— Şi totuşi, şi totuşi lipseşte ceva, se înver- suna bătrânelul criticist.
— Poate îndrăgostiţii, spuse maliţios ghidul. Să ştiţi că
parcul nu a fost încă deschis oficial. Când va fi pus în circuitul public, atunci...
— Nu, nu... altceva, altceva, insista bătrânelul făcând parcă un mare efort de memorie...
Într-adevăr, cum de nu mi-am dat seama! Şi eu avusesem tot timpul impresia secretă că ceva, ceva, nu e în ordine. Şi deodată am spus tare (poate chiar prea tare):
— Sigur că da! N-are păsărele!
Dar ghidul parcă atâta aştepta. (Era se pare chiar un test ecologic ce trebuia realizat în perioada de rodaj a parcului.)
— Vă înşelaţi, stimate tovarăşe. Cum vă imaginaţi că ar putea lipsi păsărelele? Ce fel de parc ar mai fi în cazul acesta?! Singura deosebire e aceea că păsărelele noastre nu ciripesc fără noimă de parcă ar fi în pădure. îmi daţi voie?
Şi apăsând un alt buton al cutiuţei magice, aerul se umplu de ciripit... muzical!
— Un sintetizator perfecţionat emite acest ciripit minunat care este de fapt o compoziţie creată de un calculator. Dacă
aveţi ureche exersată, veţi recunoaşte şi trilurile privighetoarei şi ciripitul vrăbiilor, ba chiar şi fâlfâitul aripilor. Unde mai pui că suntem scutiţi de inconvenientele păsărilor adevărate care nu pot fi deprinse cu curăţenia.
— Şi atunci — era din nou bătrânelul care găsea mereu nod în papură —, cine vă mănâncă insectele?
— Insecte? Ghidul afişă o expresie de om jignit. îmi pare rău, dar parcul nostru e deparazitat. E absolut steril!
Pe când părăseam parcul cu impresii de neşters pe care le-am înscris în cartea de aur aflată la ieşire, am întrebat de politeţe:
— Spuneţi-mi, vă rog, dar înainte ce-a fost aici?
Ghidul îmi dădu şi această ultimă lămurire:
— Ce să fie? Un parc obişnuit, cu bănci, cu pomi, cu păsărele.
Un model depăşit.
Vaca dintre portocali
poveste modernă pentru copii moderni
Motto:
Jucaţi la Lotto.
CAPITOLUL V — ...din care aflăm că primele două capitole sunt la corectură, iar alte două încă nu s-au scris, aflându-se în fază de vis. În capitolul de faţă facem cunoştinţă cu Bubu
— direct fără nicio prefaţă. Aşadar citeşte şi-n- vată!
Bubu, după cum v-aţi dat seama, copii, era o buburuză
veselă şi portocalie. Ieşind din casă în care locuia cu chirie şi bucătărie comună, căscă îndelung şi frecându-se la ochi, începu să spună:
— Bu... bu..., bu... bu... bună ziua, vecine!
Vecinele îi răspunseră la rândul lor bătând nerăbdător din picior:
— Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. încotro, buburuză creaţă?
„Buburuză creaţă" era o licenţă poetică, deşi cam ermetică, obişnuită la tagma poeţilor de felul scaieţilor.
— Am plecat în lume să fac fapte bune. Am să mă bat cu un zmeu foarte rău-nătărău care a închis-o-n castel pe Sânziana, am să mă bat c-un bailaur-iminotaur care l-a închis pe Făt Frumos în tumul de aur şi am să mă bat şi cu administratorul blocului care a închis ascensorul să nu se consume motorul. Arză-l-ar perele focului.
Atunci o vecină, rotundă şi albă cum e lună plină pe care toţi o cunosc că se dă în vânt după parfumuri de Mosc, mai pe scurt Dida-conopida îi strigă la ureche să audă şi surzii şi sturzii din Cheile Turzii:
— Du-te şi te-ntoarnă că eu te aştept, te ştiu că eşti un Bubu viteaz şi deştept.
Plecă Bubu la luptă şi se întoarse după vreo oră cu o ureche ruptă dar biruitor. îl bătuse pe zmeu, pe balaur şi dăduse drumul la ascensor.
Iar Dida-conopida, cât ai spune „nap" se dădu de trei ori peste cap şi se prefăcu într-o varză- crăiasă în rochie de mireasă.
Se porni pe dată nuntă mare şi dădură pe gât cinci butoaie de vin pelin din trei pahare. Doar atât.
Iar eu ce să fac, cu pelinul nu mă-mpac. De aceea, am întors cheia şi-am plecat la plimbare.
Excursie în circuit
Oare şi-a dat seama Stephenson ce-a inventat? Ce-ar fi fost viaţa noastră fără tren? Nu vreau să enumăr aici avantajele transportului feroviar. Nu vreau nici măcar să mă
refer la atî- tea opere artistice remarcabile — romane, filme, picturi — ale căror subiecte şi cadru sunt legate de tren. Am să mă mărginesc doar la cea mai simplă şi mai directă
