— În problema pentru care. cred că m-aţi chemat. Am aici toate materialele. De data aceasta le-^m luat-o înainte celorlalţi.
Puse mapa pe birou.
— Ce-i asta? întrebă rece Mătuşoiu.
— Grupajul de reportaje. Trandafir, Vărzaru şi Panait...
— Şi asta ce-i?
— Interviul cu profesorul Stambuliu-Argeş, şi o fotografie luată de la planetariu. Ne-au oferit-o gratuit din fototeca de popularizare...
— Hm, şi asta?
— Ancheta Tinerii navetişti şi lărgirea orizontului lor de cunoştinţe cultural-ştiinţifice.
Mătuşoiu clătină din cap. Pe fruntea lui, la rădăcina nasului, se adunau cute rău prevestitoare.
— Şi... pentru ce toate astea?
— Pentru
numărul
special
dedicat
eclipsei.
Dumneavoastră mi-aţi spus. Mi-aţi dat sarcină să...
Mătuşoiu îşi umflă obrajii şi expiră cu zgomot arătându-și nemulţumirea:
— Păsculete, Păsculete... nu ştiu ce să mă fac cu dumneata! îmi pui probleme serioase. Văd că vrei să
deplasezi răspunderea pe umerii mei. Am discutat even-tuali-ta-tea, po-si-bi-li-ta- tea. Nu era normal să ne luăm măsuri de prevedere, să nu ne lăsăm surprinşi de e-ve-ni- men-te? Şi dumneata ce-ai înţeles? Dumneata ai lansat o acţiune hazardată care stîmeşte panică. Mai rău, se va deduce că
problema asta ne preocupă, că o punem pe primul plan, înaintea unor probleme mai importante...
— Bine, dar faptul e confirmat!
— De cine?
— Uitaţi-vă, scrie şi profesorul...
— Da, şi? Cine îţi garantează că în ultima clipă nu se va contramanda? Uite chiar şi astronomul ăsta al dumitale afirmă că o eclipsă de soare nu poate fi observată în oraşul nostru
decât odată la 175 de ani! Nu avem precedente verificate de noi pe care să ne bazăm!
În momentul acela, în birou, se făcu brusc întuneric. Prin'
jaluzeaua lăsată filtra o lumină incertă...
— Păsculete..., vocea lui Mătuşoiu era moale.
— Aici sunt...
— Fugi repede în tipografie şi dă materialele la cules.
Păsculete sări în picioare.
— Vezi? Ţi-am spus că trebuie să fim pregătiţi! Nu ne putem baza pe nicio informaţie certă. Uite-o că s-a produs cu o săptămână mai devreme. E bine? Hai, repede! Şi... mai discutăm noi!
Responsabilul paginii culturale se grăbi să părăsească
biroul.
În semi-întuneric, Mătuşoiu oftă adânc, cu amărăciune.
N-avea colaboratori pe care să se bazeze. În orice problemă, cât de mică, trebuia să-şi asume singur toată răspunderea.
Două minute mai târziu uşa fu dată de perete.
— Tovarăşe Mătuşoiu! — Era Păsculete.
— Nu e eclipsă!
— Dar ce-i? Mătuşoiu se aştepta la ceva şi mai rău.
