Smarandache simţea că în clipa aceea urechile i se făcuseră purpurii. Spuse rar, ca să-şi stăpânească respiraţia:
— Ce urmăresc? Să-mi îndeplinesc sarcina pe care mi-aţi dat-o...
Pînişoară îi aruncă o privire binevoitoare:
— Foarte frumos. Dar vrei totodată că cititorul nu numai să afle despre iniţiativele tinerilor de la secţia abrazive, ci să
ţină minte să vină să-i aplaude când va avea loc programul brigăzii de agitaţie, nu?
— Da.
— Bun. Atunci ia şi refă articolul. Scrie-1 în- tr-o manieră
mai modernă, mai expresivă, mai colorată. Ne-am înţeles?
A doua zi articolul suna în felul următor: „În moderna secţie de materiale abrazive din uzina noastră, tinerii au luat iniţiativa de a alcătui o ceată melopoică de trubaduri care se vor produce în cadrul brigăzii noastre artistice cu piese folk şi
alte bucăţi de mare expresivitate melodică. Aşteptăm cu interes prima apa- riţie pe scenă a tinerei formaţi muzicale(i.
Aşa cum anticipase Smarandache, nu era bine. Nu ştia de ce, dar era sigur că redactorul- şef o să-i explice.
— E adevărat că te-ai străduit dar n-ai ajuns la esenţă —
începu Pînişoară. În textul tău ai introdus o serie de noţiuni modeme dar exterioare. Eu vroiam ca stilul de exprimare –
înţelegi? – să fie modern. O proză densă, concentrată dar plină de sevă. Ca un poem în- tr-un vers. Ar trebui să găseşti câteva imagini sugestive, contrastante care să pună în evidenţă ideea. Şi, bineînţeles, să nu lipsească o poantă. În felul acesta iniţiativa pe care vrei s-o faci cunoscută se va degaja de la sine fără ostentaţie, fără comentarii prozaice. Ai înţeles?
— Nu, spuse pe tonul cel mai sincer Smarandache.
— Bine, răspunse Pînişoară. Atunci ştii ce ai de făcut. Fă-1 din nou şi adu-1 mâine.
În ziua următoare Smarandache intră decis în biroul redacţiei. Îi întinse redactorului-şef articolul.
— L-am adus. Dens, concentrat, sevă, contrastant, modem, personal, poantă!
— Bravo, bravo! se bucură Pînişoară care crescuse multe cadre pentru redacţia gazetei Polizorul. Iată un tânăr care a înţeles ce i s-a cerut! Despături foaia de hârtie şi citi:
„Solstiţiu. În cumpăna anotimpurilor din zăpadă răsar ghiocei. Din minţile tinere — idei. Căliţi în lupta cu materialele dure, tinerii de la secţia abrazive înfruntă
exigenţele
publicului
spectator,
construind
structuri
armonice, de gură. Băieţii noştri, cum se vede, sunt buni la treabă şi buni de gură. Fără comentarii^.
— După cum vedeţi, am pus în evidenţă ideea, şi iniţiativa se degajă de la sine...
O umbră trecu pe faţa lui Pînişoară. Să se fi înşelat el în privinţa lui Smarandache? Poate ar fi fost mai nimerit să-i dea rubrica Cifre care spun totul. Se lăsă pe spătarul scaunului:
— Vezi tu, măi băiatule, articolul tău absolutizează
problema fără s-o pună în legătură şi cu celelalte aspecte
care trebuie avute în vedere. Faptul trebuie privit în corelaţie cu toate elementele componente ale sferei de preocupări. E
bine totuşi ca scoțând la lumină filonul pozitiv, să analizezi şi critic toate implicaţiile, nu? Dacă privim unilateral... cum să-ţi spun eu? Vezi, băieţii ăştia cânta la muzicuţă, dar am investigat noi suficient acest fenomen? Ce reflectă el? Poate că de fapt aici avem o altă realitate. Re- vereul celei aparențe.
Să nu uităm că în acelaşi număr vom avea şi un articol semnat de tovarăşul Rădoi. Ori asta ne garantează că gazeta va fi citită şi de conducere. Ne asumăm noi răspunderea pentru iniţiativa de la secţia abrazive? Avem noi dreptul s-o îmbrăţişăm?
Smarandache se ridică, îşi luă articolul şi se îndreptă spre uşă. Din urmă Pînişoară îi aduse aminte:
— Vezi că mâine apare gazeta. Până mâine trebuie să faci ca articolul să fie publicabil.
A doua zi articolul se dovedi publicabil. Pînişoară personal îl unse cu pelicanol şi-l lipi pe panou. Apoi îl reciti cu glas tare, intonând cu satisfacţie:
„ Aflăm cu mirare că unii tineri din secţia abrazive ar avea intenţia să se producă în cadrul brigăzii noastre artistice de agitaţie. Faptul în sine nu ar fi grav dacă secţia şi-ar fi îndeplinit la timp planul de producţie. Deşi s-au luat măsuri pentru recuperarea rămânerilor în urmă, credem că nu este momentul să ne gândim la divertismente şi alte concerte. Pe de altă parte, ceea ce ar trebui să dea de gândit, e că tinerii –
deocamdată nu vom da nume – şi-au propus să cânte lamuzicuţă de gură. De aici se vede clar că, în ce priveşte curajulcriticii, stăm prost! De ce nu vin cu un monolog, cu o cronică
rimată, concretă, cu nume şi fapte. E foarte comod să apari pescenă şi să faci împam, împam . Nu se supără nici şeful atelierului, nici tehnologul, nici magazionerul. Ar mai fi multe de spus, dar din lipsă de spaţiu încheiem aici. Până la clarificarea întregii probleme, aşteptăm cu interes fructificarea acestei iniţiative. Să cântăm şi la muzicuţă, tovarăşi, că n-o fi foc! “
Chemarea necunoscutului
