ani
mai
târziu,
vor
dezvăluiexistenţa unei comunităţi eseniene în acele locuri. În plus, câteva morminte, de la marginea Qumran-
ului, conţineau schelete de femei, în 1936, era stabilit, conform unor referinţe istorice, că aceste comunităţi erau esenţialmente şi unic masculine.
Iată alt exemplu, extras dintr-o „lectură” făcută la 6
mai 1939:
Căci entitatea făcea parte dintre acelea care eraunumite „femei sfinte” entitatea fiind prezentă la săvârşireamiracolelor, precum învierea lui Lazăr, şi mai târziu cuMaria, Elisabeta, Maria din Magdala, Marta; toate aucunoscut entitatea cunoscută sub numele de Salomeea.
Capitolul XI din Evanghelia după Ioan relatează
învierea lui Lazăr, dar nu menţionează nici o femeie numită Salomeea. Totuşi, în Sfântul Marcu (XV, 40-41), o găsim prezentă în momentul crucificării lui Iisus.
Şi de data aceasta, un detaliu aparent neînsemnat a rămas ascuns în arhive timp de douăzeci şi unu de ani.
La 30 decembrie 1960, Newsday din Long Island a publicat o telegramă Associated Press, care relata descoperirea recentă a unui profesor de istorie de la Universitatea Columbia. Studiind manuscrise vechi la mănăstirea Mar Saba, lângă Ierusalim, profesorul Morton Smith găsise copia unei scrisori atribuite sfântului Marcu povestind un miracol, care nu figurează în Evanghelie.
Profesorul Smith stabilea, cu dovezi, că scrisoarea era datorată lui Clement din Alexandria; ea povestea învierea lui Lazăr şi atribuia relatarea sfântului Marcu. Până
atunci, Evanghelia după Ioan era singura care pomenea de acest miracol. Fapt important şi nou, conform scrisorii, o femeie numită Salomeea fusese prezentă la înviere.
Aceste exemple nu sunt, desigur, o „dovadă” a reîncarnării, dar confirmă în mod indiscutabil „lecturile”.
Reîncarnarea a inspirat numeroşi autori, ale căror lucrări au umplut câteva biblioteci. Cei mai mulţi dintre marii gânditori, mari filosofi, de la Platon la Schopenhauer, incluzându-i pe Plotin, Origene şi Spinoza, pentru a nu-i menţiona decât pe aceştia, au crezut în ea. În realitate este una dintre credinţele cele mai vechi din lume.
S-a încercat să se explice în mod ştiinţific această
credinţă şi să se aducă dovezi. În 1966, profesorul Ian Stevenson, şeful Departamentului de neurologie şi psihiatrie de la facultatea din Virginia, a publicat o monografie, cu titlul prudent: Douăzeci de cazuri care sugerează o posibilitate de reîncarnare.
El nu pretinde că cercetările sale pot să rezolve problema. Dar rezultatele obţinute sunt convingătoare. El aminteşte de cazul lui Imad Elawar, un copil de cinci ani, ce locuia în satul Kornayel din Liban. Imad pretindea că
îşi aminteşte de o existenţă precedentă pe pământ, într-un alt sat, nu departe de Kornayel. Profesorul Stevenson l-a însoţit personal pe Imad, când s-a dus să viziteze locurile despre care pretindea că îşi aminteşte. Imparţial, Stevenson a luat în calcul şi frauda, minciuna,
criptoamnezia,
memoria
genetică,
percepţia
extrasenzorială şi alte fenomene cunoscute. Totuşi, reîncarnarea pare să rămână singura explicaţie credibilă.
Până la urmă, ultima dovadă a oricărei teorii este foarte simplă: funcţionează, da sau nu? Şi mulţi indivizi, care au făcut obiectul unor „lecturi” , sunt încă în viaţă
ca să pună întrebarea. Hugh Lynn Cayce, Jess Stearn şi Gina Cerminara au vorbit cu aceşti oameni şi au descoperit că „lecturile” lor au avut o influenţă benefică
asupra principilor vieţii.
Este interesant să amintim că nu e necesar nici măcar să fi beneficiat de o „lectura” ca să profiţi de ea.
Întotdeauna poţi să înveţi din exemple. În toamna anului 1962, un mic grup de oameni s-a adunat la seminarul ARE, ca să discute despre ce le-a adus studiul
„lecturilor”. Nici unul dintre ei nu-l cunoscuse pe Edgar Cayce, nici unul nu fusese personal ajutat de o „lectură”, şi totuşi punctul lor de vedere şi atitudinea lor faţă de viaţă în general se schimbaseră datorită ideilor descoperite în „lecturile” altor persoane. Au examinat propriile lor probleme şi au aplicat principiile deduse din reîncarnare şi din karma. Şi-au asumat în viaţa zilnică
comportamentul sugerat altora de Edgar Cayce în împrejurări similare. Rezultatele au fost cu adevărat impresionante. Toţi acei tineri au afirmat că au putut să
rezolve bine conflictele şi să ajungă la o pace sufletească
pe care nu o crezuseră posibilă.
Aşa cum „lecturile de viaţă” pot să fie folosite în mod
concret şi constructiv, cele care se referă în special la Atlantida vor ajuta o mulţime de persoane.
ATLANTIDA ÎNAINTE DE 50000 Î.Hr.
Cu mult timp înainte de apariţia omului, pământul eralocuit de animale. (364-6)
Iată o constatare destul de prozaică şi conformă cu conceptele ştiinţifice moderne. Totuşi, există şi altele, referitoare în special la viaţa omului pe pământ, care contrazic datele ştiinţifice admise în epoca „lecturilor”. Să
