(din întrebările unui preadolescent)
Dacă cele ce se povestesc în cărţi sunt luate din viaţă, înseamnă că şi eu pot fi eroul unor întâmplări ca-n romane.
N-am dreptate? O să vedeţi că n-am! Citisem frumoasa carte Prinţ şi cerşetor, inspirată de un fapt autentic, şi am căzut pe gânduri. Dacă şi eu, dintr-o confuzie, nu sunt eu? Adică sunt un alt băiat care seamănă atât de bine cu mine, că nici eu nu mă mai deosebesc? Doar şi în zilele noastre li se leagă
copiilor, la maternitate, o aţă la mâna ca să nu se încurce. Şi ce, în zilele noastre nu se mai pot încurca? Cu gândul la carte am hotărât să verific veridicitatea celor povestite de Mark Twain. A doua zi dimineaţa, în loc să mă scol ca de obicei, să-mi fac repede patul, să mă spăl şi să fug la şcoală, am rămas sub plapumă.
— Ce faci, Vasilică, de ce nu te scoli? m-a strigat mama alarmată. O să întârzii la şcoală!
Am tras aer în piept şi am ridicat o sprinceană:
— Mai întâi şi mai întâi nu sunt nici un fel de Vasilică. Eu sunt Bazil. Bazil a-ntîilea. Şi pe urmă, de ce nu mi se aduce cafeaua la pat? Ce-i dezordinea asta? Unde-i şambelanul?
Mama o clipă a zâmbit, crezând că vorbesc din somn, apoi s-a speriat că sunt bolnav.
— Sunt perfect sănătos dar aş dori să terminăm cu familiarismele. Azi nu mă duc la şcoală!
Şi am informat-o că sunt totuşi dispus să-l primesc pe profesorul de matematică în audienţă de lucru pe la ora 11, după ora de „băr- cuţe-n baie" şi o discuţie confidenţială cu Lăbuş. Atunci mama s-a supărat şi a adoptat o poziţie de forţă amenmţmdu-mă că dacă nu termin imediat cu gărgăunii (ce expresie!) îi telefonează tatii care deşi e foarte ocupat nu va pregeta să-l detroneze urgent pe Bazil a-ntîilea şi ultimul.
Aşa stând lucrurile m-am gândit să-mi verific teoria cu privire la veridicitatea literaturii cu o altă carte. Pesemne că
asta — ca şi atâtea altele, cum aveam să aflu ulterior — nu
fusese bună. Şi am ales alt roman celebru: Robinson Crusoe, inspirat şi el, cum bine se ştie, dintr-un fapt autentic care, de ce nu, la urma urmei, putea să mi se întâmple şi mie.
Când a aflat mama că vreau să naufragiez pe insulă din mijlocul lacului Herăstrău, departe de civilizaţie, unde să-mi dovedesc puterea de creaţie şi capacitatea de stăpânire a stihiilor naturii, mi-a spus că-mi ia hainele şi o să stau naufragiat în cămară până o să-mi vină mintea la cap.
Aşadar nici această operă nu se dovedise veridică. La fel am păţit şi când mi-am propus să realizez Ocolul pământului în 80 de zile. Un coleg, dintr-o clasă mai mare, mi-a explicat că
deşi calculul matematic pe care se baza romanul îşi păstrase valabilitatea, toate celelalte condiţii se schimbaseră
fundamental.
După ce am luat mai multe note proaste la şcoală, unde părerile mele se abăteau în mod grav de la prevederile manualului, tata decise să poarte o discuţie serioasă cu mine. Tata nu e critic literar, e inginer, de aceea are răbdare şi ia întotdeauna în consideraţie toate datele problemei. După
ce a ascultat expunerea mea de motive, după ce a reflectat asupra dilemei în care mă zbăteam m-a înţeles. Nu s-a supărat. A clătinat din cap, s-a ridicat de la birou şi s-a dus la dulapul cu cărţi. A scos de acolo un volum gros, frumos cartonat, şi mi l-a întins.
— Uite, băiatule, mi-a zis el, ia cartea asta, e singură în care lucrurile se petrec exact ca-n viaţă.
Am luat-o cu emoţie şi viu interes. Pe copertă scria cu litere mari de aur: MOTOARE CU ARDERE INTERNĂ.
Argoritm 3
— Nu, stimabile! Nu sunt de acord! Poţi să mă consideri un înapoiat, un retrograd, un conservator. Ştii dumneata ce facem noi acum? Stăm de vorbă? Discutăm? Nici pomeneală.
Co-mu-ni-căm! Facem schimb de informaţii. Dumneata primeşti mesajul meu, îl decodifici, îl analizezi şi îmi transmiţi 1a rândul dumitale alt mesaj. Soacră-mea a fost azi dimineaţă la piaţă. Ce crezi că a făcut acolo? A cumpărat ceapă? A luat cartofi? Te înşeli. A selectat zarzavat. Când a venit acasă ne-a declarat: „Acum poate să vină iarna. Avem un stocaj suficient de legume". Soţia mea nu mai are dureri de cap. Nu. Are migrenă sinaptică. Nu mai ia ca pe vremuri deconectante, ia preparate anticholinesterazice! E inutil să-ţi mai spun că la noi în casă totul se desfăşoară după un program, că avem modelul săptămânii, al lunii, al sezonului.
Prietenii nu-i mai alegem după afinităţi, după preocupări comune, pe bază de simpatie sau mai ştiu eu ce. Ii cultivăm în funcţie de nivelul entropiei. Când ne uităm la televizor, cu alte cuvinte când Studioul ne vizualizează o emisiune, aceasta nu mai este „interesantă" sau „plicticoasă", a devenit excitantă sau inhibitorie. Ideile nu mai sunt „convingătoare"
sau „banale", sunt cu rezonanţă sau fără. Rezultatul lor e binar: cu impuls sau cu absenţă de impuls! Lucrurile au ajuns atât de departe încât soţia mea îmi serveşte de cel puţin trei ori pe săptămâna preparate de cod, cu toate că ea însăşi recunoaşte că este vorba de o simplă analogie lingvistică formală. Băiatul meu vine la sfârșitul trimestrului şi-mi dă la semnat diagrama lui şcolară. „Tăticule
— îmi spune — dacă nu mă înşală memoria, mi-ai promis o bicicletă dacă voi avea un nivel de informaţii corespunzător simbolului 10". Frate-său mai mare e student. De curînd au avut la facultate un bal. Au petrecut grozav şi reuniunea s-a încheiat cu alegerea celei mai frumoase fete pe care au decretat-o Miss-Me- dia! Mi-au făcut capul nai calendar, cu 3 Noţiune derivată din algoritm, definind argoul modern în care cuvintele uzuale sînt substituite prin limbaj cibernetic (teoria aparţine autorului şi n-a făcut încă obiectul nici unei comunicări).
calectv- darul era simplu, mi l-au făcut computer. Soţia mea se plânge că nu mai ieşim la un teatru, la un film, că toată
ziua roboteşte în gospodărie. Că maşina de prăjit cartofi are nevoie de nişte reglaje şi cu toate că mi-a semnalat acest lucru de nu ştiu câte ori, eu n-am reacţionat la nicio telecomandă. Şi când îi reproşez că stă prea mult de vorbă
la telefon, îmi explică: „Am vorbit cu Fifi şi ştii bine că ea are nevoie de o redundanţă mai mare“. Râzi? Nu e de râs. Gîn-deşte-te, avem o pisică. O chema, omeneşte, Miţi. Acum o cheamă Biţi. Până şi aia mică, fetiţa mea de şase ani, vine şi mă întreabă: „Spune, tăticule, ursul cibernează?“
Metamorfoză
În colegiul de redacţie a gazetei de perete Polizorul a fost discutat pe larg sumarul noului număr ee trebuia să apară
peste câteva zile. Redactorul-şef Lică Pînişoară urma să scrie editorialul, un apel vibrant la respectarea disciplinei de producţie. Un articol fusese solicitat directorului-adjunct Rădoi care, întors recent din străinătate, trebuia să propună
câteva idei menite să conducă la economii mai ales la capitolul valutar. Un alt articol avea ca temă ultimă plenară
sindicală. De asemeni fusese stabilit locul în care va fi lipită
caricatură cu textul: „ Schimbul 3 e dormitor?“ Nu va lipsi nici Cronica rimată. Ca de obicei, Tache Matache, unul din talentaţii autori ai textelor de brigadă, se va ocupa în vers voios cum e primită la noi critică de jos. În ultima clipă, Pînişoară ceruse să fie introdusă o rubrică nouă care, fără
îndoială, va fi foarte bine primită: Colţul iniţiativelor. Ideea fusese acceptată ca bună, iar Sma- randache, un tânăr colaborator în plină formare, primise sarcina să-l scrie.
A doua zi, Smarandaehe se prezentă în faţa redactorului-şef cu o hârtie în mina. Pînişoară îşi puse pe nas ochelarii săi cu ramă de sârmă şi începu să citească cu foarte multă
atenţie. Smarandaehe îl urmărea, încercând să ghicească
cum reacţionează, la fiecare rând, redactorul- şef. Ținând cont de spaţiul acordat, articolul era scurt:
