Probabil că abia aşteptai să sar din balcon în balcon, fără
balcon...
Acum chiar s-a enervat!
Soţia se dă jos din pat, îşi pune un capot şi-l priveşte cu un zâmbet binevoitor:
— Bine c-ai scăpat, dragă. Ca-n filme...
Undeva târâie o sonerie. E la uşă sau telefonul? La uşă.
Cine o fi la o oră atât de matinală? Nici nu e douăsprezece.
— Cred că e salvatorul, spune soţia.
— Ce salvator? Care salvator?
— Omul cu maşina.
— Care om, care maşină?!
Ce se petrece aici? Soţul nu înţelege nimic. Poate nici nu s-a trezit din somn şi totul nu-i decât un vis... Dar nu, nu e vis.
— Nu ţi-am spus că a fost ca-n filme? Când ai sărit, din fericire, jos în stradă era o maşină...
— Şi ce-i cu asta?
— Asta te-a salvat, dar ai făcut praf capota omului. O
Dacie ca a noastră. Acum a venit...
— Pentru ce? Ce vrea?
— Cum, ce vrea? Până i-o repari, o să-i dai maşina ta.
Cascador, ofer servicii...
E la noi la întreprindere unu’ Oanţă. De fapt nici nu ştiu foarte bine în oe secţie lucrează. Ne mai întâlnim pe la şedinţe sau la cantină, că e ca şi mine la regim. Nu ştiu cine şi de ce i-a scornit porecla de cascadorul. Într-o zi ne nimerim amândoi la cantină.
— Ce faci, bătrâne? îmi zice.
— Noroc, cascadorule, fac eu.
Ne aşezăm la aceeaşi masă pe care erau pregătite două
ceşti cu compot de mere. Până ne aduce rasolul cu cartofi fierţi, îl mâncăm cu pâine. Şi câte nu discută oamenii la un compot! Şi aşa vine vorba despre porecla lui. Adică o întorc eu ca să vină. Oanţă râde:
— Eu mi-s de meserie policalificat. Unde mă pui, acolo-s bun. Porecla mi-au scomit-o vecinii din bloc şi tot ei au adus-o şi aici în uzină. Ce face cascadorul la film? Să luăm un parexam- plu: vezi într-un film cu gangsteri o maşină care merge cu două sute la oră... vine virajul şi fiuu maşina sare în prăpastie. Cine e la volan? Cascadorul. E simplu. Asta face orice cascador.
Dar ia să-l văd eu pe dumnealui ridicându-se în şedinţa noastră de bloc şi spunând tare de ce nu plăteşte întreţinerea tovarăşul Sbierea de la doi? Cât o să mai admitem această
situaţie? O să mă întrebi la ce-ţi trebuie un curaj special pentru asta. Ei află, tovarăşul Sbierea e responsabil la depozitul de tablă şi dacă nu vrea, nu ne dă material să ne reparăm acoperişul. Ia să vedem ce cascador rezistă să-i plouă tot anul în cap? Şi atunci vecinii care mă ştiu rău de gură au venit la mine: nene Oanţă, aşa şi pe dincolo, matale care ai curaj să i-o spui de la obraz că aşa nu mai merge. Ce să fac? M-am dus. I-am zis. Întâi sna uitat nu ştiu cum la mine, dar pe urmă a plătit. A plătit la bloc, dar mi-a plătit şi mie, că am avut nevoie de nişte elemenţi de calorifer şi când m-am dus la el, mi-a strâns mâna, mi-a zis frate încolo, frate încoace, dar n-am, ce să fac, cu plăcere te-aş servi, dar n-am.
Şi avea canalia în depozit...
Eu râd, dar Oanţă nu prea. Urmează cu înverşunare:
— Sau să luăm un alt exemplu. Tot aşa într-un film vezi pe acoperiş că se bat doi. Pac, pac, dă-i! Şi unul dintre bătăuşi pică jos. Adică jos de tot, pe asfalt. Cine-i persoana?
Cascadorul. E ceva şi nu prea, că sub asfalt e camuflată o saltea groasă de plastic. Dar ia să-l văd pe dumnealui că se ridică în plenara sindicală să zică de ce tovarăşul director îşi cară mobila personală cu camionul întreprinderii? De ce pleacă la vânătoare cu microbuzul statului? Vezi? Aici e altă
chestie. Mai grea. Că tovarăşul director nu e bătăuş. Nu ridică pumnu’, nu ridică nici tonul. Ridică telefonul. Şi finalul e la fel ca-n filme: vederea generală a străzii. La ultima plenară sindicală vine la mine ditamai preşedintele şi-mi spune: tovarăşe Oanţă fii bun şi ridică matale chestiunea grădiniţei. Ce grădiniţă? întreb eu. A grădiniţei de copii. Că
tovarăşul director a'blocat fondurile pentru reparaţii şi nici nu vrea să audă. Păi de ce s-o ridic eu, că nici n-am copil?!
Păi tocmai de aia. Eu nu pot să mă iau cu el că am doi.
înţelegi, o să spună că pun probleme personale. Ce să fac?
M-am ridicat şi am zis. Directorul a înţeles. A deblocat fondurile, dar m-ia blocat pe mine, că trebuia să iau o gradaţie şi a zis să mai aştept, că n-am nici copil măcar şi sunt alţii înainte cu doi. Şi uite aşa am devenit cascador. O
săritură cu calul într-un fluviu e o nimica toată pe lângă
situaţiile în care trebuie să joc eu. Că eu joc fără cal dresat şi de filmat nu mă filmează nimeni. În schimb, sunt folosit ca dublură pentru rolurile cele mai grele. Vine o inspecţie, cine e pus să dea explicaţii? Maistrul Oanţă. De fapt nici nu sunt maistru. Sunt numai ajutor. Trebuie cineva să se ridice şi să-şi facă autocritică, vezi matale, că secţia nu şi-a îndeplinit planul? Oanţă. Trebuie trimis cineva la beneficiar cu explicaţii de ce nu s-au livrat la timp utilajele? Cine e trimis, ia ghici?
— Oanţă!
— Bineînţeles. De aceea şi sunt mereu cerut ba de o secţie, ba de alta. Pe unde se aşteaptă o bubuială, acolo e de mine!
