tratez. Întotdeauna am vrut să fiu folositoare oamenilor, dar nu mai am putere (anemie pernicioasă, angină
pectorală etc.) din copilărie”.
Această femeie venise să ceară un diagnostic, dar, în ultima clipă, s-a răzgândit şi a cerut o „lectură de viaţă”.
„Lectura” i-a dezvăluit că activitatea sa, cu ocazia unei anumite încarnări anterioare, explica suferinţele actuale: Entitatea a făcut parte din anturajul lui Nero şi i-a persecutat în mod activ pe creştini. De aceea, această
entitate suferă azi în corpul ei. (5366-1) Totuşi, aceeaşi „lectură” amintea alte încarnări, care indicau o dezvoltare spirituală:
Entitatea nu trebuie să-şi piardă speranţa, căci, prindiversele sale încarnări, a progresat de la nivelul cel mai
de jos la un nivel care, probabil, nu va mai necesita o nouă
întoarcere pe acest pământ. Nu că ar fi atins perfecţiunea,dar există alte domenii de dezvoltare, dacă îşi menţineidealul-cine va spune trandafirului cum să fie frumos? Cinepoate să confere glorie soarelui care răsare? Păstrează-ţicredinţa care te-a călăuzit. Mulţi vor fi cei care vor beneficiade răbdarea ta, de perseverenţa şi de dragostea tafrăţească. (5366-1)
În una dintre încarnările sale, conform „lecturii”, entitatea îşi iubise căminul, familia, unde chiar şi servitorii erau îndrăgiţi şi apreciaţi ca nişte rude.
Această femeie a descoperit în „lectura de viaţă”
explicaţia suferinţelor sale fizice, precum şi curajul de a depăşi dificultăţile. Răspunzând la un chestionar, redactat la câţiva ani de la prima „lectură”, ea a dezvăluit că din copilărie suferea de o gravă diformitate dorsală, pe care medicii o considerau incurabilă, şi care avea să-i provoace eventual moartea. A fost nevoită să facă eforturi supraomeneşti ca să facă faţă suferinţelor. În plus, la vârsta de patruzeci de ani, nu se mai putuse folosi de un deget.
„Multe accidente pe vremea când eram copil. Un deget amputat, mâna strivită, dar am recăpătat în parte posibilitatea de a o folosi... Încerc să mă conformez unui ideal elevat, mă străduiesc să-i ajut pe ceilalţi să
procedeze la fel. Când aveam o servitoare, ea făcea parte din familie. Depun permanent eforturi în încercarea de a atinge perfecţiunea, dar sunt, natural, foarte departe de
ea. Am sperat întotdeauna că nu va mai fi nevoie să
retrăiesc.
În copilărie, şi chiar până la douăzeci de ani, părinţii s-au temut pentru viaţa mea; condamnată de mai multe ori de medici; dar, cu voinţă, m-am agăţat de viaţă, în pofida suferinţelor neîncetate. Medicina părea că îmi agravează cazul”.
Chestionarul punea solicitantei întrebări specifice despre încarnarea ei în epoca lui Nero, cum se indica în
„lectură”: Nu credea că ar fi putut foarte bine să se fi încarnat în Persia, în Grecia antică sau în India? Ea a răspuns:
„Când eram mică, mama a ţinut să iau lecţii de pian, dar nu aveam talent. La sfârşitul anului, profesorul de muzică i-a spus că îmi pierdeam timpul. Totuşi, învăţasem uşor şi foarte repede melodia din Ben Hur („Cursa de care”) şi o cântam deseori, cu un succes care surprindea pe toată lumea. Când mă uitam la partitură, mi se părea că la acţiune iau parte caii porniţi în galop, carele, arenele din Roma şi mulţimea spectatorilor.
Astăzi, la cincizeci şi şapte de ani, cred că încă aş mai putea să cânt această bucată, deşi nu m-am mai atins de pian de mai bine de patruzeci de ani. E singura piesă pe care am cântat-o vreodată”.
Această femeie a depăşit dificultăţile datorită voinţei, răbdării şi rugăciunii. Câţiva ani mai târziu, scria:
„Astăzi sunt perfect sănătoasă şi par mai tânără
decât la douăzeci de ani”.
Este evident, citind corespondenţa acestei femei, că
are tendinţa să dramatizeze. Am putea interpreta, dacă
nu am merge prea departe, acest exemplu de karmă ca pe o pedeapsă aplicată de Dumnezeu pentru păcatele comise în Roma antică. Dar dacă unele karme pot să ducă
la afecţiuni fizice sau la calităţi extraordinare, de cele mai multe ori ele se văd reflectate în tandreţea, aptitudinile şi interesul unui individ.
Cele mai multe talente şi tendinţe moştenite de la încarnările anterioare sunt uşor detectabile. De exemplu, într-o „lectură de viaţă”, făcută unei fetiţe de cinci ani, Edgar Cayce a dezvăluit că trăise pe vremuri în Franţa, unde fusese artistă sau decoratoare, şi a adăugat: Entitatea va încerca să-şi clădească o carieră. Chiar dacă se căsătoreşte foarte tânără, va căuta o carieră.
(1635-3)
Această fetiţă mai trăise şi în Egipt, pe timpul lui Moise şi Iosua şi, deşi egipteancă, avea pe atunci prietenie şi compasiune faţă de poporul evreu. Această „lectură”
indică şi gustul pentru călătorii:
Entitatea va căuta totdeauna să călătorească, să
evadeze, să plece cu vaporul. (1635-3) Mama copilului a întreţinut apoi o corespondenţă
susţinută cu Cayce. Dacă nu s-a semnalat nimic senzaţional, este totuşi interesant de observat că, micuţă
fiind, acestei fete îi plăcea în mod deosebit să deseneze vapoare. Mai târziu, mama ei a fost frapată când a văzut-o interesându-se cu pasiune de problema negrilor. Îşi
exprima foarte liber opiniile, spunând că avea mai multă
simpatie pentru evrei decât pentru negri, că evreii aveau o cultură remarcabilă şi că, în ciuda acestui fapt, suportau o ostracizare nedreaptă. Cunoştea evrei, spunea ea, care erau oameni cu totul superiori, suportând această discriminare fără să se revolte.
În cursul ultimului său an la universitate, a devenit profesoară suplinitoare de franceză la un liceu unde unii dintre elevi abia dacă erau mai tineri decât ea. A fost nevoită să lucreze ca să-şi termine studiile, făcând secretariat după cursuri şi în timpul vacanţei, străbătând zilnic distanţe mari, căci universitatea, liceul, locul unde muncea o jumătate de normă şi domiciliul erau foarte departe unele de celelalte. După ce şi-a obţinut diploma, a călătorit mult, în calitate de învăţătoare în cadrul Asistenţei Sociale.
Această povestire nu are nimic spectaculos, totuşi se cuvine să remarcăm câteva puncte interesante: 1. Înclinaţia spre limbi străine şi în special spre franceză.
2. Sentimentele faţă de evrei.
