în fotoliu:
— Cu la, la, la? Adică unde la, tovarăşe Eleudon? Unde baţi dumneata?
Scriitorul se ridică din fotoliu cu un zâmbet şters. Schiţă
un gest de parcă ar fi vrut să se dezvinovăţească. Amfitrionul se ridică la rln- dul său dar privea undeva departe peste umărul lui Eleudon.
Se despărţiră.
Fără cuvinte.
1 ianuarie
Ziua de 1 ianuarie începe în orice casă cu un căsoat prelung.
— Aăăăăăă... la mulţi ani, dragăăăă...
Hainele sunt aruncate prin cameră într-o dezordine perfectă. De undeva, de sub o claie de păr blond, vine un răspuns înăbuşit...
— ’mulţiani...
Soţul se ridică în capul oaselor:
— De fapt... ţi^am spus şi aseeeaaaară la 12 când am ridicat paharul şi te-am sărutat...
De sub claia de păr blond apare o faţă îmbufnată:
— Chestia cu paharul e adevărată. Dar când ai vrut să
arăţi în public că eşti un soţ iubitor, nu ştiu în ce direcţie te uitai c-ai răsturnat paharul...
Pe faţa soţului se întipăreşte o expresie de mare uimire:
— Aaaa, de aia erai tu pe urmă îmbrăcată într-o rochie a Preduţoaiei... Apoi cu un zâmbet tandru: Da’ ştii că-ţi venea bine? Iţi sublinia...
— Păi, ce era să fac? i-o tăie consoartă. Mi-a dat Milica o rochie de-a fi-și... Şi adaogă cu subtext: S-a scuzat că ale ei nu-mi vin, că ea e mai „plinuţă“...
Soţul priveşte visător. Pesemne încearcă să-şi rememoreze seara din ajun. Apoi spune trăgând cuvintele:
— Serios? Aşa drăguţă e fi^sa? Ca să vezi, şi eu care credeam că juna aia e logodnica lui Cristi... Mă miram eu că-i fac curte, şi lui Cristi nici nu-i -pasă...
Se întoarce plin de sentimente bune spre scumpa sa soţie:
— Auzi, faci o cafea? Da’aşa, amară...
— îţi fac, dar... răspunde soţia şi, deodată, din senin, începe să plângă, să ştii că e ultima oară că mai facem revelionul la alţii...
Soţul rămâne perplex, apoi încearcă, împăciuitor:
— Ei, bravo, şi acu’ de ce plângi? Nu vrei să mai facem la alţii, facem la noi... Îi chemăm pe Preduţoii, că acu’ avem obligaţii...
Plânsul se întrerupe brusc şi răspunsul vine furios:
— Nu chemăm pe nimeni! Eu să muncesc, ca pe urmă să
nu am nicio plăcere. Că nici aşa nnam avut...
— Ei, lasă, de ce să exagerăm? Ai mâncat...
— ...două sarmale...
— Ai dansat...
— ...două tangouri.
— Rock nici nu ţi-iar fi stat bine... Totuşi suntem oameni la o vârstă...
— Care „suntem"? Tu eşti, că ai cu şapte ani mai mult ca mine...
— Ei vezi? spune soţul cu gravitate. Ar vrea să dea discuţiei o anumită demnitate, să nu se lase antrenat pe panta pe care îl împinge soţia. E într-adevăr un bărbat la o vârstă, serios.
— Ceea ce nu te-a împiedicat s-o faci pe clovnul!
Ce comic sună cuvântul ăsta. Tot nu ştie cum se pronunţă corect: clovn sau claun... începe să râdă:
— Am făcut-o pe clovnul? Nu se poate!
— Da, ai vrut neapărat să-i arăţi lui Fifi o scamatorie cu verigheta...
