— Nu, nu, taci din gură fix în clipa asta, latră Mirren. N-ai auzit ce ți-am spus?
— Când?
Johnny pare perplex.
— Noaptea trecută, spune Mirren. Ți-am spus ce ne-a zis mătușa Penny.
— Calmează-te, spune Johnny, aruncând cu o pernă în ea.
— Dar asta e o chestie importantă! Cum poți să nu fii atent?
Mirren arată de parcă e pe punctul de-a izbucni în plâns.
— Îmi pare rău, bine? spune Johnny. Gat, tu știai de Cadence că nu-și amintește, practic, mare parte din vara numărul cincisprezece?
— Știam, zice el.
— Vezi? spune Mirren. Gat a ascultat.
Simt că-mi ia foc fața. Mă uit în podea. Vreun minut, nimeni nu vorbește.
— E normal să nu-ți mai amintești unele lucruri când te lovești la cap foarte tare, spun în cele din urmă. Maică-mea v-a explicat?
Johnny râde nervos.
— Sunt surprinsă că v-a povestit mami, continui. Nu-i place să vorbească
despre asta.
— Ne-a zis că ar trebui s-o iei încet și să-ți amintești în ritmul tău tot ce s-a întâmplat. Mătușile știu asta, zice Mirren. Și bunicul știe. Cei mici. Angajații.
Absolut toată lumea de pe insulă știe asta, mai puțin Johnny, din câte se pare.
— Știam și eu, zice Johnny. Doar că nu știam toată povestea.
— Nu te fofila, răspunde Mirren, chiar nu-i momentul.
70
— E în regulă, îi spun lui Johnny. Nu te fofilezi. Ai avut doar un moment neinspirat. Sunt sigură că de-acum încolo o să fii mai mult decât inspirat.
— Întotdeauna am inspirație, spune Johnny, doar că nu de-aia de care vrea Mirren.
Gat zâmbește când aude că folosesc cuvântul neinspirat și mă lovește ușurel peste umăr.
Am luat-o de la capăt.
36.
Jucăm tenis. Johnny și cu mine câștigăm, dar nu fiindcă aș fi eu bună la ceva.
El este un atlet excepțional, în timp ce Mirren are mai degrabă tendința să
lovească și să danseze de bucurie, fără să-i pese dacă se mai și întoarce mingea.
Gat nu se poate abține să nu râdă de ea, lucru care îl face, la rândul lui, să rateze.
— Cum a fost în Europa? întreabă Gat când ne îndreptăm înapoi spre Cuddledown.
— Taică-meu a mâncat cerneală de calamari.
— Și ce altceva?
Ajungem în curte și ne aruncăm rachetele de tenis pe verandă. Apoi ne întindem pe iarbă.
— Sincer, n-am prea multe de povestit, zic. Știi ce-am făcut cât timp taică-meu era la Colosseum?
— Ce?
— Am stat cu fața lipită de dalele podelei din baia de la hotel. Holbându-mă la piciorul unei toalete italienești de culoare albastră.
— Toaleta era albastră? întreabă Johnny, ridicându-se în fund.
— Numai ție îți stârnește mai mult interes o toaletă albastră decât monumentele Romei, mormăie Gat.
— Cadence, zice Mirren.
— Ce?
