te porţi drăguţ cu ei în primele două-trei concedii petrecute aici, au să ţi-o dea, probabil, şi mătăluţă.
— E o slujbă chiar aşa de bună?
— Ca slujbă, nu-i cine ştie ce, dar pentru început e bine.
Cea mai grozavă slujbă e să faci curăţenie la Recepţie. Nu o 175
capeţi decât dacă ai recomandări speciale… La Recepţie ai de-a face cu toţi puşcăriaşii proaspăt sosiţi, şi auzi toate veştile de-afară, ba câteodată primeşti tutun şi afli care-s cei mai grozavi cai de curse. L-ai văzut pe ăl care face curăţenie la Recepţie, în ziua când ai venit aici? Ştii cine e?
— Da, îl cunosc. Un tip cu numele de Philbrick.
— Nu, băiete, nu despre ăsta e vorba. E vorba de-un tip înalt şi voinic. Unul care trăncăneşte întruna despre hoteluri şi restaurante.
— Da, chiar la el mă gândeam.
— Păi, nu ştii cine e? E fratele directorului: sir Solomon Lucas-Dockery. Chiar el mi-a spus-o. E închis aici pentru c-a dat foc unui castel din Ţara Galilor. Precum vezi, un grangur.
Capitolul III
Moartea unui cleric modern
Câteva zile mai târziu, Paul intră într-un nou stadiu de reeducare. Când ajunse în careul închisorii pentru a-şi face plimbarea de după-amiază, constată că locul omuleţului fusese luat de un individ mătăhălos, cu o înfăţişare înfricoşătoare. Avea părul roşcat, ca şi barba şi genele, şi nişte mâini roşii enorme, care i se bălăbăneau convulsiv pe lângă trup. Întorcându-şi ochii de bou spre Paul, îl salută cu un fel de mormăit.
— Ăsta ţi-e noul camarad, îi spuse gardianul. Daţi-i drumul!
— Noroc, salută Paul, politicos. Eşti pentru multă vreme aici?
— Pe viaţă, răspunse celălalt. Dar nu contează. Aştept în fiecare zi a doua Venire.
Merseră un timp în tăcere.
— Crezi că metoda directorului e bună? îl întrebă Paul.
— Da, răspunse celălalt.
176
Ocoliră în tăcere curtea, o dată, de două ori, de trei ori.
— Hei, ăia doi, vorbiţi! le strigă gardianul. Aşa-i porunca.
Vorbiţi!
— E şi asta o schimbare, comentă uriaşul.
— Pentru ce te afli aici! îl întrebă Paul. Nu te superi, sper, că te-ntreb…
— Totul e scris în Biblie, spuse uriaşul. Ar fi bine să citeşti ce scrie. Chiar dacă pentru dumneata n-o să fie la fel de limpede cum e pentru mine.
— Nu-i o carte uşor de înţeles, nu-i aşa ?
— Nu de înţelegere e nevoie, ci de viziune. Ţi se întâmplă
vreodată să ai viziuni?
— Nu, mă tem că nu.
— Nici capelanul n-are. Nu-i un creştin adevărat. O viziune m-a adus aici: un înger învăluit în flăcări, cu o cunună de foc pe cap, mi-a strigat: „Ucide fără cruţare! Împărăţia cerului te aşteaptă.” Vrei să-ţi povestesc? Uite cum a fost. Sunt de meserie dulgher, mai bine spus, am fost.
Vorbea într-un ciudat amestec de cockney 30 şi englezească
biblică.
— Nu tâmplar, ci dulgher. Ei bine, într-o zi măturam prin atelier înainte de a-l închide, când îngerul Domnului a venit la mine. La început n-am ştiut cine era. „Ce pot face pentru dumneata?” l-am întrebat. Pe urmă am văzut că era învăluit într-o flacără roşie şi că avea un nimb de foc deasupra capului, întocmai cum ţi-am spus. El mi-a vorbit atunci despre aleşii Domnului şi despre ziua judecăţii de pe urmă, care se-apropie. „Ucide fără cruţare!” mi-a spus. Înainte de vizita asta, nu prea dormisem bine, nopţi în şir, fiind frământat de ideea mântuirii sufletului meu. Ei bine, în noaptea aia m-am gândit la vorbele îngerului. La început nu le-am înţeles tâlcul, aşa cum nu l-ai înţelege nici dumneata.
Pe urmă, am priceput totul, într-o străfulgerare. Nevrednicul de mine, sunt un ales al Domnului! Sunt spada arhanghelului! Sunt leul aleşilor Domnului!
— Şi ai ucis pe careva? îl iscodi Paul.
30 Dialect argotic londonez.
177
— Nevrednicul de mine, l-am lovit pe filistean. În numele Domnului, i-am tăiat capul. La un semn al arhanghelului. Iar acum mă aflu în captivitate, şi bucuria s-a prefăcut în plânset, dar Domnul mă va slobozi la sorocul ales de El. Vai şi amar va fi de filistean în ziua aceea! Vai şi-amar va fi de cel necircumcis! Mai bine i s-ar atârna un pietroi de gât şi ar fi aruncat în adâncurile mării!
Gardianul sună clopoţelul şi strigă:
— Înăuntru, voi doi!
