nu e cazul să mai umble aşa de capul ei noaptea prin pădure, bunica nu mai stă nici ea cu uşa deschisă să-i intre cine vrei şi cine nu vrei în căsuţă, iar părinţii Scufiţei au desprins învăţătura că nu e frumos s-o ţină pe bătrânică la ţară când au loc berechet în apartament, că uite se întâmplă
o dandana ca asta, mai află lumea şi vorbeşte de se fac de poveste.
„Cedez câine iubitor de animale"
— Sărut-mâna, am venit pentru anunţ...
— Aha, pentru Pufi... Sunteți iubitor de animale?
— Daa, ştiţi, când eram mic, tata mi-a promis c-o să-mi ia...
— O bicicletă!
— Nu, un căluţ. Dar nu s-a ţinut de cuvânt, de aceea măcar acum, la vârsta mea, mi-ar place să am...
— Da, dar eu nu am căluţ, am căţel...
— Cu atât mai bine că tot n-am avea loc în apartament.
Pot să-l văd?
— Cu plăcere. Pufiii!
— Hau! Hau! Hau!
— A, nu vă speriaţi, ăsta e tatăl. Pufi abia are o lună. Pufi, Pufişor!
— Hau! Hau! Hau!
— Nu s-ar putea ca pe tata să-l luaţi de lângă pantalonii mei?
— Grivei, ia treci la locul tău! (Hau! Hau!) Şi nu fi obraznic! Pufilică... Vă place?
— Vai, e foarte drăguţ! Şi... cât vreţi pe el?
— Ooo, se poate?! Dar nu iau nici un ban. Doar am scris clar: „Cedez câine iubitor de animale".
— Nici nu ştiţi cât o să se bucure...
— Pufi?
— Nu, soţia mea. Adoră căţeii. O să fie o adevărată
surpriză...
— îmi pare bine. Puteţi să-l luaţi când doriţi.
— Atunci, îl iau chiar acum.
— E minunat. Ar mai fi o problemă...
— Ce problemă?
— Coteţul.
— Ce coteţ?
— Cum, ce coteţ? Căsuţa căţelului! Trebuie să aibă şi el o casă, nu? Că doar n-aveţi de gând să-l ţineţi în ploaie şi ger?
Adineaori spuneaţi că sunteți iubitor de animale!
— Da, dar mă gândeam c-o să-l ţinem în casă...
— Câte persoane sunteți?
— Două.
— Câte camere?
— Două.
— Ei, vedeţi? Fiecare cu camera lui. Şi câinele ăsta unde să mai stea? Ori îi luaţi coteţul, ori nu vi-1 dau...
— Mă rog, stăm noi la etajul zece, dar dacă altfel nu se poate, îl iau.
— 200.
— Ce,... două sute?
