Se priviră în ochi. Apoi Bill spuse:
— Nu cred că mă bag la aşa ceva.
— Urc la bord în seara asta, mă ascund, vasul pleacă la
prima oră. Tu rămâi cu aurul şi eu rămân în viaţă. Asta-i tot. Nu trebuie să-mi aranjezi tu îmbarcarea – doar îmi spui care navă
pleacă în zori şi te faci că nu vezi când eu trec pe lângă tine.
Funcţionarul ezita. Puse ziarul deoparte şi se aplecă în faţă
ca să verifice orarul prins în cui deasupra biroului.
— E o goeletă care pleacă la Hokitika mâine de cum se crapă
de ziuă, spuse el după câteva clipe. Blanche se numeşte.
— Spune-mi unde e ancorată, zise Wells. Dă-mi o portiţă de scăpare. E tot ce-ţi cer, Bill.
Funcţionarul îşi ţuguie buzele, reflectând la asta. Se uită din nou la orar, sperând cumva să găsească o soluţie. Pe urmă, cu o privire tăioasă, exclamă:
— Ia stai aşa, Wells!
— Ce?
— Aici scrie că transportul ăsta a fost autorizat de tine.
Încruntându-se, Wells păşi în faţă.
— Arată-mi şi mie.
Dar Bill trase registrul spre el, nelăsându-l pe Wells să-l ia.
— Vasăzică, o ladă urmează să plece la Melbourne, spuse el citind din registru. A fost încărcată pe Godspeed – şi tu ai semnat pentru asta. Ce-nseamnă chestia asta? se răţoi el furios.
— Habar n-am. Pot să văd şi eu?
— Mi-ai turnat tromboane, spuse Bill.
— Ba nu, spuse Wells. Eu n-am semnat niciodată hârtia aia, ce naiba.
— Banii tăi sunt în lada aceea, spuse Bill. Îţi trimiţi aurul în altă ţară, în timp ce tu te fofilezi la Hokitika să ţi se piardă urma, iar când totul e clar şi bine, hop şi tu, peste Marea Tasmaniei, ca să-ţi iei averea fără să fi plătit vreo taxă.
— Nu, spuse Wells. N-am făcut eu asta.
Funcţionarul plesni cu palma pe masă, scârbit.
— Hai, valea. Ia-ţi bucata de aur de-aici. Nu vreau să am vreun amestec în matrapazlâcul ăsta.
Wells nu spuse nimic pe moment. Privea lung spre siluetele întunecoase ale vaselor ancorate în port, contempla liniile de lumină frânte pe luciul apei, felinarele atârnate, scârţâind în vânt. Apoi spuse vorbind cu precauţie:
— Nu eu am fost cel care a semnat asta.
— Nu – nu, spuse Bill încruntându-se. Nu începe iarăşi. Să
nu crezi că mă fraiereşti.
— Certificatul meu, spuse Wells. Autorizaţia mea de minerit, actele mele, totul. Le-aveam pe toate în seiful de pe strada Cumberland. Îţi jur, crede-mă. Tipul ăsta, Carver. E un fost ocnaş. A făcut puşcărie grea la Cockatoo. El mi-a luat totul.
N-am mai rămas decât cu cămaşa de pe mine, Bill. Francis Carver foloseşte numele meu.
Bill scutură din cap.
— Nu, zise el. Lada aia nu pleacă în altă ţară. Contramandez
expediţia mâine dimineaţă la prima oră.
— Fă asta acum, spuse Wells. Iau lada cu mine la Hokitika.
În felul ăsta, nimic nu ajunge în altă ţară, corect? Totul e legal dacă procedăm astfel.
Funcţionarul se uită în jos, la documentul de transport, şi pe urmă înapoi la Wells.
— Nu vreau să fiu amestecat în vreun scandal.
— Dar tu nu faci nimic rău, spuse Wells. Absolut nimic. Se cheamă evaziune fiscală doar dacă trimiţi lada în străinătate. O
să semnez eu pentru asta. O să semnez eu tot ce vrei.
