pe doctrina ilustrului Bernheim pe care eminentul psihiatru o aprobă
— 6 —
în totul. Sugestia, spune cu modestie marele nostru clinician, ne ajută mult în vindecarea bolnavilor şi adeseori ea singură îi vindecă.
D. V. B.
— 7 —
INTRODUCERE1
„Omul este ceea ce gândeşte”
(Pascal, după Psalmistul David).
Gândind într-un anumit fel, aşa cum arată Coué, omul poate să-şi păstreze sănătatea ameninţată sau să o redobândească, complet mai întotdeauna, dar fără excepţie să şi-o îmbunătăţească măcar; poate să-şi mărească considerabil spiritul de iniţiativă; poate să se vindece de obsesii primejdioase, să reziste probabil chiar unui raptus anxietas; poate să-şi dezvolte încrederea în sine; poate scăpa chiar de acel îngrozitor cancer al personalităţii, timiditatea: poate să dea puterii sale de muncă proporţii pe care nici nu le-a visat vreodată; din trist poate deveni vesel; din descurajat, plin de speranţe; din leneş, harnic; din mediocru, capabil; din nenorocit, fericit… din fată, băiat! Întrerupe desigur, cu cochetăria scepticismului, raţionalistul atotştiutor; adăugând încă, în ironie: şi toate aceste minuni le poate omul, numai repetând seara şi dimineaţa: „din zi în zi sunt tot mai bine şi din toate punctele de vedere”. Adevărat descântec!…
Farmece!…
Şi cu toate acestea lucrul este chiar aşa, cu o singură mică, dar esenţială condiţie: Gândul cu care spui formula, credinţa ce pui în ea, să fie de natură a provoca sugestiile urmărite. Atât; ba mai este încă ceva: formula deşi generală, deşi prezentată de Coué ca suficientă în toate cazurile, în orice fel de rău fizic sau moral, totuşi trebuie ajutată de sugestii speciale, în împrejurări mai grele, sau când este necesară o anumită vindecare grabnică şi chiar cu preţul neglijării stării generale. De altfel, Coué însuşi a practicat şi a propovăduit sugestia specializată, paralel cu aceea a formulei generale.
Acei care au copilăreasca şi prosteasca pretenţie de a nu admite decât numai ceea ce cade sub modestele noastre simţuri şi intră în îngusta inteligenţă omenească, formează, împreună cu idioţii, 1 Acest mic studiu nu este necesar decât acelor care nu voiesc să încerce
„metoda” pe încredere în faima de care se bucură, şi nici nu sunt destul de pregătiţi ca să-i înţeleagă temeiurile ştiinţifice ascunse sud formulele ei simple.
— 8 —
categoria pe care Coué şi după el Baudouin2, o declară cu totul incapabilă de a putea vedea binefacerile autosugestiei conştientă.
Într-adevăr, aceşti autori spun că nu-i şi nu poate fi nicio deosebire între acei care nu-i în stare să înţeleagă frazele ce le aude şi acel care nu consimte să le înţeleagă.
Coué, dându-şi seamă de primejdia raţionalismului într-un domeniu atât de nebulos încă, cum este ştiinţa sufletului, nu dă mai niciun fel de explicaţii şi declară că nici n-ar putea da; de la început însă, loveşte – lovitură de măciucă – cu fapte precise şi elocvente.
Indiferent de calitatea bolnavului ce-i stă în faţă, om simplu, cultivat, sau civilizat, înainte de orice convorbire, sub numele de experienţă
premergătoare tratamentului, îl face să facă… o minune. Să cadă din picioare fără voie să nu poată să-şi descleşteze degetele, să nu poată
ridica de pe masă un creion, sau propria lui mână, în dispreţul celei mai tari sforţări de voinţă. Astfel, acel care a voit să ridice creionul şi n-a putut, numai fiindcă în prealabil şi-a pus (sau i s-a pus) în minte ideea că acel creion cântăreşte o sută de kg., este un om convins că
avem în noi o putere superioară voinţei şi înţelegerii noastre, şi că ea ne conduce.
Acest pas făcut, omul cuminte şi cu adevărat înţelept, devine modest şi primeşte cu bunăvoinţă explicaţiile şi sfaturile ce i se dau.
Ba încă şi acel cu care experienţa n-a reuşit, dar a văzut sau citeşte, că a reuşit cu alţii, cade pe gânduri şi admite că nu strică să creadă
şi unele lucruri pe care nu le pricepe. Însă omul superb, acel care nu consimte să înţeleagă ceea ce contrazice filosofia ce şi-a permis să-şi facă asupra vieţii, va găsi fenomenului o explicaţie idioată, pentru a-l reduce dacă nu chiar la o simplă scamatorie, dar la ceva fără
importanţă, fiindcă ceea ce se clădeşte pe el este mai puţin pipăibil decât experienţa însăşi.
Omul cuminte îşi zice aşa: dacă în urma sugestiei (pe care ţi-o faci singur, sau ţi-o face un altul, fie şi prin hipnotizare, este tot una) că
un creion cântăreşte o sută de kg., întreaga ta fiinţă, fizică şi psihică, se comportă faţă de creion ca şi cum într-adevăr ar avea o sută de kg., de ce să nu admit că orice altă sugestie, poate schimba tot atât de radical – şi de ce nu şi mai mult încă? – funcţiunea organelor şi atitudinea sistemului nervos? De ce să nu admit că ideea că sunt (adică sugestia), bolnav de ficat, va face muşchii, vinele, arterele şi 2 C. Baudouin – profesor la Universitatea şi la Institutul Rousseau din Geneva: „Psychologie de la Sugestion”.
— 9 —
nervii din regiunea acelui organ, să funcţioneze ca la omul bolnav?
De ce să nu admit că ideea, ideea sinceră, credinţa (adică sugestia) că
ficatul meu bolnav funcţionează în fiecare zi tot mai bine, poate determina o reală mai bună funcţiune a acestui organ? Am văzut doar că sub influenta unei idei, muşchii unui atlet nu pot ridica un creion, cu toată sforţarea sărmanului voinic.
Şi gândul celui impresionat de „experienţele premergătoare” se duce la alte minuni văzute sau auzite. La descântece şi farmece cu efecte precise. La faimoase experienţe ştiinţifice ca acelea ale profesorilor Rapin şi Bonjour, făcută într-o clinică şi în prezenţa studenţilor (o femeie este sugestionată să nască la dată fixă şi fără
dureri)…
Un fakir (om ca toţi oamenii, şi de obicei slăbănog la trup) se aşază
cu capul pe un scaun şi cu picioarele pe un altul. I se pune pe pântece o scândură, pe care se suie şi stă în echilibru un călăreţ cu cal cu tot. O bară de fler s-ar îndoi, dar omul acesta de carne şi de oase nu se îndoaie. Ori, rezistenta fizică a oaselor, ligamentelor şi tendoanelor, experimentată în laborator, se dovedeşte inferioară
greutăţii pe care totuşi o suportă fakirul. Explicaţia nu-i decât una, sau măcar această întrebare se impune: Nu cumva este în om o putere superioară materiei căreia îi comandă, o transformă şi care scapă controlului ei? Şi atunci, de ce să nu admitem că aceeaşi putere, poate în anumite condiţii, să redea elasticitatea unor muşchi de mulţi ani paralizaţi.
Sau: unii reuşesc, prin autosugestie sau heterosugestie, să aibă, instantaneu, în oricare parte a corpului, la alegere, o hemoragie.
Atunci, trebuie admis, că aceeaşi putere misterioasă sub influenţa altei sugestii poate să provoace o îngrămădire de sânge, în orice organ, pentru vindecarea sau îmbolnăvirea lui. 3
*
…Şi gândul celui impresionat de „experienţele premergătoare”, dacă este un credincios, i se mai duce şi la cuvântul lui Dumnezeu, că prin credinţă te vei mântui, că prin credinţă se mută din loc munţii…
