3. Gustul pentru călătorii.

4. Dorinţa de a face carieră.

Coincidenţe? Poate. Dar să nu uităm că Edgar Cayce a făcut „lectura de viaţă” a acestei entităţi pe când aceasta avea numai cinci ani!

Aş putea să continui mult timp astfel, citând „lecturi de viaţă” care au transformat existenţa a numeroşi

solicitanţi, inspirându-le o schimbare de atitudine, de ocupaţie, de meserie, şi le-a ghidat spre vieţi mai constructive.

În mod indiscutabil, „lecturile” implică existenţa unui suflet, a supravieţuirii unei personalităţi după moarte, precum şi conceptele de reîncarnare şi de karma. Dar nu încerc să dovedesc aceste concepte, pentru un motiv care este foarte bine definit în una dintre „lecturile” făcute pentru un grup de persoane care cereau dovada reîncarnării lor:

Persoanele din acest grup trebuie mai întâi să

stabilească, în spiritul lor, ce anume consideră fiecare cafiind o dovadă; căci dovada unuia nu este şi dovadaceluilalt. Nu putem să profităm decât de propria noastră

experienţă. (5753-2)

Aceeaşi lectură avertizează că este un păcat să nu foloseşti cunoaşterea pe care o ai:

Nu folosi cunoaşterea numai în propriile scopuri.

Aminteşte-ţi de Adam. Nu încerca să obţii ceea ce nu-ţi vaservi să construieşti, ceea ce nu va spori câmpulexperienţei tale, ceea ce nu va putea să-i ajute pe ceialături de care trăieşti în fiecare zi. Nu încerca să-ţiimpuicunoştinţele celorlalţi prin forţă sau presiune, ca să-iimpresionezi. Cunoaşterea în sine nu este nimic, dacă nuproduce roade. (5735-2)

În consecinţă, o acumulare de fapte şi de documente nu ar putea să dovedească reîncarnarea. Nu fără un oarecare umor, „lectura” subliniază importanţa efortului

pentru a deveni un cetăţean mai bun, un părinte mai bun, un vecin mai bun.

Căci a descoperi doar că ai trăit, că eşti mort şi că aifost îngropat la poalele cireşului din grădina unui strămoş

nu vă face deloc un vecin mai bun, un cetăţean mai cinstit,o mamă mai iubitoare. Dar a şti că ai spus ceva nedrept,fără milă, şi că ai suferit, şi că în viaţa prezentă poţi să

corectezi aceste defecte practicând virtutea, da, asta eceva bun. Ce-i virtutea? Dreptatea? Caritatea? Sacrificiulşi abnegaţia? Să fii ochiul orbului, piciorul şchiopului? Da,acestea sunt experienţe constructive, care vă vor aduceadevărata cunoaştere, căci reîncarnarea este un fapt. Cumsă o dovedeşti? Prin comportamentul zilnic. (5753-2) Este imposibil să strângi dovezi ca să satisfaci pe toată lumea. Unii au încercat. Un investigator curios a adunat o sută douăzeci şi patru de cazuri de reîncarnare datând de la începutul colonizării Americii. Sute de registre vechi de biserici, de stare civilă, de biblioteci, de tribunale, precum şi pietre de mormânt, au alcătuit un ansamblu de fapte probante care sprijină „lecturile” a 56

dintre aceste 124 de persoane. Reîncarnarea este, sigur, o explicaţie a corelaţiei existente între „lecturile” şi faptele istorice, dar pot să existe şi altele. Nu pot să spun că acest gen de studiu este lipsit de obiect. Acumularea de informaţii similare, provenind din surse diferite şi ducând la aceleaşi concluzii, nu poate decât să aducă o confirmare suplimentară; „lecturile” conţin suficiente detalii ca să le dea de lucru multor investigatori timp de

mulţi ani. Dar, după părerea mea, cea mai bună dovadă

a validităţii „lecturilor” şi, incidental, a teoriei reîncarnării este mai puţin directă. Să luăm, de exemplu, dintr-un anumit număr de „lecturi de viaţă” declaraţii care au legătură cu totul altceva decât de individul în cauză, referitor la epocă, geologie, arheologie şi Dumnezeu mai ştie la ce. Să presupunem că le dovedim justeţea, că

descoperim că ele explică un eveniment istoric sau o descoperire arheologică. Pentru unii, asta nu va fi cu siguranţă o dovadă. Dar, cel puţin, va face să se încline puţin balanţa în favoarea reîncarnării ca fapt stabilit.

Iată un exemplu.

În 1958, un geolog, profesor universitar, a auzit de Edgar Cayce şi de activitatea lui. În acea vară, în timpul vacanţei, a trecut prin Virginia Beach, cu intenţia de a consacra o zi sau două examinării arhivelor deţinute de ARE. După ce a luat cunoştinţă de câteva „lecturi de viaţă”, a fost interesat de ele în aşa măsură încât a rămas acolo până la sfârşitul concediului, apoi a revenit în vacanţa următoare. Săptămâni întregi, el a studiat aceste

„lecturi”, îndeosebi pe acelea care se refereau la evenimente şi bulversări geologice. Apoi şi-a publicat concluziile într-o monografie intitulată Interpretări psihice ale câtorva evenimente de la sfârşitul erei cenozoice comparate cu fapte ştiinţifice cunoscute şi a tipărit-o prin intermediul ARE în 1959. Iată o pagină din ea:

„Profanii, ca şi profesioniştii, care au studiat lecturile

psihice ale lui Edgar Cayce, au căutat corespondenţa existentă între revelaţiile geologice evocate şi concepţia evoluţiei terestre elaborate de cercetarea ştiinţifică.

Studiul aprofundat a vreo cincizeci de lecturi ale lui Edgar Cayce, care descriu vechile tulburări geologice, indică

faptul că revelaţiile lor sunt logice şi probabile. Douăzeci dintre aceste lecturi, ce descriu evenimente ale istoriei terestre, care au avut loc din pliocen (zece milioane de ani înaintea erei noastre), au fost comparate cu rapoartele ştiinţifice ale descoperirilor recente. Numai câteva se potrivesc cu rezultatele acestor cercetări. Cele mai multe le contrazic net.

Prezentăm aici nouă lecturi psihice, referitoare la evenimentele geologice actuale sau viitoare, pe o perioadă

cuprinsă între 1958 şi 2001. Numărul impresionant de cataclisme prezis pentru această perioadă de timp este contrar conceptului admis al uniformitarismului sau al teoriei schimbării progresive.

Cea mai mare parte a „lecturilor” care au legătură cu preistoria au fost făcute între 1920 şi 1940, şi toate erau deja clasate înainte de 1945. Este aşadar indiscutabil că

majoritatea acestor documente psihice precede de departe toate descoperirile recente, făcute în domenii foarte noi, precum cercetarea submarină la mare adâncime, paleomagnetica sau stabilirea vârstei absolutea specimenelor geologice. În timp ce rezultatele acestor cercetări dau peste cap numeroase idei vechi, se constată că, de cele mai multe ori, ele sunt confirmate

dinainte, dacă putem spune aşa, de lecturile psihice ale lui Cayce, ceea ce le face pe acestea ciudat de probante”.

Un alt exemplu de dovadă indirectă găsim în acest extras dintr-o „lectură de viaţă” făcută în 1936.

Entitatea a fost, într-un fel, o stareţă a unei comunităţieseniene. Ea a ajutat şi a încurajat discipolii lui Iisus,întâlnindu-l deseori pe Mesia pe drumurile Galileei, întreBethania şi Ierusalim. Căci entitatea aparţinea şcoliisituate pe drumul care trecea mai sus de Emaus, lângă celcare coboară spre Ierihon. Entitatea i-a întâlnit pe cei maimulţi dintre cei care ascultaseră cuvintele învăţătorului şiîncercau să le înţeleagă, căci entitatea putea să-i ajute,fiind o elevă a şcolii profeţilor şi fiind ea însăşi profetesă.

(1391-1)

În 1936, această aluzie la reîncarnarea unei femei, într-o comunitate eseniană de la marginea Mării Moarte, nu a părut deloc semnificativă. Or, unsprezece ani mai târziu, avea să se descopere faimoasele „Manuscrise de la Marea Moartă”.

În 1951, săpăturile arheologice au scos la lumină

ruine exact în locul descris de această „lectură” din 1936; era cea a unei comunităţi eseniene, numită azi Qirbet Qumran, unde manuscrisele fuseseră scrise înainte de a fi ascunse în ulcioare îngropate în fundul grotelor vecine, pe coline. În 1936, nimeni pe lume nu ştia că acele ruine, descoperite

cincisprezece

ani

mai

târziu,

vor

dezvăluiexistenţa unei comunităţi eseniene în acele locuri. În plus, câteva morminte, de la marginea Qumran-

ului, conţineau schelete de femei, în 1936, era stabilit, conform unor referinţe istorice, că aceste comunităţi erau esenţialmente şi unic masculine.

Iată alt exemplu, extras dintr-o „lectură” făcută la 6

mai 1939:

Căci entitatea făcea parte dintre acelea care eraunumite „femei sfinte” entitatea fiind prezentă la săvârşireamiracolelor, precum învierea lui Lazăr, şi mai târziu cuMaria, Elisabeta, Maria din Magdala, Marta; toate aucunoscut entitatea cunoscută sub numele de Salomeea.

Capitolul XI din Evanghelia după Ioan relatează