* * *
Ce legătură există între Atlantida, reală sau mitică, şi
„lecturile de viaţă” ale lui Edgar Cayce?
Cele două mii cinci sute de „lecturi de viaţă”
clasificate se referă la aproximativ o mie şase sute de persoane diferite. Dintre acestea, un număr de şapte sute
- adică aproape jumătate - au trăit încarnări în Atlantida, încarnări care le-au influenţat viaţa actuală. Totuşi, Edgar Cayce nu a menţionat fiecare încarnare din viaţa fiecărui individ; numai cele care au influenţat cel mai mult viaţa solicitantului în momentul consultaţiei şi cele care puteau să-l ajute să-şi depăşească problemele. În consecinţă, nu este imposibil ca orice persoană de astăzi să fi trăit într-o perioadă în Atlantida.
Lucrul cel mai stupefiant, în această suită de
„lecturi”, este logica lor, derularea lor cronologică.
Pronunţate pentru sute de persoane diferite în mai bine de douăzeci de ani (din 1923 şi până în 1944), ele formează un tot, sunt coerente, prezintă o suită de evenimente din care nici unul nu se contrazice.
Capacităţile, talentele sau ignoranţa apar în aceste vieţi succesive. Când numeroase entităţi, care au trăit
împreună într-o anumită perioadă, se reîncarnează într-o altă eră, tendinţele naţionaliste sau etnice devin aparente.
După „lecturile” lui Edgar Cayce, multe suflete (sau entităţi) individuale, care au trăit o viaţă sau mai multe în Atlantida, se reîncarnează azi, mai ales în America. Ele aduc, odată cu talentul lor pentru tehnică, tendinţe puternice de extremism. Deseori, ele au o karma, personală sau de grup, tinzând spre egoism şi exploatarea celorlalţi. Cele mai multe dintre aceste entităţi au trăit în timpul unor perioade de distrugere sau de transformare geologică din istoria atlantă. Dacă profeţiile lui Edgar Cayce sunt exacte, o astfel de perioadă de schimbare este iminentă şi pe pământul nostru.
Din păcate, cu ocazia acestor „lecturi”, s-au pus prea puţine întrebări legate de date, iar Cayce a dat rareori de la sine aceste informaţii. Numai câteva „lecturi” fixează
data exactă a unor evenimente survenite în Atlantida.
Totuşi, comparând numele şi evenimentele acestora cu altele, obţinem o panoramă care se întinde foarte departe în istoria necunoscută a omenirii. În locul unui continent scufundat într-o singură zi, cum scrie Platon, avem o vedere de ansamblu a activităţii omului pe un teren răscolit de cel puţin trei cataclisme mari, la distanţe foarte mari în timp unele de altele.
Unele revelaţii, pe care le vom studia în detaliu, indică faptul că numeroase schimbări au avut loc (unele pământuri s-au scufundat, ca să apară iar şi să dispară
din nou) din timpurile cele mai îndepărtate (cu milioane de ani în urmă) şi până în timpul nostru. Găsim menţionarea unor bulversări în urmă cu aproximativ cincizeci de mii de ani. Un alt seism pare să se fi produs în urmă cu douăzeci şi opt de mii de ani î.e.n., epocă la care continentul a fost scindat în câteva insule, distrugerea definitivă a acestor producându-se acum aproximativ zece mii de ani. Cu siguranţă că Platon descrie această ultimă distrugere. Dar fiecare perioadă de distrugere a durat probabil luni în şir zile, ani, nu câteva zile. În fiecare caz, au existat suficiente semne de avertizare pentru ca populaţia să fugă, să se refugieze în Europa, Africa sau în Americi. Astfel, după „lecturile” lui Edgar Cayce, întreg continentul american şi unele regiuni din Europa au suferit de mai multe ori, în trecut, influenta atlanţilor.
De ce spune Edgar Cayce că reîncarnarea atlanţilor exercită o influenţă atât de mare asupra indivizilor, în special în epoca noastră? El răspunde la această
întrebare într-o „lectură” pronunţată pentru a ajuta pregătirea unor conferinţe despre Atlantida: Dat fiind faptul reîncarnării şi pentru că suflete care au trăit pe vremuri în Atlantida pătrund în sfera noastră şi sălăşluiesc în indivizii de astăzi, este, oare, surprinzător -
dacă au influenţat în vremea lor treburile pământeşti astfelîncât să se distrugă ele singure - că ele nu pot astăzi să
schimbe în prezent treburile popoarelor şi indivizilor?
* * *
Când privim cu atenţie indivizi care par să fi fost cândva cetăţenii unei naţiuni deosebit de asemănătoare cu cea din America secolului XX, recunoaştem deseoridefecte personale şi naţionale. Este primul pas spre salvare, după cum îl ilustrează parabola fiului risipitor. Defectele recunoscute pot să fie corectate şi poate că America va şti să le recunoască la timp, ca să
scape de soarta tragică a Atlantidei. Cel puţin unii indivizi pot să se schimbe şi să se străduiască să ducă o viaţă constructivă, nu distrugătoare.
REÎNCARNAREA
Părinţii lui Robert Dunbar îşi ascultau cu stupefacţie băieţelul de nouă ani.
Robert, cu ochii strălucind de entuziasm, îşi povestea după-amiaza petrecută cu trusa de chimie primită în dar de Crăciun. Făcuse deja aproape toate experienţele din manual. Conversaţia lui era presărată cu termeni tehnici şi nu ştia cum să-şi exprime bucuria pe care o simţea descoperind ce se putea face amestecând diferite produse chimice. Cu o exaltare deosebită, el explica faptul că ar putea, numai cu câteva ingrediente în plus, să realizeze propriile petarde pentru sărbătorirea Anului Nou.
Trusa de chimie fusese o experienţă în sine, căci, făcând acest cadou, părinţii urmaseră pur şi simplu sugestiile date de „lectura de viaţă” a lui Edgar Cayce cerută de copil. Ea avea să le deschidă porţile unei lumi
noi, să-i ajute să înţeleagă percepţia psihică, teoria reîncarnării, evoluţia sufletului prin vieţile succesive, karma. Robert nu fusese pentru ei decât un băieţel dezgheţat şi inteligent, dar acum îl priveau într-o nouă
lumină, datorită acestei „lecturi”. Astfel, descopereau în fiecare dintre talentele sale, în tendinţele şi în gusturile sale rezonanţe nebănuite până atunci.
William Dunbar îşi amintea perfect ziua acelei
„lecturi” şi senzaţia ciudată pe care o avusese când Edgar Cayce, adormit, îi dezvăluise faptul că educaţia acelui copil constituia o gravă responsabilitate.
„Lectura”descria vieţile anterioare ale lui Robert în Germania, în
India, în Egipt şi pe legendarul continent atlant.
În Germania, contribuise la punerea la punct a capacităţii motrice a aburului, iar în India, descoperise compoziţii chimice producând explozibili destinaţi combaterii triburilor inamice. „Lectura” făcea aluzie la cercetări în domeniul electricităţii şi mecanicii, efectuate cu o precizie matematică, în alte reîncarnări. Credea că
aude avertismentul profetic:
[...] constatăm că facultăţile acestei entităţi depăşesc obişnuitul. Este aşadar indispensabil ca Robert să fie pus pe drumul cel bun, pentru ca lumea, popoarele, naţiunile să poată beneficia de capacităţile acestei entităţi. Căci, dacă ar lua-o pe un drum greşit, ar putea să devină
avertismente lansate multor altor entităţi, ca să le spună
că, dacă vin în lume şi îşi pierd sufletul, vor fi pierdut totul.
Entuziasmul cu care fusese primită trusa de chimie şi dorinţa imediată de a fabrica explozibili au constituit prima confirmare a justeţei „lecturii” lui Edgar Cayce.
