ajungem la sapă de lemn amândoi. O să ne ruineze.
— Da, spuse Anna pe un ton amărât. Ştiu.
Mişcând demonstrativ prin aer ziarul făcut sul, Wells spuse:
— Tu ştii ce scrie aici? Un tip pe nume Carver figurează pe lista echipajului unei nave. Pleacă din port mâine, la reflux. Un gentleman cu relaţii în marină, cum s-ar spune.
— Presupun că va veni la petrecere, spuse Anna.
— Şi încă un lucru: comandantul acelei nave. Raxworthy.
— Doamna Wells a pomenit de el la micul dejun, spuse Anna.
— Exact, exclamă Wells plesnindu-se cu ziarul peste picior, totul începe să se clarifice. Doar că nu reuşesc să refac încă
tabloul în întregime.
— Ce se clarifică?
— Vezi tu, de azi de dimineaţă mă tot întreb un lucru: de ce să-i fi trebuit ei documentele mele? Autorizaţia de minerit.
Certificatul de naştere. Sunt convins că ea le-a înhăţat, la fel cum a înhăţat toată comoara din seif; or, ea nu s-ar obosi să facă
toate astea fără vreun rost, şi atunci, te întrebi la ce i-ar fi folosit ei actele unuia ca mine? La nimic, m-am gândit eu. În cazul ăsta, înseamnă că le-a dat altcuiva. Le-a pasat mai departe. Dar cui?
Ce fel de om ar putea avea nevoie de actele altuia? Şi-atunci, m-am dumirit. Un om care fuge de trecutul lui, mi-am zis eu. Un om cu nume pătat, care vrea să înceapă altă viaţă, sub un nume mai bun. Un om care vrea să lase definitiv în urmă un capitol din viaţa lui.
Anna tăcea încruntată.
— Nu e urmă de îndoială, spuse Wells ridicând ca pe un
sceptru ziarul. Nu ştiu cum şi nu ştiu de ce sau cu ce scop, dar îţi spun aici şi acum, micuţa mea Anna, că diseară eu voi face cunoştinţă cu un domn Francis Carver.
COSITOR
În care Carver îşi ia un pseudonim, iar Lauderback sesemnează cu numele lui.
— Wells, spuse Lauderback oprindu-se din mers.
— Bună seara, zise Francis Carver. Şedea pe un scaun, cu faţa spre pasarelă. Ţinea un pistol în mână.
— Ce-nseamnă asta? zise Lauderback.
— Intră.
— Ce-nseamnă asta? repetă el.
— O conversaţie, zise Carver.
— Dar despre ce e vorba?
— Îţi recomand să intri în cabină, domnule Lauderback.
— De ce?
Carver nu spuse nimic, însă ţeava pistolului zvâcni un pic.
— Nu m-am mai văzut cu ea de la ultima noastră discuţie, spuse Lauderback. Pe cuvânt de onoare. Când mi-ai spus să mă
dau la o parte, domnule Wells, m-am dat la o parte. În ultimele nouă luni, am fost plecat în Akaroa. M-am întors în oraş abia în seara asta, chiar acum, de fapt; în momentul ăsta. Am stat deoparte, exact cum mi-ai cerut.
— Asta zici dumneata, spuse Carver.
— Da, zic eu! Pui la îndoială cuvântul meu?
— Nu.
— Şi-atunci ce-ai vrut să spui cu acest „asta zici dumneata”?
— Doar că pe hârtie apare altfel.
Lauderback tresări descumpănit.
— N-am nici cea mai vagă idee la ce hârtie de referi, zise el după câteva clipe. Mă voi încumeta să ghicesc totuşi că faci aluzie cumva la chitanţa de la Danforth.
— Exact, spuse Carver.
Aruncând iute o privire peste umăr, Lauderback păşi în cabină şi trase uşa după el.
