— Da, spuse chinezul.
— Cine? se interesă Wells.
— Căpitanul portului, spuse chinezul.
— Cred că, din păcate, căpitanul portului ţi-a dat o informaţie greşită, amice, spuse Wells înapoindu-i scrisoarea. Nu există nimeni cu acest nume la adresa asta. Dar de ce îl cauţi?
— Să-l duc la judecată, spuse chinezul.
— La judecată, rânji Wells. Perfect. Bun, sper că o merită.
Mult noroc.
Închise uşa, pe urmă se opri brusc, cu mâna pe tocul de lemn. Întorcându-se iute, urcă scara, câte două trepte deodată, până sus în budoar, unde ziarul Otago Witness era împăturit pe masă. Îl înşfacă din zbor şi, după ce parcurse la repezeală
rubricile, văzu anunţul în lista plecărilor programate pentru ziua următoare:
„Dana patru: Godspeed, dest. Port Phillip. Echipaj compus din RAXWORTHY (căpitan), P. LOGAN (ofiţer secund), H.
PETERSON (ofiţer de punte) J. DRAFFIN (steward), M. DEWEY
(bucătar), W. COLLINS (boţman), E. COLE, M. JERRISON, C.
SOLBERG, F. CARVER (marinari)!”
— Cine a fost la uşă?
Anna venise în urma lui. Ţinea câte un sfeşnic de alamă în fiecare mână.
— Era Lucy? S-a întors de la magazin? Doamna Wells voia să
vorbească cu ea.
— Era un chinez, zise Wells.
— Şi ce voia?
— Căuta pe cineva.
— Pe cine?
Wells o studie atent.
— Tu ştii pe cineva care a făcut puşcărie pe Insula Cockatoo?
— Nu.
— Nici eu.
— Acolo e muncă silnică. E o ocnă, la Cockatoo.
— Da, nu-i pentru cei slabi de înger, aş zice eu.
— Dar pe cine căuta?
Wells stătea în cumpănă, apoi spuse:
— Tu ştii vreun Francis Carver?
— Nu.
— Ai văzut vreodată un fost ocnaş?
— După ce să-mi fi dat seama?
— Da, nu prea aveai cum, spuse Wells.
După o scurtă tăcere, Anna zise:
— Să mă duc să-i spun doamnei Wells?
— Nu, zise Wells. Mai stai un pic.
— Am fost trimisă sus pentru astea, zise Anna arătând sfeşnicele. Ar cam trebui să mă duc înapoi.
Wells făcu sul ziarul Otago Witness.
— Femeia asta e rea la inimă, Anna. Doamna Lydia Wells nu e capabilă de niciun sentiment sincer: e o profitoare şi o afaceristă. Mie mi-a luat banii, o să-ţi ia şi ţie banii şi o să
