Ea — În sfârșit, acum nu mai are rost să discutăm. Totuşi ne^am simţit bine. Ne-am adus aminte de prima noastră
vacanţă împreună... Eu, să ştii, te iubesc aşa cum eşti...
El — Dacă mă iubeşti, atunci te rog mu-ţi mai vopsi părul în culoarea morcovului că mă dor ochii...
Ea — îmi pare rău că nu-ţi place dar... poate place altcuiva.
El — Cui, mă rog? Poate vreunui regizor căruia i s^a aprobat peliculă eastman color...
Ea — Eşti răutăcios şi încă inutil. Ştii bine că am renunţat la film din cauza ta.
El — Inutil? Poate, dar nu fără motiv. Cine era tânărul acela cu care ai dansat la cabană?
Ea — Dacă m-a invitat!?! Dacă l-aş fi refuzat, ar fi crezut că-i dau importanţă. Eşti gelos?
El — Gelos?! Ce cuvânt! Dar pentru poziţia mea, m-am simţit puţin ridicol...
Ea — Chiar că eşti ridicol. Puştiul ăla!?
El — Cine e?
Ea — Un inginer. E stagiar la tine. Tot timpul nu mi-a vorbit decât de tine, de stimă ce ţi-o poartă, de autoritatea ta ştiinţifică, de competenţa ta, de modul în care conduci institutul. Nici nu ştii ce plăcere mi-a făcut! În clipele acelea, simţeam că te iubesc la fel de mult ca-n primii ani...
El — Chiar mă mai iubeşti?
Ea — Oricum mai mult ca tine...
El — Eu aş fi gata oricând să fac orice pentru tine...
Ea — Ştii bine că nu-ţi cer nimic.
El — Vrei mâine, după ce termin, să ieşim împreună în oraş? Nu ştiu încă ce program am.
Ea — Dimineaţa ai consiliu...
El — Ce consiliu?
Ea — Mi-* spus junele acela că mâine îţi prezintă proiectul său pentru o amenajare hidrotehnică. Mi-a spus că speră din toată inima să-l susţii...
Epilog (după 20 de ani)
El — Ce repede a trecut concediul!
Ea — A fost ideea ta să ţi-1 iei iama.
El — Dacă pretind altora să-l ia tot anul, nu pot eu să
merg numai vara.
Ea — Bine măcar c-am stat acasă...
El — Doar n-ai fi vrut să ne căţărăm pe munţi!
Ea — Nici nu găseşti loc în cabanele astea...
El — Eh, tineretul!
Ea — N-am nimic cu tineretul, dar prea face gălăgie.
Tranzistoare, casetofoane, electrofoane... Nici nu aud despre ce vorbesc.
El — Adevărat, oare despre ce-or fi vorbind? Noi, pe vremea noastră...
Ea — De altfel, au zis la televizor că pe munte nici nu e zăpadă.
El — Mda, unde sunt zăpezile de altădată?!
Un subiect original
— Dumneavoastră sunteți, vasăzică, Alci- biade D.
Stanica...
Omul de la birou nu-şi ridică ochii de pe hîr- ții. Căuta ceva: un creion mare roşu cu vârf gras, fioros.
— înţeleg că aveţi obiecţii la povestirea pe care v-am ad-us-o, spuse vizitatorul.
— Mmmm, obiecţii e poate mult spus, zâmbi cel de la birou, ridicându-și în sfârșit privirea. Lângă creion apăruse acum şi o notiţă. — De exemplu, dumneavoastră aţi imaginat subiectul într-un peisaj de iarnă, or noi, dacă am vrea să-l publicăm acum, în plină vară, ar fi, cum se spune, în contratimp. E desigur un lucru mărunt, dar...