kg. de hârtie şi două ocale de cerneală! Şi apoi, o carte mare trebuie să conţină şi destule prostii, pentru ca cititorul observându-le să aibă

satisfacţia, pe ici pe colo, că are şi el dreptate.

O pildă elocventă este Freud. Şi el a venit cu o genială descoperire în psihologie, dar ştiind să o înece într-un noian de volume, a fost acuzat de toate, numai de copilărie nu. Căci „copilării”, „fleacuri”,

„jocuri de societate”, sunt epitetele cele mai cu succes prin care se atacă couéismul. Ce păcat că Coué n-a scris un volum savant (ar fi uşor de făcut), despre utilitatea în autosugestie a şnurului cu noduri, pe care-l recomandă fără de nicio lămurire! Coué s-a înşelat socotind, că tot omul care vede minunea nu se poate să nu creadă; pe când pare a fi mai adevărat, că acel care nu crede în prealabil, nu vede nici chiar ceea ce sare în ochi.

*

Coué s-a născut la 26 februarie 1857 în Troyes. Şi a murit în Nancy, la 2 iulie 1926. Se trăgea dintr-o veche familie nobilă

scăpătată, Coué de la Touche. Chimist prin studii şi aplicaţie intelectuală, farmacist de meserie câtva timp, şi nicidecum măcar autodidact în ale psihologiei şi medicinei, a descoperit noi şi fundamentale legi psihologice. Astfel, acelor care susţin că geniul nu este decât muncă îndelungată şi răbdătoare, li se poate da, în Coué, pildă că, cel puţin câteodată, geniul este numai scânteie… genială.

Dar fiindcă şi scânteia trebuie să aibă o legătură cu ceva existent deja, putem spune că experienţele marelui Liébault au aprins scânteia în spiritul lui Coué.

Cam pe la 1900 Coué îşi simte concepţiile închegate şi le vede verificate prin succesul ce obţine practicând deja pe o scară întinsă

vindecarea prin sugestie; însă la acea epocă se ajuta încă de hipnotism. Peste zece ani sistemul său ia formă definitivă. Faimoasa

„metodă” este născută şi începe surprinzătoarea dezvoltare a ceea ce se numeşte în psihologie „noua şcoală de la Nancy”.

— 12 —

Când mii de oameni de pretutindeni au început să se perinde prin casa şi grădiniţa lui Coué şi să ducă în lume vestea mare a vindecării miraculoase şi faima bunului apostol, care nu primea un ban de la nimeni, nici spiritul de rutină, nici invidia, nici prostia n-au mai avut curaj să dispreţuiască „metoda”.

În toţi aceşti vreo douăzeci de ani în care Coué a practicat cu

„metoda” definitiv fixată, din zecile de mii de persoane ce l-au ascultat, n-a ieşit adversarul care să-i poată zdruncina opera.

Desigur au plecat de la el unii nevindecaţi sau neconvinşi, dar mii şi mii i-au înţeles „metoda” sau măcar au beneficiat de ea.

Să ia aminte la aceste fapte, acei care citind broşura ar fi ispitiţi, la unele pagini, să surâdă, spunând neînţeleapta vorbă „nu se poate”.

Se poate!… Şi se poate, pentru că în vreme ce mulţimea era cucerită, savanţi, unii cu reputaţie mondială, consacrau valoarea ştiinţifică a couéismului.

Ch. Baudouin, profesor la Universitatea şi la institutul J.J.

Rouseau din Geneva este acel care a făcut legătură între empirismul lui Coué şi ştiinţă. Prin lucrări importante, Baudouin încadrează

couéismul în datele ştiinţifice pozitive, construind admirabile teorii pentru „metoda” lui Coué. Studiile lui Baudouin au fost apreciate de profesorul de la Facultatea din Kehl, F. Weinhandl, şi stau la baza lucrărilor medicilor Lestchinski şi Lorié din Elveţia. F. Pierce (Anglia), Brooks (America).

Mai putem afirma că celebrul profesor şi clinician de la Berlin, Lazarus, aprobă şi utilizează într-o oarecare măsură couéismul. De asemenea medicii Fauvel, Laenar, Proust, Viriot şi chiar şeful de clinică cunoscutul Bérillon, toţi din Paris, practică „metoda”.

Profesorul Klempner bine cunoscutul clinician – relatează dr. F.

Klein din Stuttgart în revista Psyh. Nancy la 14 Mal 1925 – a spus într-o reuniune a Societăţii de medicină din Berlin, că Coué este o personalitate care merită cea mai înaltă consideraţie.

Cunoscuţii savanţi – profesori la Geneva – P. Bovet şi Ed.

Claparéde pot fi şi el socotiţi printre acei care au primit couéismul.

Cu ocazia morţii lui Coué, presa din lumea întreagă i-a celebrat meritele. De pildă „l’Eclair” din Nancy (9 iulie 1926) sub iscălitura doctorului Remy, în numele Institutului Coué din Paris spune:

„Istoria va scrie că Coué întemeind psihismul experimental a dat moralei şi fiziologiei ceea ce Napoleon numea temelia de granit”.

Sau „Vosische Zeitung” din 4 iulie 1926: „…Pretutindeni unde se citeşte o gazetă, se găsesc oameni care cred în Coué şi aşteaptă

— 13 —

leacul de la metoda lui. Mulţi gânditori văd în Coué pe apostolul medicinei viitorului”.

Am citat din ziarele ce am avut la îndemână: dar s-ar putea umplea zeci de pagini cu asemenea extrase.

Pe la sfârşitul lui mai 1925, a apărut în principalele reviste şi ziare de pretutindeni următoarea declaraţie, făcută cu solemnitate de certificat.

… „Fiindcă am fost rugat să-mi dau părerea asupra valorii actualeşi viitoare a Institutului Coué de Educaţie Psihică din Paris, amonoarea să declar cele ce urmează: Institutul este cu deosebire folositordin punct de vedere al cercetărilor psihice, pentru că se sprijină petemelia pusă de Noua Şcoală de Psihologie aplicată din Nancy, care sebucură de aprobarea unor renumiţi psihologi din Anglia precum şi dinalte părţi ale Europei şi din America.

Rezultatele obţinute de Coué la clinica din Nancy, ca şi aceleobţinute la cea din Paris, în vindecarea tulburărilor funcţionalenervoase şi în uşurarea bolilor organice, au minunat lumea întreagă.

Aceleaşi rezultate se obţin la Londra şi în alte părţi în clinicialcătuite după modelul acelei de la Nancy. Mişcarea provocată deInstitut este de o importanţă ştiinţifică internaţională din punct devedere al ameliorării bolilor ale căror suferinţe n-au fost până acumîndeajuns uşurate.

Institutul de la Paris merită încurajarea guvernului francez, pentrucă ajută şi va ajuta încă şi mai mult la răspândirea în lume a uneimetode întemeiate pe legea rezultatului opus sforţării, formulată pentruîntâia oară de Coué şi recunoscută drept un adevăr simplu de oImportanţă capitală.

Simplicitatea metodei lui Coué, profesată gratuit de către InstitutulCoué din Paris, metodă ce este la îndemâna spiritelor celor mai puţincultivate, face din acest institut un centru de filantropie care merită să

fie susţinut din toate puterile.”

13 Mai 1925.

Montagu S. Monier-Williams, M. A. Universitatea din Oxford.

Membru în colegiul regal de chirurgie al Angliei. Licenţiat al colegiului regal de medicină din Londra. Medic al Clinicii de Educaţie psihică din Londra (Chelsea), unde se aplică metoda Coué. Membru onorar al Societăţii Lorene de Psihologie aplicată din Nancy.

Şi, savanţii de pretutindeni, despre care aminteşte Monier-

— 14 —

Williams, sunt profesori universitari, sau conducători de clinici, sau celebri practicieni.

Dar, cel mai impresionant certificat ai couéismului, este chipul în care s-a stins Coué. Bunul apostol a fost sănătos, vioi, lucid, tânăr, până în ajunul morţii sale şi totuşi a murit de o totală uzură, datorită

surmenajului din ultimii ani. (Aşa afirmă acei care au vorbit la mormânt, acei care au scris despre ultimele lui zile, precum şi însăşi dna Coué, într-o scrisoare ce mi-a făcut cinstea să-mi adreseze în legătură cu alcătuirea ediţiei româneşti a „Stăpânirii de sine”).

Gândindu-ne bine, ne dăm seama că nici n-ar putea muri altfel acel care practică cu neclintită credinţă şi fără întrerupere „metoda”.

Viaţa uzează organele, aceasta-i legea firii; dar o anumită atitudine mentală, prin misterioasa putere a inconştientului, le poate înviora şi astfel le înlesneşte şi prelungeşte rezistenţa.

Fără „metoda” boala îşi face repede foc în vreun organ oarecare, după legea celei mai slabe rezistenţe, şi îmbătrânitul sau surmenatul moare, de o boală organică, cu câţiva ani mai degrabă şi asistând la decrepitudinea fiinţei lui.