Şi iată, începe numărătoarea inversă. Peste câteva ore se va declara deschis revelionul. Dar până atunci! Câte nu mai sunt de rezolvat?! Chiar şi partea protocolară suferă retuşuri până în ultimul moment. În blocurile noi toată lumea se cunoaşte, cei mai mulţi lu- crînd cam pe la aceleaşi întreprinderi, având cam aceleaşi cunoştinţe, prieteni şi, bineînţeles, obligaţii.
Să tot fie ceasurile opt când Costache Blendea de la IV dă
nas în nas cu Haralambie Grăbitu de la III. Vecin, prieten, cunoscut, ba chiar subaltern de-al doilea după soţie.
— Bună seara, bună seara, nea Costache! Bună seara şi la mulţi ani!
— La mulţi ani, vecine! Tocmai mă întrebam dacă te găsesc acasă...
— Acasă, vecine, acasă. Se poate?! Tocmai azi de revelion, când am mosafiri, să nu fiu acasă? Ha, ha, ha. Chiar veneam să te poftesc...
Cei doi îşi strâng mâinile cu efuziune.
— Ba pardon, eu vroiam să te poftesc! îl trage de mina Costache. Că uite şi noi facem revelionul acasă şi ziceam că
dacă n-ai ceva mai bun, să vii şi matale cu soţia...
Haralambie scutură energic din cap:
— A, nu! Nu se poate! Să vii matale cu soţia...
— Ce vorbă e asta?! Mă refuzi?
— Hai, zău, vino, că n-o să-ţi pară rău... Vine la noi şi Jenica Prepeliţă. O ştii? Are femeia asta un şarm...
— Care Prepeliţă?
— Profesoara de franceză a Iu’ fiu-miu, de la liceu.
Haralambie se înalţă pe vârfuri şi-i şopteşte la ureche: Are băiatu’ o notă proastă şi am invitat-o la petrecere. Ştii cum e omu’, mai mâncăm, mai glumim, ne mai distrăm, mai punem o vorbă şi se îndreaptă şi notă...
Dar Costache n-are treabă cu franceza.
— Păi n-o să vorbiţi, vecine, că Prepeliţă vin la noi...
— Cum la voi?
— Da, că bărbat-su e responsabil la un Auto- service şi am nevoie de nişte piese... Vorba matale, mai una, mai alta şi-mi dă şi mie nişte semeringuri...
— Da* ce-ţi trebuie dumitale semeringuri? Ce, ţi-ai luat maşină?
— Eu, maşină?! Fii serios! Nu mă urc eu la volan! Da'
pentru Stavarache...
Şi-i spune că-i vorba despre contabilul-şef care l-a rugat să-l servească, şi cum acesta i-a promis să-i rezolve chestiunea cu vechimea... nu putea să-l refuze!
— Aşa că fiind vorba de Stavarache... Îl ştii, nu?
— Pe Stavarache? Gigi?
Cum să nu-1 ştie Haralambie! Păi Gigi vine la ei, că e vărul nevestii. E adevărat, îi spusese el că mai are o invitaţie, dar a insistat Aglaia. Vrea să-l roage să-i facă rost de un covor din alea speciale, că are relaţii.
— Aglaia? întreabă Costache.
— Nu, frate. Ionaşcu. Covorul e pentru Io- născu. Anibal Ionaşcu de la Electrocasnica. Ce vrei, omul trebuie să-şi facă
iarna car şi vara sanie. Vrem şi noi să ne luăm un obiect de folosinţă îndelungată, un frigider din alea noi.
— În cazul acesta va trebui să aranjezi chestiunea asta în 3
ianuarie la birou, spune Costache sec.
— De ce, nea Costache? Nu ştii matale că ce aranjezi la revelion ţine tot anul?!
— O fi, nu zic nu, dar Ani, că aşa îi spunem, mi-a confirmat acum o jumătate de oră la telefon că vine la noi.
Nici nu putea să ne refuze pentru că noi nu l-am rugat nimic.
El ne-a rugat.
— Ce v-a rugat?
— Ne-a rugat să-l invităm pe Gogulescu. Un fost coleg de-al meu de şcoală. Am făcut şi armata cu el.
Şi cei doi stau pe scară între etaje şi discută:
— Care Gogulescu? De la editură?
