44 „Tatuaj maori” (lb. maori).
Avea faţa în umbră, iar lumina lămpii îi accentua liniile din jurul gurii, dându-i un aer aspru şi solemn.
— Eu cred că aş uita.
— Noi avem o zicală, spuse Tauwhare. Taia a moko hei hoa matenga mou.45
— Am tăiat un om cu cuţitul pe obraz, spuse Wells uitându-se fix la el. I-am făcut o cicatrice. Exact aici. De la ochi până la gură. I-a curs mult sânge. Şi la voi curge mult sânge?
— Da.
— Tauwhare, tu ai ucis vreodată un om?
— Nu.
— Nu, zise Wells luându-şi sticla. Nici eu.
45 „Fă-ţi din tatuajul tău un prieten pe viaţă” (lb. maori).
PARTEA A OPTA
ADEVĂRUL DESPRE AURORA
22 AUGUST 1865
42° 43’ 0” SUD 170° 58’ 0” EST
SATURN ÎN FECIOARĂ
În care Quee Long depune o plângere în faţa legii, iar GeorgeShepard, a cărui ură împotriva lui Sook Yongsheng crescusede-a lungul timpului, ajungând să îi includă pe toţi chinezii,refuză să îi dea curs, o nedreptate pentru care nu a simţit,atunci sau ulterior, niciun fel de remuşcare.
— Nu înţeleg ce spui.
Ah Quee oftă. Arătă pentru a treia oară spre certificatul lui de serviciu obligatoriu, care se afla între ei, pe biroul lui Shepard. La punctul „loc de muncă actual” era scris cuvântul „Aurora”.
— Steril, explică el. Aurora este pământ steril.
— Aurora este un teren steril, iar tu lucrezi la Aurora, da.
Asta măcar am înţeles.
— Mannering, zise Quee. Mannering face steril nu steril.
— Mannering face steril nu steril, repetă Shepard.
— Foarte bun, zise Ah Quee dând din cap. Foarte rău om.
— Cum e el – foarte bun sau foarte rău?
Ah Quee se încruntă, apoi spuse:
— Foarte rău om.
— Cum face el sterilul să nu fie steril? Cum? Cum?
Ah Quee scoase portmoneul şi îl ridică la vedere. Cu gesturi foarte bine punctate, astfel încât lui Shepard să nu-i scape nimic, extrase un penny de argint, pe care îl transferă apoi în buzunarul din stânga. Aşteptă un moment, apoi luă din buzunar aceeaşi monedă şi o puse înapoi în portofel.
Shepard oftă.
— Domnule Quee, zise el. Observ că durata serviciului obligatoriu pe care ai datoria să îl prestezi nu se încheie decât abia peste câţiva ani; durata răbdării mele însă s-a încheiat de-acum câteva minute deja. Nu am posibilitatea şi nici înclinaţia de a demara o investigaţie asupra finanţelor domnului Mannering, pornind de la o reclamaţie abia îngăimată. Îţi sugerez să te întorci la mina Aurora şi să te consideri norocos că ai unde să munceşti.
JUPITER ÎN SĂGETĂTOR
În care Alistair Lauderback – după ce şi-a anunţat oficialintenţia de a candida pentru locul rezervat Westlandului înParlamentul Noii Zeelande, în cea de-a patra legislatură, oambiţie care, reprezentând în sine o încununare a unei carierepolitice ilustre deja, îi va da posibilitatea să treacă Alpii spreWestland în lunile următoare şi, astfel, să se vadă cu fratelelui vitreg, aşa cum acesta şi-a dorit de atâta timp – seconcentrează asupra unor chestiuni practice, sau, mai precis, îlroagă pe un vechi asociat de-al său să se concentreze asupraunor chestiuni practice în numele lui.
Akaroa, 22 august
Dragul meu Tom,
Presupun că ai aflat deja de ambiţia mea de a candida laParlament din partea districtului Westland; dar dacă această vesteeste o noutate pentru tine, ataşez prezentei, în plic, un articol din Lyttelton Times, în care se prezintă anunţul şi motivele candidaturii mele, cu mai multe detalii decât aş avea eu timp să
scriu aici. Poţi fi sigur că abia aştept să văd cu ochii meiminunatele privelişti din West Canterbury. Plănuiesc să ajung înHokitika pe 15 ianuarie, o dată ce depinde de condiţiile vremii,ţinând seama că voi călători pe uscat, şi nu pe mare, pentru aputea cunoaşte şi inspecta viitorul drum spre Christchurch. Prefersă călătoresc fără multe bagaje, după cum ştii deja; am aranjat caun cufăr cu lucruri personale să fie transferat de la Lyttelton înultimele zile ale lui decembrie. Ar putea Virtue să preia cufărul din Dunedin înainte de plecarea programată pe 10 ianuarie şi să îl transporte pe Coastă? Fiind un străin în West Canterbury, mă voi bizui pe experienţa dumitale în Hokitika, pentru tot ce se referă la cazare, masă, birje, cluburi etc. Cu deplină încredere în bunul-gust şi competenţa dumitale, rămân
Al dumitale,
A. Lauderback