Râse, îmi făcu un semn încurajator cu ochiul şi mă lăsă
singur. Tovarăşul Păsărică, om cumsecade, ca să mă simt mai în voie, un timp îşi văzu de lucru scriind ceva într-un dosar.
— Am adus şi autobiografia, am zis eu deodată cu glas voios cu gândul că nu e cuviincios să stau prea mult înţepenit în fotoliu stînjenin- du-1 pe om de la treabă.
Nea Păsărică, cum îi şi spuneam în gând, ridică mirat privirea:
— Autobiografia? A, da... Bine, s-o vedem.
O făcusem sul ca să nu se păteze şi acum regretam văzând cum se chinuie omul s-o apuce. Autobiografia îi alunecă printre degete, şi se înfăşură la loc cu încăpățânare.
Semn rău! În sfârșit, izbuti s-o ţină de colţuri şi o citi destul de repede. De altfel nici nu era prea lungă. In- tr-o viaţă de vreo două decenii dintre care primii cincisprezece ani nici nu contează, nu apucasem să fac mare lucru. Şcoala primară, liceul şi facultatea. Cu ce mă ocupasem în vacanţă, n-am scris pentru că nu făcusem nimic de seamă. Nea Păsărică
dădu drumul hârtiei, care se încolăci din nou cu pudoare, reluându-și forma tubulară.
— Nu-i bună, tinere, clătină el din cap.
— Dacă mai trebuie ceva, completez pe loc...
— Nu-i nimic de completat. Trebuie alta.
Eram nedumerit. Cum alta? Doar nu aveam decât o singură biografie. A mea.
— Ai înşirat aici când te-^ai născut şi unde ai învăţat.
Asta e clar oricum. Pentru asta ai acte. Ne interesează poziţia dumitale, înţelegi?
M-am foit pe scaun. Nu prea înţelegeam. Ce poziţie? Nea Păsărică îmi lămuri însă totul cu răbdare şi amănunţime, ce şi- cum se cuvine analizat, în aşa fel încât să fie vorba de o autobiografie autocritică. Am fost student bun, aşa că l-am înţeles şi am dat fuga acasă şi m-am şi aşternut pe scris.
După o muncă sârguincioasă de câteva ceasuri, lucrarea era gata. Mă născusem în anul marii crize economice ce zguduise din temelii sistemul capitalist. Prea târziu pentru a mai beneficia de influenţele secolului luminilor şi prea devreme pentru a lua cunoştinţă de opera principală a lui Charles Darwin Originea speciilor care încă nu fusese tradusă
integral. Anii de criză avuseseră o anumită înfluenţă şi asupra mea, tatăl meu de profesiune tâmplar rămânând
şomer. Deşi primisem în familie o educaţie corectă, în spiritul unei morale sănătoase, din acea perioadă mi-au rămas în vocabular unele expresii pe care tata le folosea la adresa patronilor. Am putut să urmez clasele primare — arătam în continuare — datorită micului câștig realizat de mama care spăla rufe pe la casele oamenilor. Unul dintre aceşti oameni
— încă nu ştiam că-1 voi scrie cândva cu O mare — era şi directorul liceului din orăşel — care din când în când stătea de vorbă cu mine atunci când aduceam sacul cu rufe. Fiind foarte mulţumit de modul m care mama îi călca gulerele la cămăşi, îşi făcu despre mine părerea că sunt un „băiat isteţ
şi cu dragoste de carte" şi mă ajută să obţin o bursă pentru studiile secundare. Acum — făceam menţiunea în autobiografie — începea o primă perioadă, scurtă, caracterizată prin izolaţionism, datorită faptului că băieţii mă
socoteau protejatul directorului şi mă tratau cu neîncredere, suspiciune şi cu „marş de-aici, coadă de topor". Din clasa a IV-a însă sunt mutat la B şi începe o perioadă mai semnificativă de avânt. Pasiunea pentru citit mă absoarbe cu totul. Lecturile fundamentale din literatura clasică mă ajută
să-mi lărgesc orizontul asupra lumii şi societăţii, deşi, evident, cu limitele de clasă care nu erau ale mele ci ale lui Balzac, Stendhal, Tolstoi şi Rebreanu. Am rezultate bune la învăţătură dar ca să arăt totul până la capăt, recunosc că nu am participat nici la corul liceului, nici la sădirea pomilor.
(De altfel aceste activităţi au fost ulterior mult controversate şi încă nu s-a emis un punct de vedere definitiv.) Faptul că
nu aveam ureche muzicală şi eram şi scutit medical de eforturi fizice îmi apar azi ca explicaţii pur conjuncturale.
Încercând să pun în lumină cele mai specifice aspecte de natură să caracterizeze exhaustiv perioadele la care mă
refeream, am arătat în continuare că în răstimpul în care mă
pregăteam pentru bacalaureat, am subestimat seriozitatea acestui examen şi m-am îndrăgostit — datorită unor rămăşiţe de superficialitate — de mai multe colege de la liceul de fete pe care le-am considerat, pe rând, ,,marea mea dragoste", dedicându-le numeroase versuri proaste. Este perioada manieristă a creaţiei mele literare cu unele alunecări
metafizice exteriorizate în dulcegărie neoromantică cu accente de pesimism, ermetism şi evazionisjn. Această
perioadă s-a încheiat însă brusc, când mama mi-a pus pe foc caietul de versuri şf am fost lăsat corijent la matematică, ambele evenimente readucându-mă brytal dar eficace pe terenul realismului.
Apoi m-am referit la anii de facultate, ară- tind că unele note slabe se datorau nopţilor pierdute în gară la descărcatul cartofilor, iar cele bune se datorau faptului că moţăiam la cursuri, dar eram foarte combativ în pauze. Ce e drept, m-am achitat destul de conştiincios de sarcinile ce mi-au revenit la gazeta de perete, articolele pe care le scriam fiind apreciate (din păcate azi iremediabil pierdute, unele fiind rupte de elemente
cunoscute
pentru
poziţiile
lor
filozofice
obscurantiste).
Am încheiat arătând că avere n-am avut nici înainte, nici după. În dumnezeu n-am crezut pentru că nu există şi că
tata era şi acum tîm- plar, deşi la facultate am fost trecut cu origine mijlocie, pentru că tata făcea mobilă de lux.
Am dus noua autobiografie la redacţie şi am vrut s-o înmânez personal lui „nea Păsărică". Era însă — mi s-a spus
— ocupat. Aşa că am lăsat-o unui subaltern îndatoritor care m-a asigurat că va fi predată „acolo unde trebuie”.
