Barmanul scoase dopul de la o sticlă cu coniac şi umplu paharul lui Carver.
— Pritchard e numele meu, zise bărbatul uitându-se cum
barmanul turna în pahare.
— Carver, mormăi acesta aruncându-i o privire.
— Am crezut că eşti marinar, zise Pritchard. Ai urme de sare pe haină.
— Căpitan de vas, spuse Carver.
— Căpitan de vas, repetă Pritchard. Bravo dumitale. Eu am avut rău de mare întotdeauna. Altminteri, aş fi plecat de mult acasă, doar că mă înfior la gândul unui voiaj pe mare. Mai bine mor aici decât să mai îndur ce-am îndurat venind încoace. La dracu, suntem la capătul lumii, nu-i aşa?
Carver mârâi ceva, după care băură amândoi.
— Căpitan, oricum, asta e ceva, zise Pritchard.
— Şi dumneata? întrebă Carver.
— Farmacist.
— Farmacist? repetă Carver surprins.
— Singurul spiţer din oraş, spuse Pritchard. Un personaj absolut original, ăsta sunt eu.
Rămaseră tăcuţi o vreme. Când li se goliră paharele, Pritchard îi făcu semn barmanului, care le umplu la loc. Brusc, Carver se întoarse spre Pritchard, spunând:
— Ce ai la capitolul opiu? Ai vreo cantitate de opiu curat?
— Din păcate, nu te pot ajuta, spuse Pritchard clătinând din cap. N-am decât tinctură, asta-i tot, şi e cam slabă. Mai slabă
decât un whisky, dar de două ori mai rea la durerile de cap. Nu găseşti ce vrei dumneata nicăieri la sud de Grey. Dacă
într-adevăr îţi arde buza după aşa ceva, du-te spre nord.
— Nu sunt cumpărător, spuse Carver.
PARTEA A ŞAPTEA
DOMICILIUL
28 IULIE 1865
42° 43’ 0” SUD 170° 58' 0” EST
RACUL & LUNA
În care Edgar Clinch încearcă să îşi exercite autoritatea, după
ce dedusese că recenta şubrezire a sănătăţii Annei se datoraîn mare parte noii ei dependenţe, înlesnită şi încurajată decătre patronul ei, Mannering; iar Anna Wetherell, a căreiîncăpăţânare e mai mare decât obstinaţia lui Clinch, nu îi facepe plac.
— Nu am nimic contra chinezului, spuse Clinch. Doar că
nu-mi place cum arată, atâta tot.
— Ce contează cum arată?
— Nu-mi place ideea. La asta mă refer. Situaţia în sine.
Anna îşi netezi poalele rochiei. Era confecţionată din muselină, cu fusta crem şi corsajul croşetat, fiind una dintre cele cinci rochii pe care le cumpărase la mâna a doua din mărfurile recuperate de pe epava vasului Titania în urmă cu câteva săptămâni. Două dintre rochii avuseseră puncte negre de mucegai, care nu ieşeau la spălat, oricât ai fi frecat de mult.
Toate rochiile erau foarte grele şi corsetele aveau întărituri solide, ceea ce pe Anna o făcuse să creadă că toaletele erau dintr-o epocă mai veche, când toate cusăturile şi apreturile erau mult mai rigide. Când împachetase rochiile în hârtie, negustorul o informase că, în mod foarte ciudat, pe Titania nu existase nicio persoană de sex feminin în ziua naufragiului; şi, mai straniu chiar, nimeni nu se prezentase să revendice acel cufăr după ce încărcătura fusese salvată de pe epavă. Niciuna dintre firmele de transporturi maritime nu ştia nimic despre acel cufăr. Din cauza apei sărate, conosamentul era ilizibil, iar în registrul de bord cufărul nu figura nicăieri. Cu siguranţă, era un adevărat mister, conchisese negustorul, care îşi exprimase speranţa că Anna nu avea să întâmpine nicio neplăcere sau dificultate purtând acele rochii.
Clinch nu se lăsa intimidat.
— Cum o să poţi să-ţi păstrezi luciditatea, dacă te droghezi?
Cum te vei putea apăra, dacă... dacă... în fine, dacă ţi se întâmplă ceva... necuviincios?
— Nu e treaba ta, spuse Anna oftând.
— Ba este treaba mea când văd clar ca lumina zilei că tipul profită de tine şi te foloseşte în scopuri urâte.
— Întotdeauna va avea argumente ca să profite de mine, domnule Clinch.
Clinch începea să se enerveze.
