gândeşti această idee trebuie să ţi-o repeţi mereu, dar fără sforţare…
Fizicul se stăpâneşte tot aşa ca şi moralul.
Un altul afirmă: Când nu-ţi faci datoria este drept să fii neliniştit
— 85 —
sau trist: deci autosugestia nu trebuie să împiedice o suferinţă
dreaptă.
Coué (foarte serios şi hotărât): Desigur, fără îndoială, n-ar trebui să fie aşa… dar aşa este.
Întrebare: Pentru ce acest bolnav acum vindecat avea mereu crize grozave?
Coué: Îşi aştepta crizele şi le aştepta cu frică… deci le provoca.
Dacă acest bolnav îşi pune temeinic în suflet că nu va mai avea crize, nu le va mai avea; dacă însă va gândi că le va avea, le va avea!…
Întrebare: Întru cât metoda dvs. este diferită de altele?
Coué: Intru atât că eu spun că nu voinţa ne conduce, ci imaginaţia.
Întrebare: Vreţi să-mi faceţi un rezumat al „Metodei” pentru d-na R., care se ocupă de o importantă operă de binefacere?
Coué: Spre deosebire de ceea ce se spune, nu voinţa ne acţionează, ci imaginaţia (aspect al inconştientului). Dacă se întâmplă câteodată
să facem ceea ce voim, este numai pentru că în acelaşi timp gândim că putem. În cazul contrar, lucrăm exact invers de cum am voi.
Trebuie dar să căutăm să ne conducem imaginaţia, deoarece ea ne conduce; în chipul acesta ajungem să fim cu uşurinţă stăpâni atât pe fizicul cât şi pe moralul nostru.
Cum se atinge acest rezultat? Practicând autosugestia conştientă.
Autosugestia conştientă se întemeiază pe acest principiu: Orice idee avem în spirit devine pentru noi adevărată şi are tendinţa să se înfăptuiască.
Prin urmare, dacă doreşti ceva – bineînţeles rezonabil – îl vei obţine după un timp mai mult sau mai puţin lung, repetându-ţi mereu că
acel ceva se pregăteşte, vine, se înfăptuieşte. Astfel câştigi calitatea sau pierzi meteahna, fizică sau morală, întocmai cum ai dorit.
Şi totul se cuprinde în formula generală: „Din toate punctele de vedere, sunt tot mai bine”.
Întrebare: Dar acei trişti… acei chinuiţi de dureri?
Coué: Câtă vreme ai să gândeşti: sunt trist, n-ai că poţi fi vesel.
Dar pentru a gândi ceva anumit, este destul să gândeşti, fără sforţare că gândeşti acel ceva. Însăşi durerea, oricât de violentă, scade, dispare prin acelaşi procedeu.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Soseşte unul, gârbov, târându-se cu greu, sprijinit în două beţe, cu înfăţişarea tristă…
— 86 —
Coué după ce îi puse câteva întrebări, adaugă: „Cu toate că
reumatismele d-tale au vârsta de 32 de ani, n-avea grijă, nu vor mai dăinui mult”.
Apoi, după ce-l supune unora din acele experienţe preliminare, îi spune: „Închide ochii şi repetă repede, foarte repede: «îmi trece, îmi trece…» (În acelaşi timp Coué, timp de vreo jumătate de minut, îşi trecea tot atât de repede mâna pe genunchii pacientului). Şi imediat, cu energie: „Ei, acum nu te mai doare! Scoală şi mergi!” (Bolnavul merge.) „— Mai repede! mai iute! şi mai iute!” (Bolnavul merge repede.) „— Iar acum pentru că mergi aşa de bine, ai să alergi.
Aleargă! aleargă Domnule!” (Bolnavul aleargă, vesel, întinerit, spre marea lui mirare şi a numeroasei asistenţe).
Lucrul acesta s-a petrecut la Paris, în şedinţa de la 27 aprilie 1920,în clinica doctorului Bérillon.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
O doamnă din asistenţă declară: Soţul meu de mulţi ani suferă de astmă în aşa grad, că se aştepta la deznodământul fatal. Medicul curant l-a părăsit spunând că nu mai are ce-i face. După o singură
vizită la dl Coué a fost vindecat aproape radical.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Se ridică o altă doamnă şi mulţumeşte lui Coué în termeni mişcători. Medicul său, care o întovărăşea, explică asistenţei că
întrebuinţând toate tratamentele obişnuite n-a putut nici măcar să-i amelioreze o anemie cerebrală de care suferea demult. Boala totuşi a dispărut ca prin minune cu ajutorul autosugestiei conştiente.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Din diferite părţi ale sălii izbucnesc manifestaţii de recunoştinţă
