cu influenţele popoarelor indigene, dezvoltarea uneicivilizaţii care a progresat aproape în acelaşi mod cumfăcuse pe pământul atlant. Alţii au părăsit ţara mai târziu.
Alţii au plecat mai devreme. Au mai fost şi tulburările şi
cataclismele de pe continentul Mu sau Lemuria, şi acesteaau avut şi ele partea lor în schimbare sau a existatintroducerea credinţelor lor în diferite religii ale ţării, careera cu mult mai mare înainte de ultima distrugere aAtlantidei sau a insulelor scufundate mai târziu,căci,atunci, o mare parte dintre coastele Americii Centraleşi ale Mexicului au fost schimbate astfel încât au luatforma şi traseul pe care le vedem astăzi.
Primele temple ridicate de Iltar şi însoţitorii săi au fostdistruse în această perioadă de schimbare fizică acontururilor acestui pământ. Ceea ce este descoperit înacest moment, şi o parte deja descoperită, care fusesepărăsită de câteva secole, prezentau atunci o combinaţiesau amestec din acele popoare venite din Mu, Oz şiAtlantida. (5750-1,12 noiembrie 1933) Dacă înţeleg bine acest extras, omul emigrase în America Centrală şi America de Sud, şi în vestul Americii de Nord, venind din Atlantida şi de pe pământurile situate în Pacific. Asta se petrecea între 28.200 î.Hr. (dată a celei de a doua erupţii vulcanice în Atlantida) şi 10.000 î.Hr.
(dată a distrugerii finale a continentului atlant). În cursul acestei ultime perioade de distrugere, unele regiuni locuite din America Centrală şi America de Sud, şi regiunea Caraibelor şi-au văzut topografia modificată ca să ia aspectul pe care îl are astăzi.
Locuitorii Americii Centrale sau ai Americii de Sud erau acum metisaţi, popoarele venite mai devreme din Atlantida amestecându-se cu cei veniţi din Pacific şi cu
refugiaţii din ultima distrugere, după cum indică
paragraful următor extras din aceeaşi „lectură”: Astfel, [populaţia] din aceste regiuni îşi trăgeau originea din acele popoare numite incali; şi incalii înşişi erau succesorii populaţiei din Oz sau Og, pe pământ peruvian, şi din Mu în regiunile meridionale a ceea ce astăzi numim California, Mexic şi New Mexico din Statele Unite.
Dar acesta nu era sfârşitul migraţiilor americane, căci aceeaşi „lectură” evocă apoi un aflux mozaic: A mai existat încă o dată o schimbare când au sosit acele popoare după divizarea populaţiilor din ceea ce se numea Pământul Făgăduinţei. Astfel, putem să găsim în aceste ruine vestigii care ţin de civilizaţiile din Egipt, din Lemuria şi din Oz, şi mai târziu provenind chiar din activităţi mozaice.
Cayce vorbeşte apoi despre tipul de ruine ce caracterizează fiecare dintre aceste epoci. Unele pietre circulare, folosite pentru ceremonii religioase, datează din perioada primilor descendenţi ai atlanţilor.
Piramidele şi altarele plasate la poarta templelor s-ar datora altor grupuri etnice. Mai târziu, mult mai târziu, ar fi existat influenţe iudaice sau mozaice.
Acest aflux de grupuri diferite a avut ca rezultat o civilizaţie amestecată, care s-a dezvoltat în Yucatan şi în munţii Mexicului, nu departe de amplasamentul actual al oraşului Mexico. Unele dintre aceste popoare au emigrat mai departe, spre sud-vestul viitoarelor State Unite.
Altele, mai târziu, s-au instalat mai la nord şi la est, şi sunt cunoscute sub numele de „constructorii de mungele”.
Vom găsi o confirmare a declaraţiilor lui Edgar Cayce în Encyclopedia Britannica (vol. 12, 1954: „Indienii din America de Nord”):
Indianul din America de Nord nu rezistă, după toate aparenţele, caracteristicilor unei rase omogene... pare probabil că popularea continentului american s-a făcut în cursul unui timp destul de lung, în valuri de migraţii succesive. În plus, aceste valuri succesive erau în mod incontestabil formate din popoare de origini diferite, care aveau cu siguranţă limbi şi obiceiuri diferite, şi chiar un fizic diferit”.
Dacă ne referim din nou la Cartea populaţiei hopi a lui Frank Waters, distrugerea celei de a treia lumi din legendele hopi seamănă aproape perfect cu scufundarea finală a Atlantidei. Miturile şi legendele hopi descriu această a treia lume în detaliu, vorbind despre o demografie galopantă, despre crearea unor mari oraşe noi, despre arte înfloritoare. Un trib realizase un patuwvota (scut din piele) care putea să zboare în aer, transportând persoane, şi care era folosit pentru război.
Populaţia a devenit atât de coruptă, încât această lume a fost distrusă, de data asta de un potop gigantic. „Valuri mai înalte decât munţii s-au revărsat asupra ţării şi continentele s-au rupt şi s-au prăbuşit în fundul mărilor”.
Unii s-au salvat navigând din insulă în insulă, până când
au ajuns într-o ţară mare. Legendele hopi evocă şi migraţia a diferite clanuri. În simbolurile gravate sau sculptate, în povestirile transmise din generaţie în generaţie, găsim indicaţii conform cărora strămoşii populaţiei hopi erau înrudiţi cu constructorii de mungele şi că diferite triburi sosiseră în sud-estul Statelor Unite, venind din zone situate mai la sud. Cartea populaţiei hopi, publicată în 1963, confirmă în mod ciudat unele revelaţii făcute douăzeci sau treizeci de ani mai înainte de către Edgar Cayce în „lecturile” sale.
Volumul 15 al aceleiaşi Encyclopedia Britannica ne spune că acei constructori de mungele erau locuitori preistorici ai Americii. Unii dintre aceşti tumuluşi sunt de o mărime impresionantă. Există unul în Ohio, care reprezintă un şarpe şi are o lungime de 410 metri.
Maxilarele şarpelui sunt late de peste 25 de metri; corpul este gros de 10 metri şi înalt de 1,60 metri. Alte mungele, în Wisconsin, reprezintă păsări, mamifere şi şopârle gigantice. Încă nu ştim semnificaţia acestor tumuluşi, care ar fi totemici. Mai există şi alţii, de tip diferit, în Tennessee, lângă morminte. Un examen al osemintelor, îndeosebi al craniilor găsite în aceste necropole, dovedeşte că oamenii din epoca de piatră nu făceau parte toţi din aceeaşi rasă.
„Lectura” citată mai sus, referitoare la primii locuitori ai Americii, pune un anumit număr de întrebări rămase fără răspuns, dar descoperiri recente deplasează din ce în ce mai departe în timp prezenţa omului în Americi şi aduc
dovezi ale unei intercomunicări precolumbiene între emisfere. Rezultatele acestor expediţii şi acestor cercetări ştiinţifice nu vor putea să-i surprindă pe cei care au studiat dosarele ARE, căci Edgar Cayce dezvăluise aceste fapte în „lecturile” făcute în urmă cu mai bine de treizeci de ani!
În numărul din 28 aprilie 1967 din New York Times, un articol era consacrat scoaterii la lumină - în cursulunei expediţii arheologice organizate de savanţi americani şi mexicani la Puebla, oraş situat la aproximativ 150 km sud-est de Mexico - a unor unelte de piatră „care nu seamănă deloc cu obiectele de aceeaşi natură deja descoperite în „Lumea Nouă”, şi, în unele straturi geologice, a unor fosile de animale din era glaciară (antilope, un lup, cai, cămile şi leneşi).
Osemintele şi uneltele erau acoperite de un strat de cenuşă, provenind de la erupţia lui Ixtacihuatl, celebrul vulcan mexican. Testele cu carbon 14, făcute de Departamentul de Geologie al Statelor Unite, asupra unui copac calcinat, situează această erupţie la mai bine de 40.000 de ani în urmă. Cochiliile de melci şi de scoici, descoperite în alt strat vecin, care se crede a fi contemporan cu osemintele şi uneltele, au fost datate cu carbon 14 la aproape 35.000 de ani şi chiar mai mult.
Unul dintre arheologi a răspuns la o întrebare a reporterului de la Times. „încă nu cunoaştem originea popoarelor care au putut să trăiască în aceste regiuni”.
Aceeaşi „lectură” (5750-1) se termină cu o profeţie, ca răspuns la o întrebare:
Î.4: în ce piramidă, în ce templu am putea găsi
documentele despre Atlantida, menţionate în „lecturile”
făcute în aprilie 1932?
R.4: După cum a fost spus, acest templu a fost distrusîn timpul ultimei distrugeri a Atlantidei. Totuşi, nu suntdeparte timpurile în care se vor produce schimbări, şi poatecă se vor găsi acele trei locuri, care se vor deschide pentruaceia care sunt iniţiaţi în cunoaşterea Dumnezeului unic.
Templul lui Iltar va ieşi la lumină. Va avea loc şideschiderea templului sau sala arhivelor din Egipt, iaracolo se vor găsi aceste documente, care au fost ascunseîn inima pământului atlant, fiind păstrate de aceşti iniţiaţi.
Aceste documente sunt Unu. (5750-1,12 noiembrie 1933) Descoperirea unor scrieri, având legătură directă cu Atlantida şi răsturnând ideile preconcepute, ar trebui să
aducă dovada veridicităţii „lecturilor” lui Edgar Cayce.
* * *
Unii atlanţi s-au refugiat în Egipt, dar alţii au plecat mai întâi spre acele pământuri care au devenit Spania şi Portugalia, şi s-au instalat la început în Pirinei, după cum indică unele „lecturi”, făcute într-un interval de zece ani.
[Entitatea se afla] pe pământ atlant, când s-a aflat de iminenta distrugere a acestei ţări şi când populaţia a încercat să fugă. Entitatea era dintre cei care au plecat în Egipt. (708-1, 25 octombrie 1934)
[Entitatea se afla] printre atlanţii care au sosit în Egipt şi au călătorit spre ceea ce este azi o regiune din Portugalia sau din Pirinei, unde se stabiliseră deja atlanţi şi construiseră temple. [Entitatea] a participat la decorarea
templelor. (1123-1,19 februarie 1936)
[Solicitantul se afla] în Atlantida când pământurile s-au divizat [...] printre cei care au plecat spre ceea ce astăzi este un pământ spaniol; în timp ce mulţi au plecat în Egipt, entitatea a rămas în Pirinei, ca să propage credinţa şi care avea să susţină popoarele până când hoardele, venite din Africa, s-au revărsat asupra lor ca să le distrugă. (3541-1,10 ianuarie 1944)
