Şi cu toate acestea lucrul este chiar aşa, cu o singură mică, dar esenţială condiţie: Gândul cu care spui formula, credinţa ce pui în ea, să fie de natură a provoca sugestiile urmărite. Atât; ba mai este încă ceva: formula deşi generală, deşi prezentată de Coué ca suficientă în toate cazurile, în orice fel de rău fizic sau moral, totuşi trebuie ajutată de sugestii speciale, în împrejurări mai grele, sau când este necesară o anumită vindecare grabnică şi chiar cu preţul neglijării stării generale. De altfel, Coué însuşi a practicat şi a propovăduit sugestia specializată, paralel cu aceea a formulei generale.

Acei care au copilăreasca şi prosteasca pretenţie de a nu admite decât numai ceea ce cade sub modestele noastre simţuri şi intră în îngusta inteligenţă omenească, formează, împreună cu idioţii, 1 Acest mic studiu nu este necesar decât acelor care nu voiesc să încerce

„metoda” pe încredere în faima de care se bucură, şi nici nu sunt destul de pregătiţi ca să-i înţeleagă temeiurile ştiinţifice ascunse sud formulele ei simple.

— 8 —

categoria pe care Coué şi după el Baudouin2, o declară cu totul incapabilă de a putea vedea binefacerile autosugestiei conştientă.

Într-adevăr, aceşti autori spun că nu-i şi nu poate fi nicio deosebire între acei care nu-i în stare să înţeleagă frazele ce le aude şi acel care nu consimte să le înţeleagă.

Coué, dându-şi seamă de primejdia raţionalismului într-un domeniu atât de nebulos încă, cum este ştiinţa sufletului, nu dă mai niciun fel de explicaţii şi declară că nici n-ar putea da; de la început însă, loveşte – lovitură de măciucă – cu fapte precise şi elocvente.

Indiferent de calitatea bolnavului ce-i stă în faţă, om simplu, cultivat, sau civilizat, înainte de orice convorbire, sub numele de experienţă

premergătoare tratamentului, îl face să facă… o minune. Să cadă din picioare fără voie să nu poată să-şi descleşteze degetele, să nu poată

ridica de pe masă un creion, sau propria lui mână, în dispreţul celei mai tari sforţări de voinţă. Astfel, acel care a voit să ridice creionul şi n-a putut, numai fiindcă în prealabil şi-a pus (sau i s-a pus) în minte ideea că acel creion cântăreşte o sută de kg., este un om convins că

avem în noi o putere superioară voinţei şi înţelegerii noastre, şi că ea ne conduce.

Acest pas făcut, omul cuminte şi cu adevărat înţelept, devine modest şi primeşte cu bunăvoinţă explicaţiile şi sfaturile ce i se dau.

Ba încă şi acel cu care experienţa n-a reuşit, dar a văzut sau citeşte, că a reuşit cu alţii, cade pe gânduri şi admite că nu strică să creadă

şi unele lucruri pe care nu le pricepe. Însă omul superb, acel care nu consimte să înţeleagă ceea ce contrazice filosofia ce şi-a permis să-şi facă asupra vieţii, va găsi fenomenului o explicaţie idioată, pentru a-l reduce dacă nu chiar la o simplă scamatorie, dar la ceva fără

importanţă, fiindcă ceea ce se clădeşte pe el este mai puţin pipăibil decât experienţa însăşi.

Omul cuminte îşi zice aşa: dacă în urma sugestiei (pe care ţi-o faci singur, sau ţi-o face un altul, fie şi prin hipnotizare, este tot una) că

un creion cântăreşte o sută de kg., întreaga ta fiinţă, fizică şi psihică, se comportă faţă de creion ca şi cum într-adevăr ar avea o sută de kg., de ce să nu admit că orice altă sugestie, poate schimba tot atât de radical – şi de ce nu şi mai mult încă? – funcţiunea organelor şi atitudinea sistemului nervos? De ce să nu admit că ideea că sunt (adică sugestia), bolnav de ficat, va face muşchii, vinele, arterele şi 2 C. Baudouin – profesor la Universitatea şi la Institutul Rousseau din Geneva: „Psychologie de la Sugestion”.

— 9 —

nervii din regiunea acelui organ, să funcţioneze ca la omul bolnav?

De ce să nu admit că ideea, ideea sinceră, credinţa (adică sugestia) că

ficatul meu bolnav funcţionează în fiecare zi tot mai bine, poate determina o reală mai bună funcţiune a acestui organ? Am văzut doar că sub influenta unei idei, muşchii unui atlet nu pot ridica un creion, cu toată sforţarea sărmanului voinic.

Şi gândul celui impresionat de „experienţele premergătoare” se duce la alte minuni văzute sau auzite. La descântece şi farmece cu efecte precise. La faimoase experienţe ştiinţifice ca acelea ale profesorilor Rapin şi Bonjour, făcută într-o clinică şi în prezenţa studenţilor (o femeie este sugestionată să nască la dată fixă şi fără

dureri)…

Un fakir (om ca toţi oamenii, şi de obicei slăbănog la trup) se aşază

cu capul pe un scaun şi cu picioarele pe un altul. I se pune pe pântece o scândură, pe care se suie şi stă în echilibru un călăreţ cu cal cu tot. O bară de fler s-ar îndoi, dar omul acesta de carne şi de oase nu se îndoaie. Ori, rezistenta fizică a oaselor, ligamentelor şi tendoanelor, experimentată în laborator, se dovedeşte inferioară

greutăţii pe care totuşi o suportă fakirul. Explicaţia nu-i decât una, sau măcar această întrebare se impune: Nu cumva este în om o putere superioară materiei căreia îi comandă, o transformă şi care scapă controlului ei? Şi atunci, de ce să nu admitem că aceeaşi putere, poate în anumite condiţii, să redea elasticitatea unor muşchi de mulţi ani paralizaţi.

Sau: unii reuşesc, prin autosugestie sau heterosugestie, să aibă, instantaneu, în oricare parte a corpului, la alegere, o hemoragie.

Atunci, trebuie admis, că aceeaşi putere misterioasă sub influenţa altei sugestii poate să provoace o îngrămădire de sânge, în orice organ, pentru vindecarea sau îmbolnăvirea lui. 3

*

…Şi gândul celui impresionat de „experienţele premergătoare”, dacă este un credincios, i se mai duce şi la cuvântul lui Dumnezeu, că prin credinţă te vei mântui, că prin credinţă se mută din loc munţii…

Unii nu-ndrăznesc să cedeze evidenţei că în om este o misterioasă

3 S-ar putea cita minuni şi mai… minunate, dar am ieşi din cadrul acestei broşuri de popularizare, fiindcă vorbind de lucruri mai puţin cunoscute, şi în parte discutate încă, ar trebui să facem lungi citate.

— 10 —

putere superioară materiei şi cu aparenţe de atotputernicie, pe care totuşi ar putea-o stăpâni, de teamă să nu se facă vinovaţi de profanarea încercată de Titani. Însă, cu mai multă îndrăzneală de gândire, aceste spirite de adâncă religiozitate, ar ajunge să admită că

Dumnezeu n-a putut să se dea pe sine însuşi omului drept ideal, pentru ca apoi să stea în calea perfectării lui.

Oricât de sus s-ar înălţa mintea şi puterile omului Dumnezeul religiei sale rămâne şi mai sus şi tot în afară.

Ştiinţa sufletului oricât de departe ar merge, nu s-ar putea opune niciunei religii, fiindcă orice ar face, n-ar putea să se ocupe decât de

„cauzele secunde”, ca toate încercările a tot ce este legat de glie; oricare ştiinţă, vrând-nevrând, lasă fiecăruia posibilitatea să-şi explice cum crede şi „cauza primordială” şi „viaţa în sine”.

Dar oare Isus n-a îngăduit, n-a poruncit chiar, toate îndrăznelile spiritului, când a spus: „Sufletul este viaţa, nu materia” ? 4.

Evident nu aici ar putea fi dezbătută această mare problemă şi de aceea vom atrage numai atenţia, pentru liniştirea unora, că preoţi distinşi nu văd cum minunile sugestiei ar putea atinge Biblia sau Evanghelia.

Acum un veac încă (sugestia este doar demult cunoscută, ca şi aurul în apa mării, dar tot atât de puţin folosită. Coué n-a făcut decât să inventeze mijlocul de-a capta toată bogăţia ce conţine, transformând-o în… lingouri preţioase), le Père Gratry a spus: Vrei să-ţi îndoieşti timpul? Fă-ţi somnul să lucreze… preparându-i seara materialul necesar… Spiritul printr-un fel de fermentaţiune ascunsă, face să se dezvolte germenul pus în el…5

Biserica anglicană, acum câţiva ani a adoptat însuşi couéismul, din momentul în care Rev. Canon E. O. Barnés l-a propovăduit în chiar catedrala Londrei.

*

Poate nimic nu-i mai greu de înţeles şi mai ales de primit, decât ideea sau fapta simplă, care însă contrazice prea direct şi prea energic idei şi fapte în prealabil admise ca definitive. Are un adânc înţeles snoava cu grecul care nu văzuse decât mori de apă şi căruia după ce i se arată şi i se explică o moară de vânt, spune: „Pricep eu că este moară de vânt. Dar nu văd pe unde vine apa la dânsa”.

4 Sf. Ioan, cap.6, V, 61.

5 Les Sources… cap. III.

— 11 —

Ce poate să izbească mai mult „bunul simţ” spun unii cu superioritate, decât pretenţia că dacă te doare ceva şi te gândeşti că

nu te doare, îţi trece?… Şi ceea ce este şi mai supărător, este că Coué nu are deloc milă, operează fără cloroform. Cloroformul ar fi un volum de o mie de pagini îmbâcsit, savant şi întortocheat; fiindcă

citind omul o lună, lovindu-se de contradicţii şi pricepând numai pe jumătate, capitulează mai onorabil. Vanitatea îi este satisfăcută căci doar ideile lui cele vechi n-a putut să i le scoată autorul decât cu 5