— Nu, tată.
Mătușa Bess a vorbit prima.
— Ne place casa aia așa cum e.
— Întotdeauna te plângeai că te trage curentul în sufragerie, a spus bunicul.
Mătușa Bess s-a uitat în jur la surorile ei.
— Nu mă plâng.
— Nu-ți place cum e decorată, a continuat bunicul.
— Asta e adevărat.
Vocea lui mami a sunat gravă.
— O casă fără vârstă, a spus mătușa Carrie.
— Mi-ar fi de folos sfatul tău, știi asta, i-a spus bunicul mătușii Bess. Vrei să vii și să te uiți cu atenție? Și să-mi spui ce crezi?
— Eu…
Bunicul s-a lăsat în față.
— Aș putea la fel de bine s-o vând.
Cu toții știam că mătușa Bess își dorea casa de la Boston. Toate mătușile voiau casa de la Boston. Era o casă care valora patru milioane de dolari și toate crescuseră acolo. Dar mătușa Bess era singura care locuia în apropiere și singura care avea suficienți copii să umple dormitoarele.
— Tată, a spus mătușa Carrie pe un ton ascuțit. Nu poți s-o vinzi.
— Fac ce vreau eu, i-a răspuns bunicul, înțepând ultima roșie din farfurie și aruncându-și-o în gură. Prin urmare, îți place casa așa cum e, Bess? Sau ai vrea să
73
o vezi renovată? Haide, nimănui nu-i plac oamenii care se mișcă după cum bate vântul!
— Mi-ar plăcea să fiu de ajutor cu orice schimbare ai vrea să faci, tată.
— Hai, te rog! a izbucnit mami. Ieri te plângeai cât de ocupată ești și acum vrei să renovezi casa de la Boston?
— Ne-a cerut ajutorul, a spus Bess.
— Ți-a cerut ție ajutorul. Pe noi ne scoți din ecuație, tată?
Mami se îmbătase.
Bunicul a început să râdă.
— Penny, liniștește-te.
— O să mă liniștesc după ce se împarte averea.
— Ne-ai înnebunit pe toți, a mormăit mătușa Carrie.
— Ce-ai spus? Nu vorbi în barbă.
— Te iubim, tată, a spus mătușa Carrie tare. Știu că a fost un an greu ăsta.
— Dacă înnebuniți, e alegerea voastră, a spus bunicul. N-aveți decât să vă
adunați mințile. Doar n-o să las averea pe mâinile unor oameni nebuni.
Și iată-le pe mătuși acum, în vara numărul șaptesprezece. Aici, în grădina japoneză a Noii Clairmont, mami cu un braț în jurul mătușii Bess, care se întinde să-i taie mătușii Carrie o felie de tartă cu zmeură.
E o noapte frumoasă și într-adevăr suntem o familie frumoasă.
Nu-mi dau seama ce s-a schimbat.
38.
— Taft are un motto, îi spun lui Mirren.
E miezul nopții. Noi, Mincinoșii, jucăm Scrabble în sufrageria de la Cuddledown.
Genunchiul meu atinge coapsa lui Gat, deși nu sunt sigură că a observat. Tabla e aproape plină. Mi-a obosit creierul. Am numai litere proaste.
Mirren își rearanjează piesele cu mintea aiurea.
