— Nu, să fie ceva tare care să ardă ca o...
— Ca o ţuică de turţ, încercă din nou Eleudon.
— Nu omule, eu vorbesc la figurat. Povestirea dumitale să
fie ascuţită ca...
— Ca un creion...
— Să fie tăioasă! Ai să spui că o lamă. Nu, mai tăioasă!
— Ca secretară de la primărie.
— Aşa! Văd că m-ai înţeles. Asta vreau. Cu arma risului să
atacăm direct mentalităţile învechite, atitudinile retrograde, dispreţul faţă de cetăţean. Ridendo câștigat mores, spuse el cu pedanterie şi, aruncând o privire spre cel din faţă, socoti necesar să-i traducă: adică să ne despărţim râzând de trecut!
Eleudon clătină capul cu incertitudine. Nici pe orizontală, ca o negaţie, nici pe verticală ca o aprobare. Mai mult ca o mişcare circulară de degajare a gâtului din strânsoarea cravatei.
— Uite, să luăm de exemplu un şef incorect!
— Da, am ceva cu un şef, spuse Eleudon fără chef. Un şef de tren.
— A, nu... Ceva mai serios. Să mergem mai sus...
— Ar fi ceva. Am văzut undeva o notă cum că de la balconul cinematografului Ciobăniţa nu se vede filmul.
Amfitrionul făcu un gest dezolat. De ce nu se făcea înţeles?
— Nu, dragă... Mai sus. Ziceam de un şef mai solicitat de public.
Scriitorul îşi adună sprâncenele la rădăcina nasului, apoi încuviinţă:
—
Se poate: şeful spălătoriei chimice
Trandafirul.
— Nu, dragul meu, ceva care să intereseze pe toţi cetăţenii oraşului nu numai pe $ei care nu-şi spală rufele în familie, râse încântat de glumă pe care o socotea reuşită.
— Mda, ar fi ceva cu şeful parcurilor de distracţie. În parc vin toţi cetăţenii, şi cei mai tineri şi, în deosebi, cei mai vârstnici.
— Parcurile..., cântări cu îndoială omul din spatele biroului. Nu, e prea dispersat. Trebuie ceva mai centralizat.
— La o Centrală.
— Asta da!
— Am. Şeful de la centrala termică.
Gazda începea să dea semne de nerăbdare.
— Nu, tovarăşe Eleudon, nu! Văd că tragi mereu spre zone mai călduţe.
— Aşi, că la noi în cartier e o gheţărie..., oftă scriitorul.
— Lasă cartierul, ţi-am spus că vreau să fim curajoşi! Aşa ni s-a cerut. În ultima recenzie s^a scris cu litere cursive că
mereu batem pasul în zone comode, lipsite de riscuri, că
trebuie să ridicăm fruntea cu mai multă iniţiativă spre probleme mai dificile. Aşa că fruntea sus! Şi să căutăm în zone mai înalte.
— Am ceva dintr-o zonă mai înaltă. Şeful cabanei de la Babele...
Cel din faţa lui deschise braţele şi se lăsă moale pe spătarul fotoliului. În clipa aceea uşa se deschise şi secretara intră aducând cafelele comandate. Intrase la timp.
— Mulţumesc, tovarăşă Margareta... Şi adre- sîndu-se lui Eleudon: Ştii, tovarăşa Margareta face nişte cafele, mmmm!
Eleudon aprobă cu un zâmbet de mulţumire cercetând din ochi dacă în paharul cu picior era apă minerală. Printre beşicuţele care dansau în apă, văzu chipul alungit şi răsturnat al gazdei sale care sorbea din ceaşca cu cafea.
— Mda, e o fată de aur... Brusc puse ceaşca jos: Stai că
mi-a venit o idee! Uite: hai să vedem cum promovăm femeile?!
Cine sunt cei
care împiedică promovarea tovarăşelor noastre de viaţă şi de muncă. Ei, ce zici?
