schimbare. Căpătase stil. Ştia să pună problemele. Vedea veriga principală. Chiar ochii lui căpătaseră o nouă strălucire.
Poate de aceea ni s-a părut şi firesc să fie promovat în funcţia de adjunct al şefului de secţie.
În noua sa funcţie, Năsturaş dovedea că de fapt rămăsese neschimbat. Era şi acum, ca întotdeauna, un băiat bun. Într-o dimineaţă însă directorul îl convocă pe şeful secţiei noastre:
— Gavrilescule, centrala îmi cere un specialist în tratamente termice care să pună bazele unei secţii la o unitate nouă... Să-mi dai un om. M-am gândit la...
Se gândise la mine.
— A, asta nu! Păi el îmi face planul. Stă câte 12—14 ore în fabrică şi până nu termină ce are de lucru, nu pleacă. Cum o să vi-1 dau tocmai pe el?! Are şi două inovaţii pe bancul de probă...
...ar fi spus şeful meu direct.
— Bine. Atunci, te duci tu, spuse râzând dar ferm directorul. O să-ţi prindă bine. E o investiţie nouă, amplasată
la poalele munţilor Se- menic. Ştii ce minune e acolo? E ca şi cum te-aş trimite la băi pe banii întreprinderii. Iţi faci valiză
şi pleci!
— În nici un caz! Nu sunt eu omul să stau la băi şase luni.
Ştiu eu ce înseamnă asta. Pe urmă, trebuie să muncesc aici un an ca să-mi repun secţia pe picioare. Nu, tovarăşe director, nu vă supăraţi, dar nu accept.
— Gavrilescule, discutăm degeaba, oftă directorul. Trebuie să dăm un om.
— Am soluţia. Să plece Năsturaş! Adjunctul meu.
Cunoaşte problemele. Pot să-l dau că el nu e implicat direct în procesul productiv, şi preiau eu treburile ce-i revin aici...
— Năsturaş?
Directorul ridică sprâncenele. Nu se gândise.
— Crezi că o să se descurce?
— Nicio grijă. A făcut recent un curs de perfecţionare. Vă
garantez că producţia n-o să sufere.
Şi aşa a fost detaşat Ovidiu Năsturaş la poalele muntelui Semenic, la o nouă investiţie, amplasată într-un cadru încântător, unde totul era ca într-o staţiune de odihnă. Cel puţin aşa ne asigura şi el în ilustratele pe care ni le trimitea regulat cu salutări prieteneşti.
...Nici nu ne-am dat seama când au trecut cele şase luni
— timpul trece repede — când am aflat că tovarăşul Gavrilescu a fost numit director-adjunct în centrală. Cum e şi firesc, discutam între noi cine ar putea fi cel ce va fi numit în locul lui. Discuţia asta a noastră era atât de animată încât nici nu observasem că la ea participa şi Ovidiu. În toiul vorbei, uşa s-a deschis şi a intrat directorul.
— Băieţi — aşa ne spunea el, deşi printre noi erau şi două
tehniciene — vă prezint pe noul şef de secţie.
Fără să vrem, am întors capul spre uşă să vedem cine mai urma să intre, dar uşa n-avea motiv să se mai deschidă.
— În locul tovarăşului Gavrilescu a fost promovat tovarăşul Năsturaş.
De fapt — nu ştiu cum — abia atunci l-am observat!
— Era şi firesc să procedăm aşa — a continuat directorul
— întrucât în calitatea lui de adjunct cunoaşte foarte bine problemele. Specializarea pe care a făcut-o, pe de o parte, şi practică pe care o are din recenta organizare a unei secţii noi şi moderne îl recomandă o dată mai mult, dacă mai era nevoie. Ei, eu vă doresc spor la treabă şi dumitale, tovarăşe Năsturaş, mult succes în noua muncă pe care ţi-o încredinţăm.
Ne părea rău după Gavrilescu care, deşi sever, uneori chiar aspru, fusese un şef pe cinste cu care nu ne era frică că
ne-am putea împotmoli în faţa unei situaţii dificile. L-am felicitat şi noi pe Năsturaş care, oricum, era băiat bun.
Am lucrat într-adevăr bine cu el. Era om de înţeles.
Niciodată nu ridica tonul. Era întotdeauna de acord cu
părerile noastre, ba chiar, aş putea spune, parcă evita să-şi impună punctul lui de vedere.
...Aşa au mers treburile mai bine de un an până într-o zi când s-a procedat la o reorganizare. Fabrica s-a extins. Au apărut secţii şi sectoare noi. Trebuia să lărgim mult şi gama produselor fabricate. Secţia noastră s-a reprofilat, a devenit sector şi, în fruntea noului sector, am fost promovat eu!
Sincer să fiu, eram emoţionat. Sarcini noi, situaţie nouă, răspundere sporită. Şi în noianul de gânduri care mă
copleşeau în acele clipe, brusc, am descoperit că-şi face loc o întrebare. Ce s-a întâmplat cu Năsturaş? Doar el fusese şeful secţiei. Da, Năsturaş fusese
numit director-adjunct. Trebuie să spun, spre cinstea lui, că şi în noua funcţie rămăsese neschimbat. Băiat bun.
În perioada care a urmat l-am văzut mai puţin. Când şi când ne mai întâlneam la câte o şedinţă cu care prilej schimbam câteva cuvinte sau cu câte o glumă ne aminteam de anii de şcoală. Dar timpul trecea şi iată că pe diagrama personală a lui Năsturaş a apărut o nouă modificare.
