Ia te uită!
— Şi ce vezi tu rău în asta? spune moale. E o scamatorie pe care am învăţat-o de îa Iozefini...
— Numai că două ore n-ai reuşit să-i scoţi verigheta de pe deget!
Oftează:
— Ei, ce vrei, eu nu sunt Iozefini...
— Lasă că n-ai avut nici un haz! spune soţia crezând că e ironizată.
— Adineaori ai spus că am făcut-o pe clovnul...
— Da, când am jucat gajurile. Ai vrut neapărat să mergi pe sârmă...
Da, de chestia asta îşi aminteşte.
— Ce vroiai să fac? Asta era pedeapsa pe care mi-a dat-o Brebenel...
— Şi tu trebuia să te iei după toate prostiile lui!
A, nu! Până aici!
— Ce eşti copil? Păi Brebenel e şefu’ meu. Dacă în celelalte zile mă iau după prostiile lui, tocmai de revelion să nu-1
ascult? Vrei să-mi dea pedeapsa la birou?
Soţul simte că discuţia se apropie de o zonă primejdioasă.
Există lucruri pe care soţia lui nu le va pricepe niciodată. E
cazul să schimbe vorba.
— N-are rost acum să-mi faci tot felul de reproşuri. Odată
pe an are voie fiecare să fie mai copil, mai zburdalnic. Ce naiba, mai simţi nevoia să faci o trăznaie...
— Ai făcut-o, spune tăios soţia.
— Uite aşa eşti tu. Exagerezi. Ei, gata, acum jos din pat, jos barba...
Aruncă plapoma de-o parte şi în aceeaşi clipă scoate un strigăt de durere:
— Auuuh, piciorul! Dar ce-i asta? Sunt bandajat?!
E speriat de-a binelea. Soţia îi explică de parcă ar fi fost vorba de un fapt citit în ziar:
— Noroc că printre invitaţi era şi un doctor...
— Şi a făcut vreo demonstraţie pe mine?
Se tot uită la pansament şi nu-i vine
să creadă.
— Demonstraţia ai făcut-o tu! Ai vrut să explici musafirilor cum se truchează filmele cu cascadori...
— Dar ce, nu sunt trucate? se indignează soţul.
— Ba da, dar când ai încălecat balustrada pentru „scena cea mare“ n-ai observat că apartamentul de sub Preduţoiu nare balcon...
— Şi ce-i cu asta?
— Ai sărit de parcă ar fi avut...
Acum simte dureri ascuţite în picior.
— Ca să vezi ce ghinion!
— Ghinion? Spune mai bine „noroc“. Dacă Preduţoii stăteau la nouă?
Ei, da, asta e soţia lui! Pe el îl doare, şi dumneaei întâi îi face reproşuri, şi acum îl mai ia şi peste picior!
— Iţi mai arde de glumă, spune cu amărăciune. Eu puteam să fiu acum... să nu mai fiu!
îl cuprinde o milă fierbinte pentru persoana sa întotdeauna neînţeleasă. Niciodată nu-i pasă de el!
— N-am văzut şi aseară? Ce tot discutai cu încliftatul ăla?
