— Le vei suporta, dacă vei continua să pui asemenea întrebări impertinente. Gardian, ai grijă de omul ăsta: are un caracter turbulent.
— Hai, urmează-mă! îi porunci gardianul.
Merseră pe un coridor, apoi coborâră două scări de fier.
De-o parte şi de alta se întindea câte o galerie lungă, cu balustrade de fier, îndărătul cărora se zăreau numeroase uşi.
Între paliere erau întinse reţele de sârmă.
— Nu umbla cu vicleşuguri, îi spuse gardianul.
Sinuciderea nu-i permisă aici. Asta ţi-e celula. Ţine-o curată, altfel o păţeşti. Uite-ţi şi numărul.
Şi-i prinse la piept o insignă galbenă.
— Ca-n zi de sărbătoare, spuse Paul.
— Gura! mârâi gardianul şi încuie uşa pe dinafară.
164
„Va trebui, cred, să mă deprind a-i respecta pe oamenii ăştia” îşi spuse Paul. „Sunt mai puţin înfricoşători decât mai toţi cei pe care i-am cunoscut.”
Peste câtva timp primi vizita directorului şcolii penitenciare. Uşa se deschise şi în celulă intră un tânăr îmbrăcat într-un costum de tweed, cam ponosit.
— Deţinut 4.12, ştii să citeşti şi să scrii? îl întrebă pe Paul.
— Da, spuse acesta.
— Liceu sau şcoală publică?
— Şcoală publică, răspunse Paul, amintindu-şi că şcoala unde învăţase carte ţinea la această titulatură.
— Cu ce nivel ai părăsit şcoala?
— Păi, nu prea ştiu. Nu aveam, cred, măsurători.
Directorul notă pe un formular „memorie defectuoasă” şi ieşi din celulă, pentru a se întoarce curând cu o carte.
— Trebuie să o studiezi temeinic în următoarele patru săptămâni. O să-ncerc să te trec într-una dintre clasele de dimineaţă. N-o să-ţi fie greu, dacă ştii să citeşti. Uite, aici începe, adăugă el, încurajator, arătându-i lui Paul prima pagină.
Era o gramatică engleză tipărită în 1872. Paul citi: „Silaba este un sunet unic scos printr-un simplu efort de vorbire”.
— Mulţumesc, spuse el, sunt convins c-o să-mi folosească.
— O poţi schimba peste patru săptămâni dacă vezi că nu progresezi, îi spuse directorul. Dar eu te-aş sfătui să te ţii de ea.
Uşa fu din nou încuiată.
Următorul care veni fu capelanul:
— Poftim o Biblie şi o carte de rugăciuni. Biblia, caută să
rămână tot timpul în celulă. Cât despre cartea de rugăciuni, poţi s-o schimbi în fiecare săptămână, dacă doreşti. Eşti anglican? La slujbe prezenţa nu-i obligatorie – adică, poţi lua parte la toate, sau la niciuna.
Capelanul vorbea precipitat şi cu oarecare iritare. Era nou în slujba asta, şi trecuse pe la vreo cincizeci de deţinuţi, iar unul dintre ei îl ţinuse multă vreme ca să-i descrie o vedenie pe care o avusese în noaptea din ajun.
— Helo, Prendy! îi spuse Paul.
165
Domnul Prendergast îl privi enervat şi-i spuse:
— Nu te-am recunoscut. În hainele astea, oamenii seamănă leit între ei. E îngrozitor, Pennyfeather! În clipa când am aflat c-ai fost condamnat, m-am temut c-au să te trimită aici. Ah, dragul meu, situaţia se complică tot mai mult!
— Ce-i cu dumneata, Prendy? Iarăşi îndoielile?
— Nu, nu, acum e vorba de disciplină, vechea mea problemă. Sunt abia de-o săptămână în slujba asta. Am avut mare noroc c-am căpătat-o. Episcopul meu mi-a spus că, după părerea lui, o asemenea muncă e mult mai potrivită
pentru un preot modern decât munca într-o parohie.
Directorul închisorii e şi el un om foarte modern. Dar criminalii de-aici sunt tot aşa de răi ca şi băieţii de la şcoală.
Cer să mi se spovedească şi-mi toarnă cele mai îngrozitoare poveşti, doar ca să vadă ce-o să spun. Iar în capelă o ţin tot într-un râs, astfel încât gardienii trebuie să-i muştruluiască
mereu, ceea ce face ca slujba să pară o adevărată batjocură.
Câţiva dintre ei au fost pedepsiţi azi dimineaţă cu regimul alimentar no. 1, pentru că au cântat un imn schimbându-i cuvintele, şi fireşte că treaba asta mă face şi mai nepopular.
