— 92 —
EDUCAŢIA AŞA CUM AR TREBUI SĂ FIE
Lucrul ar părea poate paradoxal, dar educaţia copilului trebuie să
înceapă înainte de naşterea lui. Într-adevăr, dacă o femeie, care a conceput de câteva săptămâni, îşi face în spirit imaginea fizică şi morală a copilului ce va naşte, cu sexul şi cu însuşirile ce doreşte să
aibă, şi este în stare să întreţină această imagine cu încredere şi stăruinţă tot timpul sarcinii, atunci este probabil că copilul va corespunde acelei imagini mintale.
Femeile Spartane nu făceau decât copii voinici, care ajungeau războinici straşnici, fiindcă erau stăpânite exclusiv de speranţa şi de siguranţa că vor da ţării astfel de oameni. În acelaşi timp, la Atena, femeile aveau copii intelectuali.
Copilul odată născut trebuie crescut sub influenţa unor bune sugestii, pe care el să le transforme în autosugestii, şi care mai târziu îi vor determina purtarea în viaţă. Nu trebuie pierdut din vedere că
toate cuvintele şi toate actele noastre nu-s decât rezultatul unor autosugestii pricinuite în cele mai multe cazuri, de actele şi vorbele văzute şi auzite la alţii.
Ce trebuie dar să facă părinţii şi profesorii pentru a evita autosugestiile rele şi să provoace în copiii lor pe cele bune? Să fie mereu cu ei într-o bună dispoziţie sufletească şi să le vorbească
blând dar hotărât. Astfel îi facem să asculte, fără, ca să aibă măcar tentaţia să reziste.
Mai ales, mai ales să nu fie brutalizaţi, fiindcă li s-ar putea determina autosugestia de frică şi chiar întovărăşită de ură.
În faţa lor să nu fie nimeni vorbit de rău, lucru obişnuit prin saloane, unde, cu aere inocente, câte o prietenă absentă este sfâşiată.
În chip fatal, copiii vor călca pe aceste urme, ceea ce mai târziu poate fi izvor de adevărate catastrofe.
Să deşteptăm în ei dorinţa de a cunoaşte natura şi să-i interesăm dându-le lămuriri limpezi, într-o formă veselă şi amicală. Prin urmare să li se răspundă cu bunăvoinţă şi niciodată în felul acesta: Lasă-mă, mă plictiseşti, vei afla mai târziu.
Sub niciun motiv să nu se spună unui copil: Eşti un leneş, nu eşti bun de nimic, eşti prost, etc., fiindcă aceasta creează în el cusurul ce i se reproşează.
Dacă un copil este leneş şi nu face decât teme rele, trebuie să-i
— 93 —
spui într-o zi: „Ah!, astăzi este mult mai bine, bravo dragul meu”: şi chiar dacă n-ar fi deloc aşa. Copilul măgulit de lauda cu care nu-i deprins, va lucra mai bine şi încetul cu încetul, datorită încurajărilor bine chibzuite, se va îndrepta.
Să evitaţi de a vorbi faţă de copii despre boală, fiindcă aceasta poate aduce boala. Să-i învăţaţi că starea normală este sănătatea, că
boala este o anomalie, un fel de decădere ce poate fi evitată trăind cumpătat şi cu rost.
Să nu facem să se nască în el defecte deprinzându-i să se teamă, ba de frig, ba de ploaie, ba de vânt, etc.; omul este doar făcut ca să le suporte, toate, fără primejdie, fără să sufere şi fără să se plângă.
Să nu speriem copiii cu idei de strigoi, mama pădurii, lup, etc., deoarece s-ar putea să rămână fricoşi.
Prin urmare, acei care nu-şi cresc singuri copiii, trebuie să aleagă
bine persoanele cărora îi încredinţează. Nu-i destul ca guvernanta să
iubească copiii, mai trebuie să aibă şi calităţile ce dorim copiilor noştri.
Să deşteptăm în ei dragostea de muncă şi de învăţătură uşurându-le sforţările, dându-le explicaţii, pe cât posibil într-o formă atât de distractivă, încât să dorească ora lecţiei.
Să li se bage în cap, mai ales, că munca este indispensabilă
omului, că acel om ce nu lucrează este nefolositor, că orice muncă
procură o satisfacţie adâncă şi sănătoasă; pe când trândăvia naşte plictiseala, neurastenia, dezgustul de viaţă şi conduce la destrăbălare şi chiar la crimă, pe acei care n-au avere ca să-şi satisfacă poftele trândăviei.
Copiii să fie învăţaţi a fi întotdeauna politicoşi faţă de toată lumea, să respecte bătrâneţea, să nu râdă de cusururile nimănui. Să fie deprinşi a iubi omenirea, a ajuta pe cel nevoiaş, a gândi mai mult la alţii decât la ei înşişi, în sfârşit, să fie făcuţi să înţeleagă că în chipul acesta se obţine o mulţumire lăuntrică pe care egoistul o caută, dar n-o găseşte.
Să le dezvoltăm încrederea în ei, învăţându-i că înainte de a face un lucru trebuie să-l cântărească bine; iar că după ce au chibzuit, hotărârea trebuie luată repede şi că nu va mai putea fi schimbată, decât dacă se prezintă dovadă sigură că socoteala a fost greşită.
Copiilor trebuie explicat, mai ales, că fiecare trebuie să pornească
în viaţă cu ideea precisă, hotărâtă, că va reuşi şi că sub influenţa acestei credinţe va reuşi cu siguranţă. Va reuşi nu însă aşteptând pasiv evenimentele, ci făcând ceea ce trebuie, după îndemnul
— 94 —
credinţei în reuşită. Astfel va şti să profite de ocazii şi chiar de unica ocazie ce s-ar prezenta; ba încă, va şti să provoace, şi chiar în mod inconştient, naşterea ocaziilor potrivite. După cum cel care nu crede în succes îşi atrage în chip inconştient, împrejurările nefavorabile planurilor lui.
Dar înainte de toate, părinţii şi profesorii trebuie să dea pildă.
Copilul este foarte sugestibil. Tot ceea ce vede făcându-se, face şi el; deci trebuie să i se dea numai exemple bune.
Îndată ce copilul a început să vorbească bine, trebuie! învăţat să
repete, seara şi dimineaţa formula: „Din toate punctele de vedere în fiecare zi sunt tot mai bine”. Această practică întreţine o excelentă
sănătate fizică şi morală.
