Ne hotărâm să luăm micul dejun în oraș. Vrem să scoatem șalupa din docul de la Beechwood înainte ca mătușile să prindă de veste.
•
Edgartown este un sătuc cu ieșire la ocean, adorabil, din Martha’s Vineyard.
Ne ia douăzeci de minute să ajungem acolo. E tot numai gărdulețe albe și case albe de lemn cu grădini pline de flori. Magazinele vând suvenire pentru turiști, înghețată, haine scumpe, bijuterii de valoare. Șalupele pleacă din port în excursii de pescuit sau în croaziere.
Bunicul pare să-și fi recăpătat dispoziția de pe vremuri. Azvârle cu bani în stânga și-n dreapta. Mă tratează cu o cafea espresso și croissant la o mică
patiserie cu taburete înalte așezate în dreptul ferestrei, apoi încearcă să-mi cumpere câteva cărți la librăria din Edgartown. Când refuz cadoul, dă din cap nemulțumit de proiectul meu în care vreau să scap de lucruri, însă nu începe să-mi țină discursuri. În schimb, îmi cere să-l ajut să aleagă cadouri pentru cei mici și o carte cu aranjamente florale pentru Ginny, administratoarea. Dăm o comandă
imensă la Murdick’s Fudge: ciocolată simplă, ciocolată cu nuci, unt de arahide și un amestec cu zahăr brun, frișcă și nuci.
Plimbându-ne printr-o galerie de artă, ne întâlnim cu avocatul bunicului, un individ sever, grizonant, pe nume Richard Thatcher.
— Deci aceasta este Cadence cea dintâi, spune Thatcher, scuturându-mi mâna. Am auzit o mulțime de lucruri despre tine.
— El se ocupă de avere, îmi zice bunicul, în chip de explicație.
— Primul nepot, spune Thatcher. Nu există nimic care să semene cu sentimentul ăsta.
— În plus, fata asta are capul pe umeri, zice bunicul. Sângele familiei Sinclair, se cunoaște.
Vorbitul în fraze de împrumut – bunicul mereu face așa. „Nu te plânge niciodată și nu da explicații.” „Nu accepta niciodată un refuz.” Dar mă calcă pe nervi să-l aud vorbind astfel despre mine. Am capul pe umeri? Capul meu cel adevărat e varză în nenumărate feluri demonstrate clinic – și jumătate din mine se trage din trădătoarea familie Eastman. Nu voi merge la facultate anul viitor; am renunțat la toate sporturile la care obișnuiam să mă antrenez și la toate cluburile din care făceam parte, mă droghez cu Percocet jumătate din timp și nici măcar nu sunt drăguță cu verișorii mei cei mici.
Și totuși, chipul bunicului strălucește de mândrie când vorbește despre mine și, cel puțin azi, știe că eu nu sunt Mirren.
— Seamănă cu tine, spune Thatcher.
— Nu-i așa? Doar că ea e frumoasă.
81
— Mulțumesc, spun. Dar pentru o asemănare deplină ar trebui să-mi tapez părul.
Asta îl face pe bunicul să zâmbească.
— Stă așa din cauză că am venit cu șalupa, îi explică el lui Thatcher, și nu mi-am luat pălărie.
— Întotdeauna îi stă ridicat în smocuri, îi spun eu lui Thatcher.
— Știu, răspunde el.
Bărbații își strâng mâna, iar bunicul mă ia de braț în timp ce părăsim galeria.
— A avut grijă de tine cum trebuie, îmi spune.
— Domnul Thatcher?
Dă din cap.
— Dar nu-i spune mamei tale. Iar o să-mi ridice toată casa în cap.
42.
În drum spre casă, mă năpădește încă o amintire.
Vara numărul cincisprezece, o dimineață la începutul lui iulie. Bunicul făcea espresso în bucătăria de la Clairmont. Eu mâncam niște pâine prăjită cu gem. Nu eram decât noi doi.
— Îmi place gâsca aia, am spus, arătând cu degetul.
Pe bufet stătea așezată o statuetă de culoarea untului, reprezentând o gâscă.
— Stă acolo de când tu, Johnny și Mirren aveați vreo trei ani, a zis bunicul. Din anul în care Tipper și cu mine am fost într-o excursie în China, a continuat, chicotind. A cumpărat o mulțime de obiecte de artă. Aveam cu noi un ghid – o specialistă în artă.
Apoi bunicul a venit lângă prăjitorul de pâine și mi-a șterpelit felia pe care o pregătisem pentru mine.
— Hei! am obiectat eu.
— Ssst, eu sunt bunicul. Eu pot să iau pâinea prăjită oricând vreau.
S-a așezat, cu cana de cafea în față și și-a întins unt pe felia de pâine.
— Fata asta specialistă în artă, a continuat el, ne-a dus prin magazine de antichități și ne-a ajutat cu casele de licitații. Vorbea patru limbi străine. Și când te uitai la ea, abia dacă o remarcai. O fetiță chungheză mică și subțirică.
— Nu mai spune chungheză!
Nu m-a băgat în seamă.
