coborî, pentru că e de fapt mai jos de patru. N-are decât! O
să coborâți trei etaje şi jumătate pe jos şi... Da? Şi dacă urcă
cineva şi cre<Je că dumneavoastră aţi lăsat uşa deschisă la ascensor şi să vă fie ruşine! Aşa că vă apucaţi să împingeţi opritoarea aceea la care e strict oprit să umblaţi ca să puteţi închide uşa. Aţi închis-o. Foarte bine aţi făcut pentru că avea nevoie cineva de ascensor la parter.
Din fericire, era o persoană amabilă care tre- când prin dreptul etajului patru, unde vă aflaţi, a oprit.
— Urcaţi sau coborâți?
— Cobor.
— Perfect, atunci urcaţi cu mine până la opt că aşa e mai sigur.
Aşa se întâmplă când ai ghinion să dai peste o persoană
amabilă. Poţi s-o refuzi? Nu poţi. Aţi urcat la opt că aşa e mai sigur. Şi sigur că la opt aştepta o femeie în braţe cu un copil şi un bărbat în braţe cu o damigeană. Aţi schiţat un gest timid prin care doreaţi să sugeraţi că dumneavoastră de fapt coborâți, dar bărbatul v-a aruncat o privire din care aţi înţeles că nu e cazul ca femeia cu copilul în braţe să coboare pe scări. Aşa că aţi renunţat şi aţi luat-o dumneavoastră, agale, pe trepte, auzind cum femeia cu copilul spunea bărbatului cu damigeana:
— E nemaipomenit! Oameni în toată firea şi se joacă cu ascensorul. L-ai văzut? Se plimba cu liftul! Şi te mai miri că
se strică.
Când aţi ajuns la parter, mecanicul blocului tocmai agăţa pe uşă o tăbliţă. Ce scria pe ea? Un lucru elementar pe care-l ştie toată lumea: Ascensorul defect.
Telefonul
Cine nu ştie ce este telefonul? Telefonul este ceva sine qua non! Una din definiţii afirmă că este un aparat prevăzut cu un
transmiţător şi un receptor legat la o centrală care permiteconvorbiri la distanţă. Din Dicţionarul explicativ reiese că
telefonul face parte dintr-o familie de cuvinte înrudite. Aşa, de pildă, el se înrudeşte cu cuvântul teleologie care desemnează o doctrină filozofică idealistă potrivit căreia totul în natură este organizat conform unui scop. Evident, nimeni nu dă telefon fără să urmărească un scop. Tot aici descoperim şi termenul de teleleu, om fără căpătâi care-şi pierde vremea fără nicio treabă. Într-adevăr, nu sunt puţini cei care folosesc în felul acesta telefonul. Dau telefoane anonime sau fac farse telefonice socotindu-se pe semne nişte adevăraţi tele-lei. O altă definiţie arată că telefonul este mijlocul cel mai simplu prin care — introducând degetul într-un disc cu 10 numere — te poţi introduce totodată în casa unui om la orice oră de zi sau de noapte. De aceea, după
părerea mea, telefonul ca şi scaunul dentistului sunt rămăşiţe medievale, reprezen- tind instrumente de tortură
perfecţionate. Tortură telefonică începe din clipa în care dorind să-l foloseşti, nu-ţi vine tonul şi se încheie cu „aţi greşit numărul". Deşi individul uman este unic şi nerepetabil, telefonic vorbind eşti uşor confundat cu alţi indivizi cu care n-ai intra în atingere pentru nimic în lume. Aparatul de care vorbim, funcţionează pe baza unui principiu fizic — cel al câmpului magnetic — şi al unuia psihologic, cel al curiozităţii. Ultimul, fiind mult mai puternic decât primul, produce impulsul datorită căruia ridici receptorul. Dacă
oamenii n-ar fi curioşi să afle cine sună şi pentru ce, ar fi scutiţi de multe neajunsuri. Aşa cum se constată în studiile de specialitate, telefonul se află şi printre cauzele a numeroase maladii moderne. Ateroscleroza, nevroza şi obezitatea sunt puternic favorizate de telefon prin imobilismul pe care-1 determină. De altfel e cunoscut faptul că numeroase cazuri de infarct miocardic s-au declanşat în urma unui apel telefonic. Acelaşi imobilism generează şi o altă maladie gravă: birocraţia. Numeroşi bolnavi nu-şi părăsesc biroul şi stau ore întregi cramponaţi de telefon discutând cu competenţă despre lucruri pe care nu le-au văzut în viaţa lor. Rezolvarea telefonică a unei game infinite
de probleme este viciată de ceea ce informaticienii numesc distor- sionarea informaţiei sau, mai simplu, dezinformare.
De aici apare una din contradicţiile antagonice ale telefonului, cea dintre spaţiu şi timp. Reducând spaţiile dintre vorbitori se lungeşte timpul de soluţionarea problemelor. Or, o cerinţă a practicii eficiente impune renunţarea la telefon şi rezolvarea operativă a problemelor la faţa locului.
E adevărat că secolul nostru ar fi de neconceput fără
telefon. Destinul nostru e marcat de telefon: Salvarea, Miliţia, C.F.R., Tarom, Casa de comenzi ş.a. În ierarhia socială, individul este cotat după numărul de aparate telefonice aflate pe masa lui de lucru. Un telefon primit „de sus“ onorează, bucură, rezolvă. Unii membri ai corpului social devin adevăraţi virtuoşi ai telefonului. Ei pot utiliza mai multe receptoare concomitent sau pot concura la celebra enciclopedie Guiness pentru cea mai lungă convorbire telefonică. Unele profesiuni sunt într-adevăr imposibile fără
existenţa telefonului. Medicii, inginerii, profesorii, actorii, pictorii îşi exercitau activitatea şi înaintea apariţiei telefonului (uneori chiar cu mai mult succes!). Dar profesiunea de secretară? O secretară fără telefon e de neconceput din moment ce ea este chiar persoana care nu te dă la telefon.
Telefonul este de asemeni căutat şi pentru faptul că el este însoţit de apariţia la diferite intervale de timp a unor cărţi în care fiecare îşi poate vedea tipărit numele fără a avea alt merit decât acela de a plăti lunar costul abonamentului.
De bună seamă aş putea continua studiul meu, dar... vă
rog să mă iertaţi, sună telefonul!
Automobilul
Ce-ar fi viaţa noastră fără automobil? Zeul automobil!
Oamenii l-au visat încă din antichitate, dovadă locuţiunea deus ex machina. Dacă descinzi dintr-o maşină, eşti cineva!
Automobilul a inspirat mulţi scriitori şi cineaşti. Cu drepturile de autor, încasate pe romane şi scenarii de film, s-au grăbit să-şi cumpere maşini. Maşina ne umple existenţa,
face parte din universul exterior şi interior, e subiectul cel mai frecvent de conversaţie, e motiv de căsătorie şi motiv de divorţ!
Maşina este de două feluri maşina care merge şi maşina care stă. Cea care stă, se vinde. Când se vinde, afirmi că e mai bună decât atunci când era nouă. Dacă o vinzi, iei pe ea un preţ de nimic, dacă aceeaşi maşină o cumperi, te costă
ochii din cap! De pe urma maşinii trăiesc şi prosperă
tinichigii, mecanici, misiţi, electricieni, vulcanizatori, medici şi moştenitori.
În ultimii ani, maşinile s-au înmulţit peste măsură. În curînd se va ajunge ca fiecare maşină să fie prevăzută cu o maşină de rezervă şi fier care locuitor al planetei să aibă
maşină personală. (Vârsta permisului de conducere va trebui coborâta sub zece ani!) Unii posesori auto vor putea avea maşini speciale pentru cazuri de accident. Dintre accidente
— care, deşi scad mereu sunt într-o permanentă creştere —
sunt preferabile cele mortale. Dacă scapi cu viaţă, trebuie să-ţi pierzi o mulţime de timp cu repararea maşinii şi te consideri un infirm câtă vreme trebuie să circuli cu troleibuzul sau — oroare! — să mergi pe jos. Pierzi nu numai avantajul comodităţii dar coborî şi pe scara socială. Mai ales în propriii tăi ochi. Fără maşină începi să ai dificultăţi în profesie. Urmează cele în căsnicie. Nicio soţie nu acceptă de bună voie să care cartofii de la piaţă cu sacoşa. Ca pe timpul sclavagismului!
În sociologia timpului liber, automobilul se înscrie în capitolul loisir. Cu maşina faci excursii la munte, practic poţi să atingi orice cabană. Un automobilist mi-a împărtăşit speranţa că va putea vizita gheţarul de la Scărişoara cu maşina sa, ea fiind excelent echipată în acest scop cu calorifer şi două proiectoare ha- logene cu becuri pe bază de iod. În maşină dormi. În maşină mănânci. în maşină te uiţi la televizor. Sunt cunoscute până şi cazuri de braconaj când răufăcătorii în loc de puşcă, au luat în bătaia farurilor iepuri, căprioare sau vulpi. Maşina este casa melcului, dar câtă
