Acei care merg cu bicicleta, să se gândească, la primele lor încercări: Un drum larg înaintea lor şi ei încordaţi pe bicicletă

stăpâniţi de teama căderii. Deodată, în depărtare un obstacol, fie şi numai un pietroi. Toate sforţările de a-l evita sunt zadarnice, cu toate că şi la dreapta şi la stânga este destul spaţiu.

Cui nu i s-a întâmplat să fie apucat de un râs nebun, adică de acel râs care izbucneşte cu atât mai violent cu cât este mai mare sforţarea de a-l stăpâni.

Care era starea spiritului în faţa tuturor acestor împrejurări?

Vreau să nu cad, dar nu mă pot menţine; vreau să dorm, nu pot; vreau să găsesc numele cutare, dar nu pot; vreau să evit obstacolul, dar nu pot; vreau să-mi stăpânesc râsul, dar nu pot.

După cum vedem bine, în toate aceste conflicte, imaginaţia este întotdeauna mai tare decât voinţa, fără excepţie.

Şi în aceeaşi ordine de idei: Când şeful se repede înainte, trupa îl urmează, iar când cineva strigă „scapă cine poate”, panica este aproape sigură. De ce? Pentru că în primul caz soldaţii îşi închipuie că trebuie să meargă înainte, iar în al doilea, îşi închipuie că sunt învinşi şi că numai fuga îi mai poate scăpa de moarte.

Panurge cunoaşte contagiunea prin exemplu, adică efectele imaginaţiei, când, pentru a se răzbuna împotriva negustorului îi cumpără cel mai mare berbec şi îl aruncă în mare; ştia sigur că toată

turma se va duce după el, după cum s-a şi întâmplat.

Aş putea cita mii de exemple, dacă n-ar fi de prisos. Totuşi, mai trebuie amintit un fapt, care arată, elocvent, colosala putere a imaginaţiei, sau cu alte cuvinte, a inconştientului când luptă

împotriva voinţei. Sunt beţivi care ar vrea mult să nu mai bea, dar nu se pot stăpâni, cu toate că băutura îi dezgustă, cu toate că ştiu răul ce-şi fac şi cu toate că fac mari sforţări de voinţă. Tot aşa, sunt criminali fără voie, care întrebaţi de ce au comis crima, răspund: „Nu m-am putut stăpâni, era ceva mai tare decât mine”.

Şi beţivul şi criminalul spun adevărul: sunt siliţi să facă ceea ce fac, dar numai pentru că-şi imaginează că nu se pot împiedica.

Aşadar, noi care suntem atât de mândri de voinţa noastră, care credem că facem în libertate tot ce facem, nu suntem, în realitate, decât nişte paiaţe de a căror sfoară trage imaginaţia. Şi nu încetăm de a fi paiaţele imaginaţiei decât când am învăţat să o conducem noi pe ea.

— 30 —

Sugestie şi autosugestie.

După cele spuse până aici, putem asemăna imaginaţia cu un torent, ce cară cu el pe nenorocitul care a căzut într-însul, cu toată

voinţa lui de-a ajunge la mal. Se pare că, acest şuvoi nu poate fi stăpânit, totuşi, dacă ştii ce să-i faci, îl poţi întoarce din calea lui, îl poţi duce la uzină şi acolo îi transformi puterile în mişcare ordonată, în căldură, în electricitate.

Cu o altă comparaţie, putem asemui imaginaţia (nebuna căminului, cum a mai fost numită) cu un cal sălbatic, care n-are frâu. Ce poate face călăreţul, decât să se lase dus unde vrea calul? Şi, adeseori, cursa se sfârşeşte drept într-o râpă. Îndată ce călăreţul a pus frâu acestui cal, rolurile sunt schimbate.

Acum, că ne dăm seama de puterea enormă a fiinţei inconştiente, o să arătăm că această fiinţă ce se socoteşte că nu poate fi stăpânită, poate fi, dimpotrivă, înfrânată tot aşa de uşor ca un cal sălbatic sau un şuvoi de munte.

Dar, înainte de a păşi mai departe, trebuie să definim cu grijă

două cuvinte ce se întrebuinţează mereu fără să fie întotdeauna bine înţelese. Acestea sunt sugestie şi autosugestie.

Ce este sugestia? Ar putea fi definită „acţiunea de a impune o idee creierului unei alte persoane”. Astfel de acţiune există oare într-adevăr? Strict vorbind, nu. Sugestia nu există prin ea însăşi; ea nu există şi nu poate fi posibilă, decât cu condiţia sine qua non de a se transforma în autosugestie. Şi atunci vom defini acest cuvânt:

„împlântarea unei idei în sine însuşi prin sine însuşi”. Poţi sugera orice cuiva; dacă inconştientul acestuia n-a primit sugestia, dacă n-a digerat-o ca s-o transforme în autosugestie, nu va produce niciun efect.

Mi s-a întâmplat să sugerez câte ceva destul de banal unor subiecte foarte ascultătoare de obicei şi sugestia mea să nu reuşească. Explicaţia este că inconştientul acelor persoane a refuzat să primească ideea mea, că adică n-a transformat-o în autosugestie.

Întrebuinţarea autosugestiei.

Spuneam că putem stăpâni şi conduce imaginaţia cum stăpânim un torent sau un cal sălbatic. Este de ajuns pentru aceasta mai întâi să ştim că lucru-i posibil (ceea ce mai toată lumea nu ştie) şi apoi, să

— 31 —

cunoaştem calea de realizare. Acest mijloc este foarte simplu; este acela pe care, fără să voim, fără să ştim, într-un chip cu totul inconştient, îl întrebuinţăm zilnic de când suntem pe lume, dar pe care, din nenorocire pentru noi, îl întrebuinţăm adeseori rău şi în paguba noastră. Acest mijloc este autosugestia.

De obicei, ne autosugestionăm în chip inconştient, şi ar ajunge să

ne autosugestionăm conştient, în modul următor: mai întâi să

cântărim bine cu judecata noastră ceea ce trebuie să ne fie obiect de autosugestie etc. şi după cum mintea răspunde da sau nu, să ne repetăm de mai multe ori, fără să gândim la altceva: „Cutare lucru se întâmplă, sau trece, cutare va fi sau nu va fi, etc., etc.” şi dacă

inconştientul primeşte această sugestie, dacă se autosugestionează, vedem lucrul realizându-se punct cu punct.

Astfel înţeleasă, autosugestia nu-i altceva decât hipnotismul aşa cum îl înţeleg şi pe care-l definesc prin aceste simple cuvinte: Influenţa imaginaţiei asupra fiinţei morale şi fizice a omului.

Ori, această influenţă nu poate fi negată şi fără să revenim la exemplele precedente voi cita altele câteva: Dacă te convingi singur că poţi face un lucru oarecare, numai să

fie posibil, ai să-l faci, oricât de greu ar fi. Dacă dimpotrivă, îţi imaginezi că n-ai să-l poţi face, fie chiar cel mai uşor lucru din lume, îţi va fi imposibil să-l faci şi muşuroaiele devin pentru tine munţi de netrecut.

Acesta este cazul neurastenicilor, care crezându-se incapabili de cea mai mică sforţare, se găsesc adeseori în neputinţă să facă măcar câţiva paşi fără să simtă o foarte mare osteneală. Şi aceşti neurastenici, când fac sforţări ca să iasă din tristeţea lor, se înfundă

din ce în ce mai mult, întocmai ca nenorocitul, care s-a înglodat într-o mocirlă şi care se scufundă cu atât mai repede, cu cât sforţările de a se salva îi sunt mai mari.

Tot aşa, ajunge să ne gândim că o durere se duce, pentru a simţi într-adevăr cum dispare încetul cu încetul, şi dimpotrivă, este destul să ne gândim că ne doare, pentru a simţi imediat cum vine durerea.

Cunosc persoane care ştiu dinainte că vor avea migrenă în cutare zi, în cutare împrejurări, şi, într-adevăr, în ziua anunţată, în împrejurările prevăzute, simt migrena. Singure şi-au căşunat răul, după cum alte persoane se vindecă prin autosugestie conştientă.

Ştiu că, de obicei, treci drept nebun când îndrăzneşti să formulezi idei cu care lumea nu-i deprinsă. Ei bine! cu primejdia de-a trece drept nebun, voi spune că, dacă multe persoane sunt bolnave moral

— 32 —

şi fizic, este pentru ce-şi închipuie că sunt bolnave; dacă unii sunt paralitici fără să aibă vreo leziune, este pentru că îşi imaginează că

sunt paralizaţi, şi printre astfel de persoane se produc vindecările miraculoase.

Dacă unii sunt fericiţi şi alţii nenorociţi, este pentru că îşi imaginează că sunt fericiţi sau nenorociţi, căci două persoane puse în aceleaşi condiţiuni, ar putea fi, una perfect fericită şi cealaltă de tot nenorocită.

Neurastenia, cleptomania, fobiile, gângăveala, unele paralizii, etc., nu sunt decât rezultatul acţiunii inconştientului asupra fiinţei fizice.

Dar dacă inconştientul nostru este izvorul multora din suferinţele noastre, el poate însă să ne şi vindece. El poate, nu numai să dreagă

răul ce-a făcut, dar chiar să vindece boli reale, atât este de mare acţiunea lui asupra organismului.

Izolează-te într-o odaie, aşează-te într-un fotoliu, închide ochii ca să înlături distracţia şi gândeşte-te câteva minute în chip cu totul exclusiv „că cutare lucru este pe cale să treacă”, sau „cutare lucru vine…”.

Dacă ţi-ai făcut autosugestia cu tot dinadinsul, adică dacă

inconştientul şi-a însuşit ideea ce i-ai oferit, vei fi minunat să vezi că