razele radioactive. Şi este iar vorba despre „lucruri”.
[...] pe pământ atlant, când au avut loc acele tentative pentru încurajarea activităţilor populaţiei, după a doua revoltă sau distrugere a pământului Sau continentului, (entitatea) aplica materialmente electricitatea sau forţele electrice. (1861-2, 23 noiembrie 1939)
[...] în Atlantida, în acea epocă de redresare, după a doua distrugere. (5096-1,18 aprilie 1944)
[...] pe pământ atlant, exact după a doua diviziune a pământurilor, din cauza folosirii proaste a legilor divine, împotriva acelor lucruri ale naturii şi ale pământului; când
a avut loc a doua erupţie din cauza folosirii, a doua oară,a acelor influenţe făcute pentru dezvoltarea omului, darcare deveneau forţe distrugătoare pentru om, când erauprost aplicate. (1908-1, 27 noiembrie 1936) În Atlantida, în acele perioade între a doua şi ultimadistrugere, când a existat un mare antagonism între fiii luiBelial şi fiii Legii lui Unu, [entitatea era] o preoteasă pentrumuncitori, care s-a străduit să convingă populaţiile să
recunoască şi să ajute muncitorii, aceia care erauconsideraţi de mulţi mai curând nişte „lucruri” decâtsuflete individuale. (1744-1,12 noiembrie 1938) Acest ultim extras ne duce cu gândul la sfârşitul civilizaţiei atlante şi la distrugerea finală a ultimelor insule, resturile unui mare continent.
Cred că este vorba aici de distrugerea despre care vorbeşte Platon. Supravieţuitorii unei mari civilizaţii, pe vremuri înfloritoare, capabilă încă de progrese ştiinţifice remarcabile, erau copleşiţi de egoism, de lipsă de omenie, probleme de care acea civilizaţie suferea de la începutul timpurilor.
În realitate, problemele pe care trebuie să le înfruntăm astăzi nu se deosebesc deloc de acelea cărora omul a trebuit să le facă faţă când s-a proiectat pentru prima dată în materialitate.
dISTRUGEREA FINALĂ
Un mare număr de „lecturi de viaţă” vorbesc despre
ultima distrugere a Atlantidei din acea epocă şi de activitatea paralelă în Egipt. Aproape jumătate dintre ele se referă la această perioadă. Există mai multe motive.
Cel mai important, probabil, este că Edgar Cayce, conform „lecturilor” propriei sale vieţi, se încarnase în Egipt în acele timpuri.
„Lecturile” făcute pentru apropiaţii lui Cayce, rude sau prieteni, dezvăluie faptul că şi ei trăiseră în Egipt cam în aceeaşi epocă, şi aceste asocieri egiptene le influenţa existenţa actuală, după cum dovedeşte extrasul următor: Î.6: Am cunoscut într-o viaţă anterioară persoane cu care sunt în legătură în viaţa mea prezentă?
R.6: Ne regăsim totdeauna. Întâlnim puţine persoanedin întâmplare, şi toate au participat la existenţa noastră,într-o viaţă sau alta. Le datorăm sau ele ne datorează nouă
anumită consideraţie. (3246-1)
Astfel, după Edgar Cayce, este foarte probabil să fi cunoscut în vieţile noastre anterioare pe cei mai mulţi oameni cu care suntem asociaţi în viaţa actuală.
Numeroase „lecturi” ce menţionează Atlantida sunt consacrate unor evenimente survenite în Egipt, având legătură cu atlanţii emigraţi în timpul ultimei distrugeri a insulelor. Cele câteva citate extrase din numeroasele
„lecturi” referitoare la preistoria egipteană indică data aproximativă a acestui ultim cataclism atlant şi faptul că, la fel ca în trecut, locuitorii au fugit spre diferite ţări, în est şi în vest. Aceste timpuri sunt atât de îndepărtate (mai bine de 10.000 de ani), încât nu a ajuns până la noi nici
un fel de document scris. Dacă există, rămâne să fie descoperit, sau nu am ştiut noi să le descifrăm.
Unele „lecturi”, ca aceasta, nu menţionează decât a treia şi ultima distrugere:
[...] pe pământ atlant, înainte de a treia distrugere,
[entitatea] îl ajuta pe Alta, scribul, să scrie istoria acestei ţări. (339-1, 27 mai 1933)
Altele, mai specifice, dau date, nume de locuri spre care au fugit atlanţii, ca să scape de dezastrul iminent.
[Solicitantul trăia] în Atlantida, în perioada distrugerii ţării. A plecat spre Egipt, dar a ajuns în Pirinei, care sunt acum pe pământ francez şi spaniol. La Calais, pe falezele de cretă, încă se mai pot vedea urmele însoţitoarelor entităţii, care ţineau să facă un templu şi un centru de activitate pentru fidelii Legii lui Unu. Entitatea a înfiinţat o bibliotecă de ştiinţă în 10.300 î.Hr., în locul care avea să
devină Alexandria, în Egipt. (315-4,13 iunie 1934) Să se observe data relativ precisă şi acele „urme în falezele de cretă” de la Calais care există astăzi (sau care existau cel puţin în iunie 1934, când a fost făcută
„lectura”.)
Ultimul exod al atlanţilor pare să fi fost organizat. El s-a derulat pe o perioadă de timp mai lungă decât o indică
Platon, după cum dovedesc aceste două extrase din
„lecturi” făcute la un interval de trei ani: Când copiii Legii lui Unu au înţeles că pământurile din Poseidia-Atlantida aveau să fie definitiv înghiţite de ape,
mulţi dintre şefi au emigrat spre diferite ţări străine. (1007-3, 26 iunie 1938)
[...] pe pământ atlant, când a avut loc scufundarea insulelor, fusese anunţat că cei care voiau sau trebuiau să
fie salvaţi vor avea de călătorit spre diferite centre, pentrucare conducătorii primiseră paşapoarte. [Entitatea era]
printre cei care au sosit la început în ceea ce astăzi esteţara Pirineilor şi mai târziu s-a dus în Egipt, undeactivitatea era deja înfloritoare de mulţi ani de zile. (662-2, 26 iunie 1935)
Nu toţi atlanţii au luat calea Europei sau Africii.
Mulţi, după „lecturile de viaţă”, au emigrat spre vest şi spre Americi.
Faptul este dezvăluit în aceste două „lecturi , făcute la un interval de cinci ani, care fac aluzie la migraţiile spre vest ale celor care voiau să scape de ultima distrugere a Atlantidei.
[...] pe pământ atlant, în acele perioade când se derulau activităţile care au dus la ultima distrugere, provocată de războiul intre fiii Legii lui Unu şi fiii lui Belial,
[entitatea] se afla printre cei care aveau să ajungă pe pământul Yucatanului şi să devină încarnări maya. (1599-1, 28 mai 1938)
[...] pe pământ atlant, în timpul ultimelor tulburări ale Pământului şi la dispariţiei insulelor Poseidiei. [Entitatea era] printre cei care au plecat spre ceea ce a fost cunoscut mai târziu sub numele de ţara Inca sau pământul peruvian, cum este numit în prezent. (3611-1, 31
decembrie 1943)
