— Noi doi eram… tu și cu mine, noi… a fost un moment important.
— O fi fost, spun. Nu mi-l amintesc. Și, în mod evident, nimic din ce s-a întâmplat între noi n-a fost chiar așa de important, până la urmă, dacă stai să te gândești, nu-i așa?
Își privește mâinile.
— Bine. Îmi pare rău. Se pare că am fost extrem de prost inspirat. Ești supărată?
— Bineînțeles că sunt supărată, îi răspund. Ai dispărut doi ani. Fără să suni niciodată, fără să-mi scrii, lăsând lucrurile să se înrăutățească tocmai fiindcă n-ai făcut nimic. Și-acum îmi spui că Vai, ai crezut că n-o să mă mai vezi niciodată și mă ții de mână și-mi spui că Toată lumea m-a îmbrățișat în afară de tine și ne plimbăm pe aleea care înconjoară insula, cu tine pe jumătate dezbrăcat. Este înfiorător de neinspirat, Gat. Dacă ăsta e cuvântul pe care vrei să-l folosești.
Se schimbă la față.
Sună îngrozitor dacă o iei așa.
Da, păi, așa văd eu lucrurile.
Își trece mâna prin păr.
— Mă descurc foarte prost, spune. Ce-ai zice dacă te-aș ruga să mă lași să o iau de la capăt?
— Doamne, Gat.
— Ce?
64
— Pur și simplu roagă-mă. Nu mă întreba ce-aș zice dacă m-ai ruga.
— Bine, te rog atunci. Putem să o luăm de la început? Te rog, Cady? O luăm de la început după prânz. Va fi superb. O să fac câteva observații amuzante și tu o să
râzi. O să mergem la vânătoare de troli. O să ne bucurăm că ne vedem din nou.
O să ți se pară că sunt un tip minunat, promit.
— O promisiune cam mare.
— OK, poate nu minunat, dar cel puțin n-o să fiu neinspirat.
— De ce spui neinspirat? De ce nu spui cum ești cu adevărat? Nepăsător, amăgitor, manipulator?
— Doamne.
Gat e atât de agitat, că începe să sară pe loc.
— Cadence! Am nevoie s-o iau de la capăt. Deja asta nu mai e lipsă de inspirație, e un rahat total.
Țopăie și lovește din picioare ca un băiețel furios. Însă toată țopăiala asta mă
face să zâmbesc.
— OK, îi spun. O luăm de la capăt. După prânz.
— Bine, zice și se oprește din sărit. După prânz.
O clipă, ne uităm unul la altul.
— Acum o să fug, spune Gat. N-o lua personal.
— OK.
— O să fie mai bine, când o luăm de la capăt, dacă o iau la goană în clipa asta.
Ar fi ciudat să plec pur și simplu în pas de plimbare.
— Am zis că e OK.
— OK, atunci.
Și o ia la fugă.
33.
O oră mai târziu, mă duc să iau prânzul la Noua Clairmont. Știu că mami nu mi-ar tolera absența după ce am ratat cina cu o seară în urmă. Bunicul îmi face turul casei, în timp ce bucătăreasa pune mâncarea pe masă și mătușile îi adună pe cei mici.
E un spațiu destul de modern. Podele de lemn lustruite, ferestre enorme, totul jos, la nivelul pământului. Pe vremuri, holurile din Clairmont erau decorate din tavan până-n podea cu fotografii alb-negru de familie, picturi cu câini, rafturi de cărți și colecția bunicului de caricaturi de la The New Yorker. Holurile Noii Clairmont au sticlă pe o parte și nimic pe cealaltă.
65
Bunicul deschide ușile celor patru dormitoare pentru oaspeți de la etaj.