Emile Coué nu face deloc – absolut deloc – apel la voinţă.
Imaginaţia, marele motor neasemănat mai activ decât celălalt (voinţa) pe nedrept mereu invocat, singură să fie în joc.
Să ai încredere în d-ta, spune acest bun sfătuitor: crede, crede cu tărie că totul va merge bine. Şi într-adevăr, totul merge bine pentru acei care au credinţă oarbă şi statornică.
Fiindcă nimic nu valorează cât un fapt, am să povestesc ceva întâmplat mie înainte de a fi văzut pe dl Coué.
În cartea lui Baudouin găsisem înşirate şi explicate vindecări de: enterită, eczemă, gângăveală, muţenie, o sinuzită de 25 de ani operată de 11 ori, metrită, salpingită, fibrom, varice, etc., dar mai ales, plăgi tuberculoase. Şi toate acestea constatate, mai în fiecare caz, de medicul curant.
Aceste exemple m-au izbit adânc, erau adevărate minuni. Nu era doar vorba de nervi, ci de boli pe care medicina nu le poate învinge.
Mai cu seamă m-a impresionat mult vindecarea tuberculozei.
Sufeream grozav de vreo doi ani de o nevrită a feţei. Patru medici, dintre care doi specialişti, pronunţaseră acea sentinţă, care prin ea însăşi era un izvor de viaţă pentru boala mea fiindcă-mi deprima moralul: „Nimic de făcut! nevindecabil!”.
Cu formula: „Din toate punctele de vedere sunt mereu tot mai bine” , m-am vindecat. Recitând-o cu încredere, o încredere ce-mi veni deodată, dar pe care o simţeam de tăria acelei evanghelice care mişcă
munţii din loc, şi aruncând şaluri şi flanele, am stat în grădină, cu capul gol, în vânt şi ploaie. Pe lângă formulă, mai murmuram liniştit:
„îmi trece, mă vindec, n-am să mai am nevrită, trece, se duce şi nu va mai reveni…”
De a doua zi chiar, n-am mai suferit de acele dureri groaznice, ce nu-mi îngăduiau să fac un singur pas în vânt sau în umezeală, şi care-mi făceau viaţa nesuferită. Am avut o nemărginită bucurie.
Necredincioşii vor spune: Era nervos. Desigur: dar m-a durut doi ani, şi nu mă mai doare!
„Metoda” m-a vindecat şi de o dropică a pielii (oedem) la glezna
— 90 —
stângă şi de oboseli nervoase, de depresiuni morale, producându-mi, în rezumat, o stare generală perfectă. Atunci am hotărât să mă duc la Nancy să mulţumesc binefăcătorului meu.
Coué m-a poftit la o şedinţă colectivă. Acolo am ascultat un concert de recunoştinţă! Leziuni pulmonare, organe zdruncinate, astmă, unele paralizii, o întreagă hoardă funebră dădea înapoi. Coué vorbise şi ceruse încredere, marea încredere în sine însăşi a pacientului, apoi adăugase: „Învăţaţi să vă vindecaţi singuri – lucrul stă în puterea voastră: eu n-am vindecat niciodată pe nimeni.
Mijlocul stă în voi, faceţi apel la sufletul vostru făcându-l să se pună
în slujba binelui vostru fizic şi moral; astfel el vă va vindeca de toate, veţi fi puternici şi fericiţi”.
Apoi Coué se adresează paraliticei: — Ai auzit? Nu-i aşa că vei putea merge? — Da. — Ei bine, hai! scoală-te!… Femeia se ridică şi făcu înconjurul grădiniţei… Şi minunea se făcu.
O domnişoară atinsă de boala lui Pott, şi a cărei coloană
vertebrală, după trei şedinţe, se mai îndreptase puţin, îmi spunea fericirea ei de-a se simţi că renaşte.
Trei doamne vindecate de leziuni pulmonare îşi exprimau fericirea de a-şi fi putut relua viaţa normală.
Coué în mijlocul acestei lumi pe care o iubeşte, îmi apărea ca o fiinţă extraordinară. Toată munca lui este gratuită; nu primeşte de la nimeni şi sub nicio formă nicio răsplată.
— „Vă datorez ceva… chiar mult”.
— Nimic, decât doar plăcerea de-a continua să fii sănătos.
Acest blând filantrop atrage cu o neînfrânată simpatie. Amândoi, la braţ, ne-am plimbat prin grădiniţa lui de legume pe care singur o cultivă. Şi cu vocea lui convingătoare spune: Avem în noi o putere nemărginită: sufletul. Dacă ştim să-l domesticim, vom putea cu ajutorul lui să prelucrăm însăşi natura fizică a organismului nostru.
Imaginaţia este ca un cal fără frâu; dacă eşti în trăsura astfel înhămată, te poate ucide, după ce a mers în toate direcţiile făcând tot felul de prostii. Dar completând înhămătura şi conducându-l cu o mână sigură, vei ajunge oriunde voieşti. Autosugestia formulată din buze este un ordin pe care subconştientul îl primeşte şi îl execută
fără ştirea noastră şi mai ales noaptea. Autosugestia de seară este cea mai importantă; dă rezultate minunate.
Pe deasupra, când simţi vreo durere întrebuinţează formula:
„Trece, trece…”, repetând-o foarte repede într-un fel de vâjâială
monotonă, mângâind partea dureroasă, sau fruntea, dacă este vorba
— 91 —
de o durere morală. Metoda foloseşte în toate împrejurările grele ale vieţii.
Recomand cititorilor cărţile lui Baudouin şi mai ales broşura lui Coué”: Stăpânirea de sine.
Şi dacă am reuşit să vă inspir dorinţa de-a face pelerinajul la Nancy, veţi iubi omul, unic poate prin nobila lui caritate, prin dragostea lui de oameni. Ca mine vă veţi vindeca fizicul şi moralul.
Viaţa vă va părea mai bună, mai frumoasă. Aceasta, – nu-i aşa? –
merită o încercare!
M. Burnat-Provins.
