Pământul.

— Nu, însă ştia că Edgar Clinch căuta să investească în ceva, aşa că i-a făcut un serviciu şi i-a dat informaţia, adică i-a spus că

proprietatea lui Wells va fi scoasă curând la vânzare. Clinch a venit la mine în dimineaţa următoare cu banii peşin, pregătit să

cumpere. Şi asta e toată povestea.

— O, nu, nu este, zise Mannering.

— Eu te asigur că este, spuse Frost.

— Ştiu să citesc printre rânduri, Charlie, zise Mannering.

Hm, cică „i-a făcut un serviciu”! Din mărinimia inimii lui milostive, ei? Nu unul ca el, nu Löwenthal! Ăsta se cheamă un pont, şi e un pont despre un purcoi de galbeni, ce naiba. Ăia doi sunt în cârdăşie aici, Löwenthal şi Clinch. Pun pariu pe ce vrei tu.

— Dacă e aşa, spuse Frost ridicând din umeri, te asigur că

eu nu ştiu nimic despre asta. Tot ce-ţi spun eu este că vânzarea casei a fost perfect legală.

— Legală, grăit-a bancherul, ha! Dar tot nu mi-ai răspuns la întrebare. De ce a trebuit să se întâmple atât de repede?

Frost era imperturbabil.

— Simplu, fiindcă nu existau niciun fel de hârţoage la mijloc.

Crosbie Wells nu a avut nimic: nu datorii, nu asigurare, nimic de rezolvat. Niciun act.

— Niciun act?

— Nu în casă. Nu certificat de naştere, nu bilet de călătorie, nu autorizaţie. Nimic.

Mannering răsucea trabucul între degete.

— Niciun act, repetă el. Tu ce înţelegi din asta?

— Nu ştiu. Le-o fi pierdut, poate.

— Totuşi, cum să-ţi pierzi actele?

— Nu ştiu, spuse Frost din nou.

Nu-i plăcea să fie presat să-şi spună părerea.

— Poate le-o fi ars cineva. Ca să se descotorosească de ele.

— Cine? se încruntă Frost.

— Politicianul ăla, zise Mannering. Lauderback. El a fost primul la locul faptei. O fi şi el amestecat în afacerea asta cumva.

Poate i-o fi povestit lui Löwenthal despre comoara ascunsă în colibă. Poate că a văzut comoara, i-a povestit lui Löwenthal, iar Löwenthal i-a spus lui Clinch! Dar asta-i o tâmpenie, adăugă el respingându-şi propria ipoteză. Lui nu-i poate ieşi nimic de-aici, ce zici? Şi nici evreului, de fapt. Doar dacă nu cumva capătă

fiecare o felie undeva pe parcurs...

— Nimeni nu capătă nicio felie, spuse Frost. Averea este ţinută în păstrare la bancă. Nimeni nu se poate atinge de bani.

Cel puţin nu înainte ca acţiunea intentată de văduvă să-şi găsească o rezolvare în instanţă.

— O, da – văduva, zise Mannering savurând ideea. Iată cum lucrurile capătă o turnură neprevăzută! Ce părere ai despre ea?

E o veche cunoştinţă de-a mea, înţelegi, o cunoştinţă. Greenway, ăsta-i numele ei de fată. N-am ştiut niciodată că e doamna Wells; pentru mine, era duduia Greenway. Îţi place de ea, Charlie?

Frost ridică din umeri.

— Are argumentul actelor de partea ei, spuse el. Dacă

legalitatea certificatului de căsătorie va fi confirmată, atunci vânzarea va fi revocată, iar averea îi va reveni ei. Chestiunea a încăput pe mâinile birocraţilor acum.

— Dar te-am întrebat dacă îţi place de ea.

Frost părea agasat.

— Arată bine, spuse el. Mi se pare o persoană foarte frumoasă.

Îşi vârî trabucul în colţul gurii şi muşcă din el, cu o expresie mascând parcă o umbră de tresărire.

— Da, e frumoasă, corect, spuse fericit Mannering. Da, da, e frumoasă, aşa-i! Joacă un bărbat pe degete aşa cum îi joacă

degetele pe claviatura pianului, şi cu ce repertoriu, oho!