— Nu mă cunoști.
— Explică, repet.
Gat își cuprinde capul cu mâinile. Stăm acolo, amândoi sprijinindu-ne de perete în întuneric.
— Bine. Uite o parte doar, îmi șoptește în cele din urmă. N-ai întâlnit-o niciodată pe maică-mea. N-ai fost niciodată la mine în apartament.
Asta e adevărat. Nu l-am văzut pe Gat nicăieri altundeva decât la Beechwood.
— Simți că mă cunoști, Cady, dar nu m-ai văzut decât așa cum sunt când vin aici, spune. Nu e… pur și simplu, nu e deloc tabloul complet. Nu știi cum arată
dormitorul meu, a cărui fereastră dă spre o gură de aerisire, nu știi cum gătește maică-mea curry, ce colegi am la școală, ce facem de sărbători. Cunoști partea din mine care vine aici, pe insula asta, unde toată lumea e bogată, cu excepția mea și a servitorilor. Unde toată lumea e albă, cu excepția mea, a lui Ginny și a lui Paulo.
— Cine sunt Ginny și Paulo?
Gat se lovește cu pumnul în palmă.
— Ginny face curățenie, iar Paulo este grădinarul. Nu le știi nici măcar numele
– și ei muncesc aici vară după vară. Asta e ceea ce vreau să spun, în parte.
Mă înroșesc la față de rușine.
— Îmi pare rău.
— Dar măcar ai vrea să vezi imaginea întreagă? întreabă Gat. Ai putea s-o înțelegi?
— N-ai cum să afli, decât dacă mă pui la încercare, îi spun. N-am auzit nimic de tine de-o veșnicie.
— Știi ce reprezint eu pentru bunicul tău? Ce-am fost dintotdeauna?
77
— Ce?
— Heathcliff. Din La răscruce de vânturi. Ai citit-o?
Dau din cap că nu.
— Heathcliff este un băiat de țigani, care ajunge să fie luat în casă și crescut de-o familie de neprihăniți, pe nume Earnshaw. Heathcliff se îndrăgostește de Catherine. Și ea îl iubește – dar crede totodată că nu e bun de nimic, din cauza trecutului pe care îl are. Iar restul familiei e de acord cu ea.
— Nu e deloc ce simt eu.
— Heathcliff nu poate face nimic să convingă familia Earnshaw că e suficient de bun. Dar nu renunță. Pleacă, se instruiește, devine un gentleman. Cu toate astea, ei îl tratează ca pe un animal.
— Și?
— Și până la urmă, fiindcă povestea e tragică, Heathcliff devine cel pe care-l văd ei, înțelegi? Devine o brută. Răul din el iese la iveală.
— Eu auzisem că e o poveste de dragoste.
Gat scutură din cap.
— Oamenii ăia se poartă oribil unii cu alții.
— Și tu zici că bunicul crede că tu ești Heathcliff?
— Sunt convins, spune Gat. O brută, dincolo de înfățișarea plăcută, o brută
care-i trădează încrederea și bunătatea pe care mi-o arată lăsându-mă să vin pe această insulă în fiecare an – l-am trădat seducând-o pe Catherine a lui, pe Cadence a lui. Iar pedeapsa mea este să devin monstrul pe care l-a văzut dintotdeauna în mine.
Rămân tăcută.
Și Gat rămâne tăcut.
Întind mâna și-l ating. Simpla atingere a brațului său învelit în tricoul subțire de bumbac mă face să vreau dureros de tare să-l sărut.
— Știi ce e înspăimântător? spune Gat, fără să se uite la mine. Înspăimântător e faptul că până la urmă are dreptate.
— Nu, n-are dreptate.
— O, ba da, are.
— Gat, așteaptă…
Dar Gat se duce în camera lui și închide ușa.
Rămân singură pe holul întunecat.