era scrisă într-un stil sugestiv. După ce-o citi, Paul o aşeză în raft, alături de Biserica orientală de Dean Stanley.
Un alt incident îi aminti o clipă lui Paul de viaţa lui anterioară.
Într-o zi, la începutul celui de-al doilea an, pe când Paul şi Stubbs mergeau cu bicicleta pe Strada Mare – poate de la o conferinţă la alta – aproape se ciocniră de un Rolls-Royce deschis, care ţâşnise de pe Oriei Street într-o viteză
periculoasă. Pe bancheta din spate şedea, cu o blană grea peste genunchi, Philbrick. Întoarse capul spre ei şi flutură o mână înmănuşată în direcţia lui Paul, strigând:
— Helo! Cum o mai duci? Treci într-o zi pe la mine.
Locuiesc pe malul râului, pe strada Skindle.
Limuzina dispăru pe Strada Mare, iar Paul se îndreptă
spre conferinţa lui.
— Cine era prietenul acela bogat? îl întrebă Stubbs, oarecum impresionat.
— Arnold Bennett33, răspunse Paul.
— Mi s-a părut mie că-l recunosc, spuse Stubbs.
Conferenţiarul intră în sală, îşi potrivi hârtiile şi începu o expunere limpede despre ereziile din veacul al doilea. Paul află de un episcop din Bithynia, care tăgăduise divinitatea lui Christos, nemurirea sufletului, existenţa binelui, legalitatea căsătoriei şi validitatea tainei sfântului maslu. Nu-i de mirare că-l condamnaseră!
33 Cunoscut romancier şi dramaturg englez (1867–1931).
209
EPILOG
Paul intrase în cel de-al treilea an de studii la Scone, studii paşnice, neîntrerupte de niciun incident. Stubbs îşi bău ceaşca de cacao, îşi scutură pipa şi se ridică să plece, spunând:
— Trebuie să mă duc să tocesc. Tu ai noroc că stai în colegiu. E mult de mers până-n Walton Street pe o noapte ca asta.
— Vrei să-l iei pe von Hugel? îl întrebă Paul.
— Nu, nu în seara asta. L-aş lăsa până mâine.
Stubbs îşi luă roba şi o înfăşură pe după umeri.
— A fost interesantă conferinţa de astă-seară, despre plebiscitul din Polonia, spuse el.
— Da, nu-i aşa?
De-afară se auzi un zgomot de geamuri sparte.
— Cei din clubul Bollinger par să se distreze, spuse Paul.
În a cui cameră au intrat de data asta?
— Cred că în camera lui Pastmaster. Tânărul acela pare să
se dezvolte cam prea repede pentru vârsta lui.
— Sper că se distrează. Noapte bună.
— Noapte bună, Paul, spuse Stubbs.
Paul puse la loc în bufet biscuiţii cu cacao, îşi umplu din nou pipa şi se întinse în fotoliu.
Deodată auzi paşi şi o bătaie în uşă.
— Intră, spuse el, aruncând o privire în jur.
Peter Pastmaster intră în încăpere. Era îmbrăcat în costumul de seară alb-verzui al celor din clubul Bollinger.
Faţa îi era încinsă, iar părul negru părea cam răvăşit.
210
— Pot intra?
— Da, te rog.
— Ai ceva de băut?
— Am impresia c-ai băut binişor.
— Au trecut pe la mine băieţii. Nişte scandalagii. Ah, Dumnezeule! Trebuie neapărat să beau ceva!
— E puţin whisky în bufet. Bei cam mult de la o vreme, nu-i aşa, Peter?
Peter nu răspunse, ci îşi turnă whisky şi sifon.
— Mă simt cam prost, spuse.
Apoi, după o pauză:
— Paul, de ce m-ai ocolit în tot acest timp?
— Nu ştiu. Îmi spuneam că nu ne-ar folosi la nimic dacă
ne-am vedea.
— Eşti supărat pe mine?
— Nu, de ce-aş fi?
— Păi, ştiu şi eu?!
