învierea lui Lazăr, dar nu menţionează nici o femeie numită Salomeea. Totuşi, în Sfântul Marcu (XV, 40-41), o găsim prezentă în momentul crucificării lui Iisus.

Şi de data aceasta, un detaliu aparent neînsemnat a rămas ascuns în arhive timp de douăzeci şi unu de ani.

La 30 decembrie 1960, Newsday din Long Island a publicat o telegramă Associated Press, care relata descoperirea recentă a unui profesor de istorie de la Universitatea Columbia. Studiind manuscrise vechi la mănăstirea Mar Saba, lângă Ierusalim, profesorul Morton Smith găsise copia unei scrisori atribuite sfântului Marcu povestind un miracol, care nu figurează în Evanghelie.

Profesorul Smith stabilea, cu dovezi, că scrisoarea era datorată lui Clement din Alexandria; ea povestea învierea lui Lazăr şi atribuia relatarea sfântului Marcu. Până

atunci, Evanghelia după Ioan era singura care pomenea de acest miracol. Fapt important şi nou, conform scrisorii, o femeie numită Salomeea fusese prezentă la înviere.

Aceste exemple nu sunt, desigur, o „dovadă” a reîncarnării, dar confirmă în mod indiscutabil „lecturile”.

Reîncarnarea a inspirat numeroşi autori, ale căror lucrări au umplut câteva biblioteci. Cei mai mulţi dintre marii gânditori, mari filosofi, de la Platon la Schopenhauer, incluzându-i pe Plotin, Origene şi Spinoza, pentru a nu-i menţiona decât pe aceştia, au crezut în ea. În realitate este una dintre credinţele cele mai vechi din lume.

S-a încercat să se explice în mod ştiinţific această

credinţă şi să se aducă dovezi. În 1966, profesorul Ian Stevenson, şeful Departamentului de neurologie şi psihiatrie de la facultatea din Virginia, a publicat o monografie, cu titlul prudent: Douăzeci de cazuri care sugerează o posibilitate de reîncarnare.

El nu pretinde că cercetările sale pot să rezolve problema. Dar rezultatele obţinute sunt convingătoare. El aminteşte de cazul lui Imad Elawar, un copil de cinci ani, ce locuia în satul Kornayel din Liban. Imad pretindea că

îşi aminteşte de o existenţă precedentă pe pământ, într-un alt sat, nu departe de Kornayel. Profesorul Stevenson l-a însoţit personal pe Imad, când s-a dus să viziteze locurile despre care pretindea că îşi aminteşte. Imparţial, Stevenson a luat în calcul şi frauda, minciuna,

criptoamnezia,

memoria

genetică,

percepţia

extrasenzorială şi alte fenomene cunoscute. Totuşi, reîncarnarea pare să rămână singura explicaţie credibilă.

Până la urmă, ultima dovadă a oricărei teorii este foarte simplă: funcţionează, da sau nu? Şi mulţi indivizi, care au făcut obiectul unor „lecturi” , sunt încă în viaţă

ca să pună întrebarea. Hugh Lynn Cayce, Jess Stearn şi Gina Cerminara au vorbit cu aceşti oameni şi au descoperit că „lecturile” lor au avut o influenţă benefică

asupra principilor vieţii.

Este interesant să amintim că nu e necesar nici măcar să fi beneficiat de o „lectura” ca să profiţi de ea.

Întotdeauna poţi să înveţi din exemple. În toamna anului 1962, un mic grup de oameni s-a adunat la seminarul ARE, ca să discute despre ce le-a adus studiul

„lecturilor”. Nici unul dintre ei nu-l cunoscuse pe Edgar Cayce, nici unul nu fusese personal ajutat de o „lectură”, şi totuşi punctul lor de vedere şi atitudinea lor faţă de viaţă în general se schimbaseră datorită ideilor descoperite în „lecturile” altor persoane. Au examinat propriile lor probleme şi au aplicat principiile deduse din reîncarnare şi din karma. Şi-au asumat în viaţa zilnică

comportamentul sugerat altora de Edgar Cayce în împrejurări similare. Rezultatele au fost cu adevărat impresionante. Toţi acei tineri au afirmat că au putut să

rezolve bine conflictele şi să ajungă la o pace sufletească

pe care nu o crezuseră posibilă.

Aşa cum „lecturile de viaţă” pot să fie folosite în mod

concret şi constructiv, cele care se referă în special la Atlantida vor ajuta o mulţime de persoane.

ATLANTIDA ÎNAINTE DE 50000 Î.Hr.

Cu mult timp înainte de apariţia omului, pământul eralocuit de animale. (364-6)

Iată o constatare destul de prozaică şi conformă cu conceptele ştiinţifice moderne. Totuşi, există şi altele, referitoare în special la viaţa omului pe pământ, care contrazic datele ştiinţifice admise în epoca „lecturilor”. Să

luăm, de exemplu, aceste extrase din „lecturile” făcute de Edgar Cayce în urmă cu zeci de ani, referitoare la o încarnare:

...[Entitatea trăia] în regiunile ocupate azi de statele Utah şi Nevada, pe timpul când primele popoare se separau în grupuri şi familii [...] Entitatea a contribuit la ameliorarea sorţii popoarelor care aveau să se succeadă

pe acest pământ, şi, în ruine, în mungelele şi grotele dinnord-vestul statului New Mexico, putem să vedem picturi şidesene pe care această entitate le-a făcut, în urmă cu vreozece milioane de ani. (2665-2,17 iulie 1925) O altă „lectură” face aluzie la o încarnare într-o regiune care face acum parte din Egipt, dar care atunci era foarte diferită, cum era întreaga geografie a globului.

Câteva explicaţii sunt necesare ca să se poată înţelegepoziţia omului pe planul terestru, căci numeroaseschimbări au survenit din acea epocă a primei stabiliri a

omului pe Pământ. Multe regiuni au dispărut, altele aureapărut, au dispărut fi au reapărut în cursul erelor. Şi înacel timp, numai pământurile pe care le cunoaştem subnumele de Sahara, Tibet, Mongolia, Caucaz şi Norvegiaapar în Asia, în Europa şi în Africa, iar în Americi, Peru,Anzii Cordilieri, câmpiile din Utah, Arizona fi Mexic...

Omul era stabilit atunci în Sahara şi în regiunile de susale Nilului, fluviu care se vărsa în Atlantic, la vest; fluviiledin Tibet şi Caucaz se vărsau în Marea Nordului, cele dinMongolia, în Pacific, cele de pe platourile înalte, în mărilearctice...

Pământul număra atunci o sută treizeci şi trei demilioane de suflete.

Acea epocă se situa în urmă cu zece milioane cinci sutede mii de ani. Când omul a apărut pe plan terestru ca să

domnească asupra globului, s-a manifestat în cinci regiuniîn acelaşi timp: cele cinci simţuri, cele cinci raţiuni, celecinci sfere, cele cinci dezvoltări, cele cinci naţiuni. (5748-1,28 mai 1925)

În 1925, existenţa omului pe pământ se măsura în mii de ani. Ideea că ar fi putut să existe de milioane şi nu de mii de ani era considerată nu numai incredibilă, ci şi grotescă. După cum vom vedea, descoperiri recente au dus foarte departe în timp istoria omenirii. Această

„lectură”, făcută în 1925, poate încă să pară incredibilă

unora, dar deloc ridicolă.

Ce fapte a descoperit ştiinţa modernă care permit acreditarea vechii geografii prezentate de Edgar Cayce?

Avem vreo dovadă oarecare a existenţei omului pe pământ în urmă cu zece milioane cinci sute de mii de ani?

După Istoria geologică a lui C. O. Dunbar, regiunea din New Mexico avea deja aspectul ei actual şi se pot descoperi grote vechi de o sută de mii de secole.

La 10 august 1958, New York Times publica un articol,

în

suplimentul

său

ştiinţific,