experienţă, la îndemâna oricui. Câte cunoştinţe nu se fac în tren! Trenul nu scurtează numai distanţele dintre oraşe, trenul îi apropie pe oameni. în tren oamenii devin comunicativi. Acasă, la servici, taciturni, morocă- noşi, indiferenţi. În tren, interesaţi, amabili, joviali. Trenul comprimă spaţiul şi timpul. O călătorie cu autobuzul de la un capăt la celălalt al oraşului nu-1 va scoate din mutism pe călătorul necunoscut. Dar în tren?! în tren, între două staţii, omul se dezvăluie, vrea să te cunoască şi să-l cunoşti. Te întreabă unde lucrezi, ce profesie ai, încotro mergi şi cu ce treburi. Abia ai apucat să-i răspunzi că vecinul de compartiment îţi întoarce întrebarea pusă cu propriul său răspuns. Nu-ţi rămâne decât să-l asculţi. Aşa ascultam şi eu o călătoare blondă de vârsta mijlocie- mare care mânca cu delicateţe o portocală.
Presupun că minunatul apus de soare strecurat printre norii sinilii a făcut-o să mi se adreseze fără nicio altă
introducere:
— Ah, eu ador excursiile în circuit! Şi dumneavoastră tot în circuit? Şi eu tot. A, dar să ştiţi că sunt persoane care nu apreciază. Păcat, mare păcat! E foarte utilitar şi chiar avantajos. Bineînţeles, dacă ştii să-ţi faci un itinerar cu criteriu. Să mergi pe o bază oarecare. Eu nu plec niciodată
aşa, la întâmplare. Că sunt unii care nici nu se sinchisesc.
Zic că găsesc ei un plan şi se ghidează duipă el. Nu, aşa nu se poate! Eu îmi fac planul de acasă. Întâi mă duc la Braşov.
La soră-mea. Munte, aer curat. Linişte. Da, că şi-a trimis copiii în tabără. Stau la ea vreo trei zile, nu mai mult că nu suport stagnarea şi nici cum face ea laptele de pasăre, numai cu găluşte, şi plec mai departe. La Sighişoara. Oraş vechi.
Antichităţi. La mătuşa mea. A, da’ ce mă iubeşte! E în stare să-mi dea orice. Anul trecut mi-a dat un inel cu piatră să-mi poarte noroc dacă nu mă mai vede. E, cum să nu mă vadă?!
I-am şi scris: „Mătuşico, sosesc. Nu pleca la Tuşnad singură.
Că tot mi-e în drum şi luăm cameră împreună. Dacă ai dată
fixă, lasă cheia sub preş şi 300 de lei să-ţi plătesc chiria şi rată la mobilă*4. Da, mă aşteaptă ea! Nu e omul să-mi lase banii ca la străini. Doar îi sunt nepoţică de-o viaţă. Pe urmă, după Tuş- nad, mă duc mai departe la Vatră Domei. Ce locuri? Ce vederi cu peisaj! Tablou, nu alta! Şi trec şi pe la Sinescu-Dorna. Profesorul. N-am să uit niciodată cât a fost de emoţionat la bacalaureat. Avea lacrimi în ochi. Mi-a spus că n-a putut să-mi dea notă de trecere, dar să vin la toamnă.
La toamnă n-am venit, dar mă duc acum. Are acolo casa lui natală cu patru camere, dependinţe şi livadă. Mie o cameră
îmi ajunge. O cameră, o dependinţă şi câteva mere. Le pun la coletărie şi când mă întorc fac mere cu nuci pentru Anul Nou. Că sunt şi gospodină. Nu merg numai, aşa, să mă plimb şi să nu reţin nimic. La Focşani îi am pe verii mei. Ce drăguţi sunt! în fiecare an îmi spun să nu cumva să-i ocolesc sub motiv că la ei nu e litoral şi nici staţiune balneoclimaterică. Şi ce dacă n-au pensiune şi vara nici nu gătesc şi mănâncă
numai fructe?! Să vin când vreau. Atâta numai să-i anunţ să
nu fie dintr-o coincidenţă plecaţi la băi. Ei, cum o să-i anunţ?
Să le stric tot programul? Mă duc, aşa, pe nepusă masă că
ştiu eu ce bucurie le fac! Abia pe urmă mă duc şi pe litoral.
Nu, nu la Mamaia. Acolo n-am pe nimeni şi nici n-ai ce vizită.
Pe când la Constanţa!?! O vizitez pe Aglăiţa, colegă de-a mea, de la telefoane. Totdeauna are ce să-mi arate nou. Numai exponate de la Consignaţia. Trebuie să trec şi pe la Mărioara.
Tot colegă. De la cooperaţie. Ca să nu-mi poarte pică pentru anul trecut. Ei, nu puteam să vin şi eu pe capul ei în garsoniera pe care o avea! Acu’ s-a mutat cu toată familia într-un apartament nou şi e cu totul altceva. Şi cu maşina lor până la Mamaia fac mai puţin de un sfert de oră. Ei, da, sigur, tot circuitul ăsta e şi puţin obositor. A, nu pentru mine. Eu sunt obişnuită. Vorbesc în general. Vorbesc de cei care nu apreciază, care nu ştiu să-şi facă un plan de circuit.
Se duuuuc pe la tot felul de obiective turistice pe care nu le cunosc şi nici măcar rude nu sunt!“
În tot acest timp n-am putut decât să dau din cap, să
zâmbesc aprobator, să stau picior peste picior, să-mi încrucişez braţele, să-mi troz- nesc degetele şi să fumez două
pachete de ţigări. Şi aşa, nici nu mi-am dat seama când am ajuns la Braşov.
Mare om a fost Stephenson! Şi când te gîn- deşti că pe vremea lui un sceptic a afirmat că invenţia lui nu are nici un viitor. Nici nu-şi putea imagina ce-ar putea fi o excursie în circuit!
Pedagogie
— Goguţă, dă-te jos din copac!
— Nu mă dau!
— Ai să cazi...
— Innn... Vezi-ţi de păpuşile tale...
— Te spun...
— Spune-mă!
— Mamăăă, Goguţă s-a urcat în copac!
— Goguţă! Dă-te imediat jos din copac!
— Nu mă dau.
— Las’ că vii tu jos şi-ţi rup urechile...
— Nu vin.
— De ce?
— N-ai spus matale că-mi rupi urechile?
— Dă-te jos!
