Partea de jos a gambei foarte umflată; plaga e situată puţin mai sus de gleznă, e de mărimea unei monede de 2 franci şi adâncă până la os; puroi mult şi dureri mari.

Bolnava vine în aprilie 1916. Ameliorarea începe să se manifeste de la început şi progresează fără întrerupere. În februarie 1917

piciorul este cu totul dezumflat, nu mai are dureri, nici mâncărime, plaga nu mai este decât de mărimea unui bob de mazăre şi adâncă

— 51 —

numai de 2–3 mm., supuraţie foarte redusă. În 1920, vindecarea este demult definitivă.

*

Dra D., din Mirecourt, de 16 ani. Crize nervoase de vreo trei ani şi din ce în ce mai dese.

Când la 1 aprilie 1917 vine la mine, avusese trei crize în ultimele două săptămâni Până la 18 aprilie nu mai are nicio criză. Iar durerile de cap ce le avea aproape constant, i-au dispărut chiar de la începutul tratamentului meu.

*

Dna M., de 43 ani, din Malzéville. Vine către sfârşitul lui 1916

pentru nişte dureri de cap pe care le-a avut toată viaţa. După câteva şedinţe durerile dispar cu totul.

După două luni constată vindecarea unei coborâri a uterului, despre care nici nu-mi vorbise şi la care nu se gândea în mod special când îşi făcea autosugestie. (Acest rezultat este datorat cuvintelor

„din toate punctele de vedere”, cuprinse în formula ce trebuie întrebuinţată seara şi dimineaţa).

*

Dna X., din Choisy-le-Roi. O scoborâre a uterului de 20 de ani. În iulie îi fac sugestia generală şi dânsa începe să-şi facă autosugestie tot numai generală. În octombrie îmi anunţă că se consideră

vindecată; când o revăd în aprilie 1920 vindecarea se menţine.

*

Dna J., de 60 de ani, Nancy str. des Dominicains. Vine la 20 iulie 1917, pentru o violentă durere în gamba dreaptă şi umflătura întregului picior. Abia se târăşte gemând. După şedinţă spre marea ei mirare, merge normal, fără să simtă durere. Când revine după 4 zile nu mai este umflată şi spune că n-a mai avut nici dureri.

Totodată adaugă, că se simte vindecată de o veche enterită şi de pierderi albe. (Este de făcut aceeaşi observaţie ca mai sus, asupra efectului sugestiei generale). În noiembrie vindecarea se menţinea.

*

Dra G. L., 15 ani, rue de Montet. Gângavă din copilărie. Chiar de la prima şedinţă nu mai bâlbâie. Când o revăd peste o lună

— 52 —

vindecarea se menţinuse.

*

Dl F., 60 de ani, rue de la Côte. De cinci ani are dureri reumatice în umeri şi gamba dreaptă. Merge greu, sprijinit în băţ şi nu poate ridica braţele mai sus de umeri. Vine la 17 septembrie 1917. După

prima şedinţă durerile dispar cu totul, bolnavul merge cu paşi mari, aleargă chiar şi învârteşte roată braţele. În noiembrie vindecarea se menţinea.

*

Dna S., 48 ani. Bouxières-aux-Dames. Vine la 20 aprilie 1917 cu o plagă varicoasă la gamba stângă, veche de 15 ani, de mărimea unei monede de 5 franci. La 27 aprilie constat că plaga este vindecată. La 4 mai continua să fie bine. N-am mai văzut-o.

*

Dna L., 68 ani, str. Chemin des Sables. Dureri faciale de vreo zece ani. Niciun tratament nu i-a folosit. Pacienta refuză intervenţia chirurgicală şi vine la mine. După patru şedinţe durerile dispar cu totul şi nu mai revine. Am urmărit-o câţiva ani.

*

Dna M., Grande Rue (Ville-Vieille). O uretrită de zece ani cu dureri şi pierderi albe şi roşii.

Vine la 15 noiembrie 1917 şi apoi regulat o dată pe săptămână.

Ameliorare de la început, iar în ianuarie 1918 uretrita a dispărut. O

durere pe care bolnava o avea la genunchi de 13 ani, dispare de asemenea.

*

Dna C., din Einville (M.-et-M.). De 12 ani are dureri reumatismale intermitente la genunchiul drept. În ultimii 5 ani starea era mult mai gravă fiindcă odată cu genunchiul se umflase şi gamba în partea de sus, iar cea de jos începea să se atrofieze. Bolnava merge numai cu băţ şi chiar cu cârje.

Vine la 5 noiembrie 1917 şi pleacă fără cârjă. De atunci nu se mai serveşte niciodată de cârjă, câteodată însă de băţ, când îi revine durerea, care este foarte scăzută şi la intervale rari.

— 53 —

*

Dna M., din Einvilie. De şase luni genunchiul drept umflat, dureros şi ţeapăn. Vine la 7 decembrie 1917. La 4 ianuarie 1918

începe să meargă bine; durerile aproape au dispărut. După sugestia din această zi, vindecarea este completă.

*

Tânărul B., de 13 ani, intră în spital în ianuarie 1912; are o grea boală de inimă; respiră greu şi nu poate merge decât cu paşi mici şi foarte încet. Doctorul care-l primeşte, unul din clinicienii noştri cei mai buni, prezice un grabnic deznodământ fatal.

Bolnavul iese din spital în februarie, în aceeaşi stare în care intrase. Un prieten al familiei mi-l aduce şi când îl văd, înfăţişarea lui mă face să cred că este pierdut. Îl pun totuşi să facă experienţele pregătitoare, pe care le reuşeşte minunat. După ce-i fac sugestia necesară şi îl învăţ cum să-şi facă autosugestia, îi spun să revină

peste două zile. Când îl văd, constat spre mirarea mea că s-a produs o îmbunătăţire apreciabilă atât la respiraţie, cât şi la mers. Nouă

sugestie; şi apoi tot din două în două zile. Ameliorarea progresează

constant. După trei săptămâni bolnavul poate face pe jos, împreună

cu mama lui, o plimbare pe platoul Villers!

Respiră