ASIA MICĂ AMERICA CENTRALĂ

După cum

Chol

Chol-ula

atrage atenţia

Colua

Colua-can

Donnelly,

Zuivana

Zuivan

aceste

Cholina

Colina

similitudini

Zalissa

Xalisco

sunt

prea

numeroase ca să se poată invoca o coincidenţă.

Egerton Sykes, care deţine probabil cea mai importantă bibliotecă din lume referitoare la Atlantida, ne spune că mii de cărţi sau de articole au fost scrise despre acest subiect, de la Platon şi până în zilele noastre.

Totuşi, puţini autori sunt în stare să ofere atâtea precizări ca Donnelly.

Un articol, care susţine teza existenţei Atlantidei, a fost publicat în numărul din noiembrie 1948 al revistei Science Digest, care studiază argumentele cele mai probante ale lui Donnelly. El abordează subiectul în mod ştiinţific, comparând fundurile marine şi terenurile învecinate şi menţionând existenţa unor configuraţii tulburătoare: munţi, văi, câmpii traversate de tranşee sau de fose care evocă râuri şi lacuri. Autorul articolului relatează că, în 1898, echipajul unei nave, care instala cabluri telegrafice submarine în largul insulelor Azore, încerca să recupereze cu grapinele un cablu pierdut la o adâncime de aproximativ trei mii de metri. Fundul stâncos, accidentat, prezenta dificultăţi şi grapinele

trebuia să fie curăţate destul de des. „La microscop, s-a descoperit că unele dintre aceste particule de materie erau lavă, care probabil că se solidificase în aer liber, deoarece aveau o structură vitroasă. (Lava solidificată

sub apă are o structură cristalină.) Deoarece lava se poate descompune considerabil în 15.000 de ani, regiunea submarină respectivă se aflase probabil deasupra apei la acea epocă”.

Avem şi o altă dovadă despre existenţa unui pământ în mijlocul Atlanticului. Un articol al lui R. W. Kolbe, publicat în 1957, pomeneşte despre studiul unei „carote”

extrase de la o adâncime de aproximativ trei mii de metri, pe o porţiune a dorsalei nord-atlantice. Descoperirea unor plante de apă dulce (diatomee) pe sedimente dovedeşte, fără tăgadă, că cel puţin această parte a dorsalei s-a aflat, într-o anumită perioadă, la suprafaţa apei.

Unul dintre cele mai bune argumente tehnice, care susţin teza Atlantidei, se află în articolul lui Rene Malaise, Geologia şi fundurile marine. Malaise demonstrează că

majoritatea configuraţiilor de teren ale dorsalei nord-atlantice, în special trecătorile şi râpele, nu au putut să

fie provocate de turbulenţa curenţilor submarini, ci probabil s-au format pe când fundul actual se afla la suprafaţă. El avansează şi ideea privind acţiunea curenţilor oceanici şi a efectelor lor asupra gheţurilor care acopereau Europa şi America, în urmă cu zece sau douăsprezece mii de ani. Articolul său prezintă şi desene

comparând vârfuri de săgeţi găsite la Sandia Cave, în New Mexico (SUA), cu vârfurile solutreene provenind din Franţa şi din Maroc. Similitudinea dovedeşte originea lor comună. Deoarece aceste săgeţi ar fi vechi de douăzeci şi cinci de mii de ani, Malaise trage concluzia că cei care le foloseau s-au inspirat la est şi la vest de Atlantida.

* * *

Ce legătură există între Atlantida, reală sau mitică, şi

„lecturile de viaţă” ale lui Edgar Cayce?

Cele două mii cinci sute de „lecturi de viaţă”

clasificate se referă la aproximativ o mie şase sute de persoane diferite. Dintre acestea, un număr de şapte sute

- adică aproape jumătate - au trăit încarnări în Atlantida, încarnări care le-au influenţat viaţa actuală. Totuşi, Edgar Cayce nu a menţionat fiecare încarnare din viaţa fiecărui individ; numai cele care au influenţat cel mai mult viaţa solicitantului în momentul consultaţiei şi cele care puteau să-l ajute să-şi depăşească problemele. În consecinţă, nu este imposibil ca orice persoană de astăzi să fi trăit într-o perioadă în Atlantida.

Lucrul cel mai stupefiant, în această suită de

„lecturi”, este logica lor, derularea lor cronologică.

Pronunţate pentru sute de persoane diferite în mai bine de douăzeci de ani (din 1923 şi până în 1944), ele formează un tot, sunt coerente, prezintă o suită de evenimente din care nici unul nu se contrazice.

Capacităţile, talentele sau ignoranţa apar în aceste vieţi succesive. Când numeroase entităţi, care au trăit

împreună într-o anumită perioadă, se reîncarnează într-o altă eră, tendinţele naţionaliste sau etnice devin aparente.

După „lecturile” lui Edgar Cayce, multe suflete (sau entităţi) individuale, care au trăit o viaţă sau mai multe în Atlantida, se reîncarnează azi, mai ales în America. Ele aduc, odată cu talentul lor pentru tehnică, tendinţe puternice de extremism. Deseori, ele au o karma, personală sau de grup, tinzând spre egoism şi exploatarea celorlalţi. Cele mai multe dintre aceste entităţi au trăit în timpul unor perioade de distrugere sau de transformare geologică din istoria atlantă. Dacă profeţiile lui Edgar Cayce sunt exacte, o astfel de perioadă de schimbare este iminentă şi pe pământul nostru.

Din păcate, cu ocazia acestor „lecturi”, s-au pus prea puţine întrebări legate de date, iar Cayce a dat rareori de la sine aceste informaţii. Numai câteva „lecturi” fixează

data exactă a unor evenimente survenite în Atlantida.

Totuşi, comparând numele şi evenimentele acestora cu altele, obţinem o panoramă care se întinde foarte departe în istoria necunoscută a omenirii. În locul unui continent scufundat într-o singură zi, cum scrie Platon, avem o vedere de ansamblu a activităţii omului pe un teren răscolit de cel puţin trei cataclisme mari, la distanţe foarte mari în timp unele de altele.

Unele revelaţii, pe care le vom studia în detaliu, indică faptul că numeroase schimbări au avut loc (unele pământuri s-au scufundat, ca să apară iar şi să dispară

din nou) din timpurile cele mai îndepărtate (cu milioane de ani în urmă) şi până în timpul nostru. Găsim menţionarea unor bulversări în urmă cu aproximativ cincizeci de mii de ani. Un alt seism pare să se fi produs în urmă cu douăzeci şi opt de mii de ani î.e.n., epocă la care continentul a fost scindat în câteva insule, distrugerea definitivă a acestor producându-se acum aproximativ zece mii de ani. Cu siguranţă că Platon descrie această ultimă distrugere. Dar fiecare perioadă de distrugere a durat probabil luni în şir zile, ani, nu câteva zile. În fiecare caz, au existat suficiente semne de avertizare pentru ca populaţia să fugă, să se refugieze în Europa, Africa sau în Americi. Astfel, după „lecturile” lui Edgar Cayce, întreg continentul american şi unele regiuni din Europa au suferit de mai multe ori, în trecut, influenta atlanţilor.

De ce spune Edgar Cayce că reîncarnarea atlanţilor exercită o influenţă atât de mare asupra indivizilor, în special în epoca noastră? El răspunde la această

întrebare într-o „lectură” pronunţată pentru a ajuta pregătirea unor conferinţe despre Atlantida: Dat fiind faptul reîncarnării şi pentru că suflete care au trăit pe vremuri în Atlantida pătrund în sfera noastră şi sălăşluiesc în indivizii de astăzi, este, oare, surprinzător -

dacă au influenţat în vremea lor treburile pământeşti astfelîncât să se distrugă ele singure - că ele nu pot astăzi să