— E stupid, spuse ea cu voce răguşită. E stupid. Nu-ţi face probleme. O să-mi treacă imediat.
Uluit, Staines se ridicase şi el.
— Te-am jignit cumva? Îmi pare groaznic de rău, dacă da...
dar ce s-a întâmplat? Ce s-ar fi putut întâmpla?
Anna îşi şterse faţa cu mâna.
— N-am nimic, spuse ea fără să se întoarcă. M-a luat prin surprindere, atâta tot – dar a fost stupid să cred că ar putea fi altfel. Nu e vina ta.
— Ce te-a luat prin surprindere? spuse Staines. Ce ar fi putut să fie altfel?
— Doar că tu...
— Da? Spune-mi, te rog, ca să pot repara lucrurile. Te rog.
Recăpătându-şi cumpătul în cele din urmă, se întoarse cu faţa spre el.
— Poţi să pui întrebarea, spuse ea izbutind să zâmbească.
— Eşti sigură că te simţi bine?
— Absolut sigură, spuse Anna. Te rog, întreabă-mă.
— Bun, în regulă, spuse Staines. Voiam să te întreb despre un bărbat pe nume Crosbie Wells.
Nefericirea de pe chipul Annei se preschimbă în şoc.
— Crosbie Wells?
— E un prieten comun al nostru, al amândurora, am impresia. Cel puţin, vreau să spun, eu îi sunt leal; am impresia că şi tu eşti o prietenă leală de-a lui.
Anna nu răspunse; după ce se uită la el, mijind ochii câteva clipe, spuse:
— De unde îl cunoşti?
— Nu-ţi pot spune exact, zise Staines. M-a rugat să păstrez secret acest lucru, mai ales locul unde e el acum; şi împrejurările în care ne-am întâlnit. Dar a pomenit numele tău în legătură cu un bulgăre de aur, şi în legătură cu un tip pe nume Francis Carver, şi cu un furt care a fost comis; şi, dacă nu consideri că
sunt prea impertinent – ceea ce sunt, de fapt; ştiu că sunt...
atunci mi-aş dori foarte mult să aflu întreaga poveste. Nu pot afirma că ar fi o chestiune de viaţă şi de moarte, fiindcă nu e, şi nici nu pot spune că ar conta enorm pentru mine dacă aş afla aceste lucruri, fiindcă de fapt, nimic nu depinde de faptul că eu aş şti sau nu aceste lucruri, doar că am intrat într-un fel de parteneriat cu domnul Carver – am fost un prost, evident; ştiu asta acum... şi am senzaţia, cumplita senzaţie că m-am înşelat în privinţa lui; şi că de fapt e un mare ticălos.
— E aici? spuse ea. Crosbie. E aici, în Hokitika?
— Din păcate, nu-ţi pot spune asta, zise Staines.
Anna îşi puse mâinile pe pântec
— Nu-i nevoie să-mi spui unde este, zise ea. Dar am nevoie să-i duci un mesaj. Un mesaj important din partea mea.
ASCENDENTUL
În care Te Rau Tauwhare refuză să pomenească de FrancisCarver în faţa lui Crosbie Wells şi, cu atât mai puţin, să descrieîn ce împrejurări se întâlnise cu el în urmă cu o lună, oomisiune ce se explică atât prin firea lui reţinută, cât fi printr-oanumită şiretenie, când venea vorba de un profit financiar;data viitoare când îl va vedea pe Francis Carver, se gândeşteTauwhare, va câştiga cu uşurinţă un şiling, poate chiar maimult.
Crosbie Wells cumpărase patru foi de geam pentru o fereastră cu patru ochiuri, dar nu croise încă deschizătura în zid şi nici nu montase pervazul; pentru moment, geamurile erau rezemate de perete, reflectând stins pâlpâirea lămpii şi grătarul dreptunghiular al sobei.
— Am cunoscut un om care şi-a pierdut braţul în inundaţiile de la Dunstan, spunea Wells.
Stătea lungit pe saltea, cu o sticlă de alcool pe piept; Tauwhare şedea în cealaltă parte, ţinând şi el o sticlă.
— A fost prins într-un vârtej, braţul i-a rămas înţepenit între pietre, şi nu i l-au mai putut salva. Avea un nume banal. Smith sau Stone sau ceva de genul ăsta. Oricum, ce voiam să spun e că
vorbea despre accident adesea, iar adevărata lui mâhnire, zicea el, era că braţul pe care i-l amputaseră era braţul pe care avea un tatuaj. Un velier cu trei arbori, ceva superb; şi-l tatuase după
ce trecuse de Capul Horn, iar acum suferea enorm că nu-l mai avea. Nu ştiu de ce mi-a rămas în minte povestea asta. Să pierzi un tatuaj. L-am întrebat de ce nu se tatua din nou pe celălalt braţ, dar a avut o reacţie ciudată. „N-o să mai fac asta niciodată, a zis el. N-o să mai fac asta niciodată.”
— E dureros, spuse Tauwhare. Ta moko. 44
Wells se uită atent la el.
— Nu ţi se pare uneori şocant să te vezi pe tine însuţi? După
ce nu te-ai mai uitat într-o oglindă de multă vreme, vreau să
spun. Uiţi oare cum arăţi?
— Nu, spuse Tauwhare. Niciodată.
