— În regulă, spuse Lauderback. Se coace ceva. Sau s-a copt.
— Da, spuse Carver.
— E în legătură cu Crosbie? spuse Lauderback. Este ceva legat de Crosbie?
— Ştii, spuse Carver. Îmi fac griji pentru bătrânul Crosbie.
Dar nu spuse mai mult. După câteva clipe, Lauderback zise
cu o voce înfricoşată:
— Da?
— Da, îmi fac griji, spuse Carver. În curând, bietul de el o să
moară din cauza beţiei.
Lauderback începuse să asude.
— Unde e Raxworthy? întrebă el.
— Se îmbată pe strada Cumberland, cred.
— Şi Danforth?
— La fel, spuse Carver.
— Îi ai la mână?
— Nu, spuse Carver. Pe dumneata te am la mână.
CATRAN
În care Carver vine să isprăvească fapta; Crosbie Wellscontra-atacă; şi laudanumul îşi face efectul.
Când Francis Carver a bătut la uşa clădirii de la numărul 35, pe strada Cumberland, vreo două ceasuri mai târziu, petrecerea navală era în toi: se auzeau aplauze ritmice, tropăituri în podea şi râsete gălăgioase. A ciocănit din nou, mai tare. Slujnica Lucy a apărut în cele din urmă; când a văzut că la intrare era Carver, l-a poftit înăuntru şi a fugit repede s-o cheme pe doamna Wells.
— O, Francis, zise aceasta când îl văzu. Slavă Domnului!
— A ieşit bine, spuse Carver bătându-se cu palma pe piept, unde avea actul de vânzare, într-un buzunar interior. E semnat totul şi a intrat în vigoare, pe loc. Am pus un flăcău să stea cu ochii pe Lauderback până dimineaţă. Dar mă îndoiesc că o să
sufle vreo vorbă.
— Nu l-ai rănit, sper?
— Nu, îşi plânge de milă, atâta tot. Aici ce s-a mai întâmplat?
— Păi, după scandalul oribil de azi-dimineaţă, spuse ea în şoaptă, şi după toată ziua asta mizerabilă, am avut cel mai incredibil noroc. Lui Crosbie i-a căzut cu tronc fata nouă pe care am adus-o eu. Poate ca să-mi facă mie în ciudă, s-a dus să se culce cu ea... nu ştiu, dar mie mi-a convenit de minune să scap de amândoi toată seara. În clipa în care au rămas singuri, am trimis-o pe Lucy cu o carafa proaspătă.
— Ai dres-o?
— Bineînţeles.
— Cât de tare?
— Am folosit jumătate de sticlă.
— Şi a ţinut?
— N-am mai auzit niciun sunet, spuse ea.
— Bine, zise el. Mă duc sus. Am nevoie de cincisprezece minute.
— E foarte furios. Ştie de aur – ţi-am spus deja – şi a aflat de sosirea lui Lauderback. Trebuie să fii prudent.
— Nu-i nevoie să fiu prudent dacă tipul e matosit bine.
— Să nu-l împuşti, da, Francis?
— Nu-ţi bate tu capul cu asta.
— Vreau să ştiu.
— Îi dau una în cap, spuse Carver. Atâta tot.
— Nu aici!
— Nu – nu aici. O să-l duc în altă parte.
