Altele aveau să urmeze. La o vârstă foarte tânără, Robert Dunbar era interesat de maşini şi de mecanică, în general. La liceu, era pasionat de electricitate. Încurajat de părinţi, a intrat la o şcoală tehnică şi şi-a luat licenţa de inginer electrician. În acel moment s-a arătat interesat de „lectura vieţii” sale şi l-a consultat de câteva ori, în timpul celui de-al doilea război mondial, de fiecare dată
când a trebuit să ia o decizie importantă, în acea perioadă, inginerii electricieni erau foarte solicitaţi, pentru tot felul de misiuni legate de apărare şi de armele ofensive. Robert s-a îndreptat spre domeniul nou al radarului. În timp ce trupele lui Rommel se revărsau peste Africa de Nord şi invazia Americii de Sud părea unora iminentă, Robert a primit în grijă instalaţiile unei reţele radar în Antile, pentru protejarea Canalului Panama, şi câmpurile petrolifere din Trinidad.
După terminarea războiului, în Europa, a trebuit să-şi aleagă o cale, şi decizia n-a fost uşoară. În toamna anului 1944, Robert a trimis părinţilor săi următoarea scrisoare:
„Azi a trebuit să iau o nouă decizie, şi sper că mă veţi aproba. Colonelul ne-a adunat pe toţi cei care am lucrat în laboratoare. După cum ştiţi, mi-ar fi uşor să găsesc un post bun în viaţa civilă, dar armata vrea să păstreze ofiţeri dintre cadrele de rezervă. După spusele colonelului, ar
putea să-mi păstreze gradul şi să am şanse mari de avansare dacă rămân. Voi fi mutat la baza Wright Patterson, la Dayton, Ohio. Activitatea care se face acolo pare ultrasecretă, dar am impresia că e vorba despre rachete. Unii savanţi germani capturaţi sunt deja acolo, şi sunt aproape sigur că foarte curând vor pune la punct o bombă atomică. Ţara care ar avea o astfel de armă ar deveni invincibilă. Ştiţi amândoi ce cred eu despre armată, dar mai există o posibilitate. Se oferă posturi excelente în sectorul privat foştilor militari care sunt deja familiarizaţi cu electronica. Munca ar fi aproape asemănătoare, dar eşti civil. Asta mi-ar plăcea mult mai mult decât armata şi aş câştiga de două ori mai mult decât înainte de război. Ceea ce mă deranjează e faptul că aceste cercetări vizează arme distructive, rachete şi bombe. Mi-am consultat din nou lectura. Nu pot să nu fiu tulburat. Este totuşi bizar că am fost trimis în Antile, foarte aproape de locul unde Edgar Cayce spune că am trăit într-o altă existenţă şi unde, într-o zi, poate că se va descoperi dovada existenţei Atlantidei. Acolo am avut impresia că munca mea este constructivă, nu distructivă.
De aceea am hotărât astăzi să nu mă angajez în acest program de rachete, fie ca militar sau ca civil. Mă
necăjeşte faptul că trebuie să renunţ la un post foarte bănos, şi mulţi dintre prietenii mei nu au ezitat să
accepte. Spun că sunt nebun dacă vreau să-mi reiau vechea slujbă în domeniul electricităţii, şi poate că au dreptate. Dar cel puţin mi se pare că această muncă este
mai constructivă. Sunt sigur că peste puţin timp, când totul va reintra în normal, când nu vor mai fi restricţii şi oamenii vor reîncepe să trăiască precum nişte fiinţe umane, inginerii electricieni vor fi din nou foarte solicitaţi.
Sper ca amândoi să fiţi de acord cu mine.
Cu dragoste, Robert”
De la război, lucrurile par să se fi schimbat în bine pentru el. Nu s-a îmbogăţit, dar are o soţie încântătoare, doi copii frumoşi, o sănătate excelentă şi o viaţă
cumpătată. II cunosc destul de bine pe Robert, căci este un membru activ al ARE, şi l-am întrebat într-o zi dacă nu a regretat că nu a ales o situaţie mai bună şi posibila glorie într-un alt domeniu. Mi-a răspuns zâmbind: „M-am gândit uneori la asta, dar, sincer, am azi aproape tot ce am visat”. Presupun că există puţini oameni în lume la fel de fericiţi ca Robert Dunbar.
* * *
Această relatare, care poate să pară exagerat de moralistă spiritelor sceptice, contrastează în mod ciudat cu istoria unui alt tânăr. În perioada primei sale „lecturi”, era încă student. Paralela între Robert şi el ne indică
faptul că ar fi putut să fie prieteni intimi în Atlantida.
Acest băiat era şi el dotat pentru ştiinţă. Edgar Cayce a sugerat, şi în cazul lui, să fie ghidat spre domeniul electricităţii sau mecanicii, avertizând că însuşirile şi capacităţile sale trebuie să fie îndrumate spre căi constructive, nu distructive.
„Lectura” indica mai întâi că „numeroşi indivizi cu talente obişnuite - atât în bine, cât şi în rău - se reîncarnează pe pământ în epoca actuală” (1910-19”).
Rapiditatea înţelegerii, în special, era una dintre caracteristicile acestei persoane şi „lectura” sugera o carieră în domeniul cercetării. Era avertizat de încarnarea sa anterioară în Atlantida, unde îşi folosise capacităţile ştiinţifice în scopuri egoiste, „obligându-i pe ceilalţi să se supună voinţei sale sau voinţei unei terţe persoane”.
„Lectura” adăuga că, „dacă aceste calităţi erau călăuzite spre căi constructive, naţiuni întregi vor binecuvânta această entitate, dar că, dacă alegea calea egoistă sau distructivă, mulţi vor fi cei care vor regreta că au cunoscut-o”.
Acestui tânăr - pe care îl vom numi Tom - nu i-a păsat de aceste avertismente. El a reuşit rapid în domeniulelectronicii şi a devenit, la o vârstă foarte timpurie, directorul unei mari firme care fabrica detectoare de torpile pentru navele de război. A fost unul dintre pionierii materialului electronic utilizat pentru armele ofensive şi explozibili. În timpul războiului, Tom a făcut avere. Dar aceşti bani nu i-au adus nici fericire, nici pace. Agitat, tulburat, nervos, problemele l-au făcut să-şi piardă de două ori averea şi soţia. Abia după ce s-a îndreptat spre un domeniu mai constructiv, producerea unor aparate stereofonice de scenă, şi-a recăpătat echilibrul afectiv şi a putut să cunoască în sfârşit o fericire relativă.
După spusele lui Edgar Cayce, aceşti doi indivizi aveau aceleaşi calităţi, aceleaşi înclinaţii spre mecanică
şi spre electronică, dobândite într-o încarnare anterioară
în Atlantida. Fiecare dintre ei a făcut o alegere. Primul a ales viaţa constructivă, celălalt, cel puţin la început, pe cea distructivă. Primul şi-a găsit fericirea şi pacea sufletească, al doilea a avut parte de discordie, confuzie şi nefericire.
Dacă studiem „lecturile” lui Edgar Cayce, constatăm că aceste exemple se înmulţesc. Aceste sute de mii de persoane se reîncarnează astăzi, aducând cu ele talente care datează dintr-un stadiu avansat al civilizaţiei tehnice din fosta Atlantida. Problemele de care sufereau atunci -
egoism, înclinaţie spre distrugere şi spre sclavie - se recreează ca să le copleşească încă o dată. Aceşti indivizi sunt deseori extremişti, capabili de lucruri extraordinar de bune, dar şi de ce este mai rău. Modul lor de a-şi rezolva karma va influenţa viitorul civilizaţiei noastre.
* * *
A treia apariţie pe această planetă. Entitatea a fost pevremuri călugăr. (5717-1, 11 octombrie 1923) După spusele lui Gladys Davis Turner, stenografa care a transcris cele mai multe dintre „lecturile” lui Edgar Cayce, această frază ciudată constituie prima aluzie pe care o face la reîncarnare. Când i-a fost citită, după ce s-a trezit, sunt sigur că a fost la fel de stupefiat ca şi omul pentru care a fost pronunţată „lectura”. Acest solicitant, care mai ceruse deja diagnostice fizice pentru nepoatele sale, era interesat de metafizică şi îndeosebi de astrologie.
Îl convinsese pe Edgar Cayce să încerce să-i facă
horoscopul.
Între această zi de 11 octombrie 1923 şi moartea sa, 3 ianuarie 1945, Cayce avea să facă aproximativ 2.500 de
„lecturi” referitoare la vieţile anterioare ale indivizilor pe acest pământ şi la repercusiunea lor. Aceste „lecturi de viaţă” dezvăluiau faptul că voinţa individului, îmbinându-se cu influenţele încarnărilor precedente, afectau existenţa prezentă mai mult decât datele astrologice.
„Lecturile” se referă, în general, la probleme psihologice şi servesc mai ales drept ghid în alegerea unei profesiuni sau în relaţiile umane. Temerile refulate, barajele mentale, vocaţiile, dificultăţile maritale sunt doar câteva dintre problemele explicate de ceea ce Edgar Cayce numea „schemele karmice”, ce se ivesc din vieţile anterioare ale sufletului pe acest pământ. După spusele lui, karma era o lege universală de cauză şi efect, furnizând sufletului ocazia să se amelioreze, mental, spiritual sau fizic. Fiecare suflet (numit „entitate”), revenind pe planul terestru, în corpul unui alt om, păstrează în subconştient caracteristicile, capacităţile intelectuale şi calităţile acumulate în cursul vieţilor anterioare. Totuşi, entitatea trebuie să combată influenţa vieţilor în cursul cărora stările sufleteşti negative -
precum ura, teama, cruzimea şi cupiditatea - i-au întârziat progresele.
Astfel, sufletul trebuie să profite de re-naşterile sale succesive, ca să echilibreze schemele karmice negative şi pozitive, înăbuşind impulsurile egoiste şi încurajând sau
exaltând calităţile constructive şi altruiste. Aceasta ne duce cât se poate de natural la unul dintre conceptele cele mai tulburătoare ale lui Cayce: explicaţia unor suferinţe considerate „inutile”. De exemplu, o femeie i-a scris într-o zi:
„Mi-am petrecut viaţa crezând că puterea lui Dumnezeu mă ajuta să trăiesc şi să rămân activă. Acum fac băi de sulf, masaje, ca să încerc să vindec [...] trompa lui Eustache din urechea dreaptă [...] dilatarea colonului şi trecerea îngustă. Sunt constant obosită. Mi-e greu să
stau în picioare. Inima îmi bate cu putere [...] Mă dor picioarele [...] Sciatică [...] De ce am venit pe lume cu un corp fizic atât de dărăpănat? Am trăit un adevărat infern
[...] şi deseori m-am întrebat pentru ce încerc să mă
