— De unde ai căpătat setea asta de drog? Răspunde-mi la asta! Doar n-ai luat o pipă în mână şi, brusc, te-ai trezit narcomană? De ce-ai făcut asta, dacă spui că nu te-a împins de la spate domnul Mannering? Ştie perfect ce vrea de la tine: să te aibă la mână, ca să nu poţi face nicio mişcare fără să ştie el.
Crezi că n-am mai văzut metoda asta până acum? Celelalte fete nici nu se-ating de drog. Şi el ştie asta. Dar cu tine a vrut să
încerce. Te-a momit şi te-a făcut dependentă de drog.
— Edgar...
— Ce? spuse Clinch. Ce?
— Te rog, lasă-mă-n pace, spuse Anna. Nu mai suport.
SOARELE ÎN LEU
În care Emery Staines participă la un lung dejun cu magnatulMannering, care, în ultima lună, făcuse nenumărate eforturi să
îi câştige prietenia, comportându-se ca un boier pe moşia lui,aşa cum preferă îndeobşte, de parcă lui îi revine dreptul de ajudeca şi de a evalua toate succesele repurtate pe terenurileaurifere.
— Eşti un om care îşi poartă cu mândrie reuşitele, domnule Staines. Iată o uniformă care îmi place.
— Din păcate, spuse Staines, cred că s-a exagerat îngrozitor de mult în privinţa norocului meu.
— Nu trebuie să faci pe modestul. Pepita aia de aur a fost o descoperire colosală. Am văzut raportul băncii. Cât ai scos pe ea
– o sută de lire?
— Cam aşa ceva, spuse Staines stânjenit.
— Şi zici că ai găsit-o în defileu!
— Lângă defileu, îl corectă Staines. Nu-mi mai amintesc exact unde.
— În fine, a fost un noroc fenomenal, indiferent unde ai găsit aurul acela, spuse Mannering. Mai mănânci midiile alea, sau vrei să trecem la brânzeturi?
— Da, să trecem la brânzeturi.
— O sută de lire! spunea Mannering făcându-i semn ospătarului să debaraseze masa. Asta-i cu mult mai mult decât preţul Hotelului Gridiron, indiferent cât te-o fi costat ca să-l cumperi cu totul. Apropo, cât ai dat?
— Pentru Gridiron? spuse Staines cu o tresărire nervoasă.
— Douăzeci de lire, da?
Era greu să evite un răspuns.
— Douăzeci şi cinci, zise el.
Mannering bătu cu palma în masă.
— Poftim, eram sigur. Stai pe un sac de bani şi n-ai cheltuit un penny de patru săptămâni. De ce? Care-i treaba cu dumneata?
Staines nu răspunse imediat.
— Am considerat întotdeauna că există o mare diferenţă între a păstra un secret al tău, personal, şi a păstra un secret aparţinând altcuiva; este o deosebire atât de mare, încât mi-aş
dori să existe două cuvinte, un cuvânt pentru un secret de-al tău şi un cuvânt pentru un secret pe care nu tu l-ai creat şi poate nici nu l-ai dorit, dar pe care ai ales să-l păstrezi totuşi. Am aceeaşi părere despre dragoste; consider că există o diferenţă
extraordinară între dragostea pe care o dăruieşti – sau pe care vrei s-o dăruieşti – şi dragostea pe care o doreşti sau o primeşti.
Rămaseră tăcuţi câteva clipe. Apoi Mannering zise morocănos:
— Ce-mi spui dumneata mie este că acesta nu e întreaga poveste.
— Norocul nu poate fi niciodată întreaga poveste, spuse Staines.
VĂRSĂTOR & SATURN
În care Sook Yongsheng, care se stabilise de curând înChinatown din Kaniere, pleacă la Hokitika ca să seaprovizioneze cu diverse echipamente şi articole de fierărie,unde este văzut de către temnicerul George Shepard, cunoscutlui drept fratele omului pe care el fusese acuzat că l-a ucis şi,de asemenea, drept soţul adevăratei ucigaşe a acelui om,Margaret.
Margaret Shepard stătea la intrarea în magazinul de echipamente şi articole de fierărie, aşteptând ca soţul ei să
termine ce avea de cumpărat şi să plătească; pe Sook Yongsheng, care era la nici doi metri şi jumătate distanţă, nu avea cum să-l vadă, fiindcă era ascuns în spatele rafturilor cu diverse produse.
Shepard, venind din cealaltă direcţie, îl văzu primul. Se opri imediat, cu o expresie dură pe faţă, apoi, pe un ton care era totuşi absolut obişnuit, rosti:
— Margaret.
— Da, şopti ea.
— Du-te înapoi la tabără, zise Shepard fără să-şi ia ochii de la Sook Yongsheng. Am zis acum.
