Scena se încheie într-o totală incertitudine. Se întunecă.
Din arlechinul-dreapta, un proiector luminează tot mai intens, pe fundal, portretul lui Euclid.
Discurs asupra excursului
(Introducere în arta de a spune anecdote)
Am să intru direct în subiect care, deşi are un caracter de largă accesibilitate, se adresează îndeosebi specialiştilor. Cu sau fără studii. Aşadar, ce este Anecdota, când apare ea pentru prima dată şi care este rolul ei. Din câte afirmă
antropologii, paleontologii şi anecdotologii, prima glumă a fost spusă la familia Pitecantro- pus. E adevărat că, auzind-o, Australopitecus a exclamat: „E veche! O ştiu încă din era mezo- zoică!“ După cum vedeţi, erau din ăştia şi pe-atunci.
Istoria Anecdotei este lungă şi nu ne vom ocupa de ea aici pentru că n-ar avea nici un haz. Doresc însă să vă fac câteva recomandări utile cu privire la arta de a spune anecdote pentru a vă asigura un succes garantat. Întâi de toate ce nu trebuie să uite cineva care vrea să spună o anecdotă? Nu trebuie să uite poanta. Este însă recomandabil să nu înceapă
cu ea. Poanta, după cum se ştie, este ceva de la sfârșitul anecdotei de care se râde. Dacă se râde în altă parte, înseamnă că pisica a intrat în platoul cu maioneză sau că
cineva şi-a adus aminte de o altă anecdotă pe care abia aşteaptă s-o spună. În obţinerea succesului de public, important e cum se face pregătirea. O metodă elementară
este aceea de a anunţa tare: „Tăceţi din gură că vreau să vă
spun una grozavă". Atunci se face într-adevăr o linişte penibilă şi toată lumea se uită la cravata dvs. sau la batistă
de la haină, cu care prilej constată că ele nu se asortează.
Între ele. Sau cu dumneavoastră. O metodă mai subtilă este aceea prin care soţia dumneavoastră anunţă auditoriul că
veţi spune o glumă: „Copii, copii, lăsaţi-1 pe Mişu să vă
spună una bună!“ În acest caz, în timp ce dvs. spuneţi anecdota, soţia dumneavoastră va râde foarte tare, iar ceilalţi vor râde de râsul ei. Dacă totuşi nu se prea râde, soţia poate să vă ajute din nou, cerând unele explicaţii suplimentare: „N-am înţeles, Mişule, dar el ce căuta în dulap?" În cazul acesta succesul este garantat. Rămâne la aprecierea dumneavoastră
dacă vreţi sau nu vreţi să daţi explicaţia cerută. Oricum se
râde! O altă metodă de mare efect este aceea de a trata anecdota ca fiind un caz autentic. În acest scop, trebuie să
începeţi astfel: „Să vedeţi ce s-a întâmplat la noi la servici“...
Sau: „Într-o zi vine puştiul de la şcoală şi-mi spune"...
Evident, după prima formulă — cea cu „la noi la serviri" aveţi grijă să nu spuneţi o anecdotă cu şeful, mai cu seamă dacă e de faţă! La formula cu
puştiul dumneavoastră care vine de la şcoală, fiţi atent să
nu faceţi o gafă. Mai ales, aminti- ţi-vă precis dacă aveţi sau nu aveţi copil!
Ajuns la final, ce-ar mai fi de adăogat? Ar fi de adăogat o anecdotă bună. Eee, dacă aş şti o anecdotă bună, aş scrie excursuri?!
De unde ne cunoaştem?
— Aici e biroul de copiat acte?
— Aici, aici. Staţi la rând, vă rog... Şi noi aşteptăm.
— Am întrebat numai, de ce vă supăraţi?
— Las* că ştiu eu, întâi întrebi şi până să-ţi răspundă
omu’, i-ai şi luat locul la rând!
— Nu fac eu lucruri, din astea... îmi pare rău. De altfel, am impresia că vă cunosc pe dumneavoastră...
— Adevărat, şi eu parcă vă cunosc... Nu sîn- teţi cumva doctor?
— Nu chiar doctor, dar pe-aproape...
— Farmacist!
— Prea aproape. Sunt he, he, doctor în televizoare!
— A, exact! Acum ştiu de unde vă cunosc! V-am adus un televizor la reparat. Lucraţi la cooperativa de pe Giurgiului...
— Nu, nu... nu vă cunosc. Sigur nu vă cunosc. Oricum, poate din altă parte. Dumneavoastră nu lucraţi la ICAB? Am venit într-o zi cu o reclamaţie la dumneavoastră...
— Nu, de la ICAB în nici un caz. Cred că ne cunoaştem din altă parte... Spuneţi-mi, nu cumva aţi petrecut concediul pe litoral?
— Ba da. Am fost chiar în luna iunie...
— Şi eu. Tot în luna iunie. Am fost cazat la Hotel Parc.
— Ce coincidenţă, tot la Hotel Parc. La etajul XI.
