78
40.
A fost odată ca niciodată un rege care avea trei fiice frumoase. Fetele aucrescut, făcându-se mândre și luminoase ca ziua cea lungă. Toate trei s-aubucurat de căsătorii reușite, însă sosirea pe lume a primului nepot a fost o maredezamăgire. Prințesa cea mai mică născuse o fiică atât de mică, încât mama ei oținea într-un buzunar, unde nimeni n-o putea descoperi. În cele din urmă, au venitpe lume și nepoți de mărimi obișnuite, iar regele și regina au uitat de tot deexistența micii prințese.
Când prințesa prea mică a mai crescut un pic, își petrecea mare parte din zileși nopți aproape fără să-și părăsească patul ei cel mic. Nici n-avea prea multemotive să se trezească, atât de singură era.
Într-o zi, s-a aventurat până în biblioteca de la palat și a descoperit încântată
cât de minunate erau cărțile drept companie. Și așa a început să se ducă labibliotecă foarte des. Într-o dimineață, în timp ce citea, a apărut pe masă unșoarece. Stătea ridicat în două lăbuțe și purta o vestuță verde de catifea. Aveamustățile curate și blana cafenie. „ Citești la fel ca mine”, i-a spus el, „ plimbându-te de colo-colo pe fiecare pagină”. Apoi a făcut un pas în față și o plecăciune.
Șoarecele a fermecat-o pe mica prințesă povestindu-i despre aventurile sale. I-a povestit despre troli care furau picioarele oamenilor și zei care-i abandonau pecei săraci. Punea întrebări despre univers și se afla în permanență în căutare derăspunsuri. Credea că rănile au nevoie de atenție. În schimb, prințesa îi spuneașoarecelui basme, îi desena portrete pixelate și îi făcea mici schițe în creion. Râdeași discuta în contradictoriu cu el. Pentru prima dată, simțea că se trezise la viață.
Nu după mult timp, se iubeau nespus unul pe altul.
Dar când prințesa a vrut să-și prezinte pretendentul în fața familiei, aîntâmpinat greutăți. „ E doar un șoarece!”, a strigat regele cu dispreț, în timp ce regina a scos un țipăt și a fugit speriată din sala tronului. Într-adevăr, întregul regat, de la capete încoronate la servitori, îl privea pe șoarecele pretendent cu suspiciune. Le crea tuturor o stare neplăcută de nesiguranță. „ E nefiresc”, spunea lumea. „ Un animal să se prefacă a fi om.”
Prințesa cea mică n-a șovăit. Împreună cu șoarecele, a părăsit palatul și aucălătorit departe, tot mai departe. Într-o țară străină unde s-au căsătorit și și-aufăcut o casă numai a lor, pe care au umplut-o cu cărți și ciocolată, și unde au trăitfericiți până la adânci bătrâneți.
Dacă vrei să trăiești în locuri unde oamenilor nu le e frică de șoareci, trebuie să
renunți la palate.
79
41.
Un uriaș mânuiește un fierăstrău ruginit. Fredonează plin de vioiciune, în timp ce-mi feliază fruntea, ajungând la mintea din spatele ei.
Am mai puțin de patru săptămâni la dispoziție să aflu adevărul.
Bunicul mă botează Mirren.
Gemenele fură pastile de dormit și cercei cu diamante.
Mami s-a certat cu mătușile din cauza casei de la Boston.
Mătușa Bess urăște Cuddledownul.
Mătușa Carrie bântuie insula noaptea.
Will are coșmaruri.
Gat este Heathcliff.
Gat crede că nu-l cunosc.
Și poate că are dreptate.
Iau pastilele. Beau apă. Camera se întunecă.
Mami stă în pragul ușii, privindu-mă. Nu vorbesc cu ea.
Zac în pat două zile. Din când în când, durerea ascuțită se mai potolește, transformându-se într-o migrenă obișnuită. Atunci, dacă sunt singură, mă ridic și scriu pe mănunchiurile de bilețele de deasupra patului meu. Mai mult întrebări decât răspunsuri.
În ziua în care mă simt mai bine, bunicul vine la Windemere, dimineața devreme. Poartă pantaloni albi de in și o haină albastră lejeră. Eu am pe mine pantaloni scurți și un tricou. Sunt în curte, jucându-mă cu câinii. Mami s-a dus deja la Noua Clairmont.
— Vreau să merg în Edgartown, spune bunicul, scărpinându-l pe Bosh între urechi. Vii cu mine? Dacă nu te deranjează compania unui bătrân.
— Nu știu, glumesc eu. Sunt atât de ocupată cu mingile astea pline de bale. S-ar putea să-mi ia toată ziua.
— Te duc la librărie, Cady. Îți iau și cadouri, cum făceam pe vremuri.
— Dar niște ciocolată de casă?
Bunicul începe să râdă.
— Sigur, ciocolată de casă.
— Mami ți-a sugerat să mă iei și pe mine?
— Nu, răspunde el, scărpinându-și un smoc alb de păr. Dar lui Bess nu-i place să conduc șalupa singur. Zice că-i e teamă să nu mă rătăcesc.
— Nici eu n-am voie să conduc șalupa.
— Știu, spune el, ridicând cheile. Dar Bess și Penny nu sunt șefii aici. Eu sunt.
80