toate probabilităţile, avea s-o mai vadă...
— Bill!
— Adam!
Exclamaţiile porniră concomitent, victima şi agresorul privindu-se uluiţi.
— Ce întâmplare neaşteptată..., bâigui stăpî- nul casei neştiind ce să creadă, uitându-se mag- netizat la arma rămasă încă întinsă spre el. Oaspetele îi interceptă privirea şi începu să râdă, ce-i drept uşor stingherit:
— E de lemn. Nu te teme. Îl folosesc numai în legitimă
apărare. Chestie de psihologie.
Aruncă lemnul văxuit pe masă şi-şi trecu mâna peste fruntea transpirată. Era într-ade- văr zăpuşeală. Şi ploaia care nu se mai hotăra să înceapă!
— E teribil ce spaimă mi-ai tras, Billy! Noroc că te-am recunoscut.
— Eu cât pe-aci să nu te recunosc. Ai şi apărut, aşa, când te aşteptam mai puţin.
— într-adevăr, nu ne-am văzut de multişor. Să tot fie zece ani.
Vizitatorul făcu un gest evaziv.
— La agapa promoţiei noastre n-ai venit, spuse gazda cercetând dacă mai există lichid în șifon.
— Mda, tocmai atunci am fost reţinut. Am găsit invitaţia abia când m-am întors.
Adam era sincer bucuros să-şi revadă vechiul coleg.
— Un coniac?
— Mulţumesc, nu beau alcool când sunt pe teren. Poate ai ceva rece cu citrice.
Adam îi indică unul din fotolii, el așezându-se în cel din faţa lui, după ce preparase două băuturi în care scufundase câte o felie de lămâie.
— Ai avut o idee foarte bună să vii...
Privirea îi alunecă cu o sclipire de ironie spre sertarul scrinului. Faţa infractorului se destinse într-un zâmbet:
— Ca să fiu sincer cu tine, doar ne leagă atâtea amintiri, văd că am greşit adresa. Eram convins că aici locuieşte Still Bonny Gray, scriitorul.
Adam izbucni în râs.
— Eu sunt scriitorul...
Trebui să pună paharul pe birou ca să nu-1 verse.
— Tu?
Adam încuviinţă scuturându-și de câteva ori capul.
— Când mi-am trimis prima povestire semnată Adam, la Magazinul pentru ştiinţă şi ficţiune, am primit la Poşta redacţiei următorul răspuns: „Povestirea interesantă. Mai scrieţi-ne. Vă recomandăm să apelaţi la alt pseudonim, cel ales fiind incompatibil cu orientarea ştiinţifică a publicaţiei noastre". Aşa că după ce am deschis de trei ori la întâmplare cartea de telefon, am pus degetul pe numele acesta.
— De ce de trei ori?
— Pentru că la prima încercare nimerisem la capitolul cuprinzând Întreprinderi şi instituţii şi Ia a doua, la serviciile de urgenţă.
Oaspetele nocturn începu să râdă:
— Ar fi fost amuzant să semnezi General Mottors.
— Şi la Gray ce credeai că ai să găseşti? întrebă Adam râzând.
Spărgătorul oftă şi ridică din umeri:
— O duci bine. Te citesc, evident, când sunt liber. Două, trei romane pe an... O piesă de teatru în provincie. Colaborezi la colecţie, la ziare. Am citit că ai un serial la televiziunea CBS...
Adam făcu un gest cu mâna.
— Asta a fost. Acum e din ce în ce mai greu. În sertarul acela, arătă cu capul în direcţia scrinului, ai să găseşti tot felul de note neachitate: apă, lumină, telefon, chirie, asigurări...
— Nu te mai plânge, că nici Edgar Poe n-o ducea mai bine.
— Da, domnule, dar pe vremea lui mai erau idei! Astăzi situaţia s-a schimbat. Orice imaginezi fie vine în contradicţie cu ştiinţa, fie, ca să fiu sincer, e mai puţin interesant decât ceea ce se face în laboratoare. Să nu mai vorbim de faptul că
a imagina o călătorie spre lună cu ajutorul unei ghiulele de tun, e pueril, dar dacă te încumeţi să scrii despre o expediţie interplanetară extragalactică, imediat sare un profesoraş care te combate şi susţine că „conform teoriei relativităţii lui Einstein, o astfel de idee este o utopie" ş.a.m.d.
„Invizibilitatea? Altă utopie". Demonstraţie infirmată. Roboţi?
